Monday, June 8, 2020

Marcel MACOVEI, un culturist tenace

Ca să scriu despre  ieșeanul Marcel MACOVEI , culturist important de la noi, nu este deloc ușor pentru că informațiile din mediul online sunt sărăcuțe, deși el este un sportiv cu rezultate deosebite, prin participările la competiții importante și prin poziționările foarte bune pe podiumurile de concurs.
Marcel MACOVEI este născut pe 21 iulie 1985, deci este un sportiv de 35 ani, născut în ultima zi din zodia Racului, zodie care-i caracterizează pe culturiști astfel:
.Cel născut în zodia racului este caracterizat prin voință ieșită din comun, cu înclinații spre activități care consumă foarte multă energie, disciplinat, cu obiective precise și care știe să lupte cu înverșunare pentru a urca sus pe treptele măiestriei în domeniul pe care și l-a ales. El se angrenează în munci pe termen lung și-și dovedește lui însușii mai întâi și numai după aceea celor din jur că alegerea făcută este cea corectă. Îi place să se verifice că a muncit bine și face comparații periodice legate de rezultatele muncii lui. Îi plac lucrurile foarte concrete, măsurabile și știe să structureze ordinea de desfășurare a activităților încât rezultatele să fie cele pe care și le-a stabilit.
Caracteristicile biometrice ale lui Marcel  MACOVEI sunt:
Vârsta: 35 ani
Înălțimea: 183 cm
Greutatea: 98 kg
Circumferință piept: 146 cm
Circumferință braț: 52-53 cm
Circumferință  talie: 80-81 cm off seasson,  76-78 cm in season
Circumferință coapsă: 75-76 cm
Circumferință gambă:  46-48
Palmaresul lui Marcel MACOVEI este următorul:
2007 Campionatul Național zonal, bodybuilding classic, locul 1 2008 Trofeul hercule bodybuilding categ.80 kg, locul 3
2008, Campionatele Nationale de Fitness Bodyfitness si Bodybuilding Classic Seniori, categoria Bodybuilding Classic 180cm, locul 4 2009 Campionatul Național Zonal, bodybuilding categoria 80 kg,  locul 1 și campion absolut
2010 Trofeul Hercule, categoria 80 kg, locul 2 2010 Cupa Sebastiano, categoria 90kg, locul 4 2011 Grad Prix Pronutritio, categoria 90kg, locul 2 2011 Cupa Sebastiano, categoria 90 kg, locul 1 și campion absolut 2012 Tiger Classic, categoria 90 kg, locul 1
2012 Grad Prix Pronutrition, categoria 90 kg , locul 1 si CAMPION Absolut
2012 Grad Prix Internaționa, categoria 90 kg, l locul 2 2012 Trofeul Hercule, categoria 90kg,  locul 1 și câștigător al trofeului, dar neacordat
2014 Grand Prix Pronutrition, categoria 100kg ,  locul 1 și Campion Absolut al Grand Prix-ului
2014 Grand Prix Internațional, categoria 100kg,  locul 1
2015 Tiger Classic, categoria 95kg ,  locul 1 și campion absolut
2015 Grand Prix Pronutrition, categoria 100kg ,  locul 1și campion absolut

2015 Grand Prix Internațional, categoria 100kg,  locul 1 .
Culturistul Marcel  ACOVEI a lucrat sub îndrumarea antrenorului Gheorghe HREAPCĂ, cel care a dat mulți campiopni de culturism dintre care amintyesc pe Vlad PIHUREAC, Ovidiu OPREA, Paul MAXIM, Sergiu GEANTĂU, Marian LUNGU, Darius DUMITRIU Marius ANTOHE, Claudiu DOLHESCU Vlad POPA Andrei DRAGOMIR și Virgil ANDREI.



(08 iunie 2020)



Marius MITRACHE, culturistul autentic

A scrie despre culturistul bucureștean Marius MITRACHE nu este deloc ușor pentru că informațiile din mediul online nu sunt deloc abundente, deși el este un sportiv cu rezultate deosebite, prin participările la competiții și prin poziționările pe podiumurile de concurs.
Marius MITRACHE este născut pe 28 iunie 1987, deci este un sportiv de 33 ani, născut în zodia Racului, zodie care-i caracterizează pe culturiști astfel:
Cel născut în zodia racului este caracterizat prin voință ieșită din comun, cu înclinații spre
activități care consumă foarte multă energie, disciplinat, cu obiective precise și care știe să lupte cu înverșunare pentru a urca sus pe treptele măiestriei în domeniul pe care și l-a ales. El se angrenează în munci pe termen lung și-și dovedește lui însușii mai întâi și numai după aceea celor din jur că alegerea făcută este cea corectă. Îi place să se verifice că a muncit bine și face comparații periodice legate de rezultatele muncii lui. Îi plac lucrurile foarte concrete, măsurabile și știe să structureze ordinea de desfășurare a activităților încât rezultatele să fie cele pe care și le-a stabilit.

Culturistl Marius MITRACHE este absolvent al Liceului de sport Mircea ELIADE  din București și al Academiei Naționale de Educație Fizică și Sport, secția Fitness-Culturism.
Caracteristicile biometrice ale lui Marius MITRACHE sunt:

Vârsta: 33 ani
Înălțimea: 175 cm
Greutatea: 100 kg
Circumferință piept: 129 cm
Circumferință braț: 48 cm
Circumferință  talie: 89 cm
Circumferință coapsă: 74 cm
Circumferință gambă: 
Palmaresul lui Marius MITRACHE este următorul:
2017, Pro Nutrition Grand Prix, Men's Bodybuilding 80kg, locul 7
2017, Semtex Grand Prix, Categoria Men's Bodybuilding 85kg, locul 1
2017, Trofeul Hercule International – Oradea, locul 6
2015, Tiger Classic București, Men's Bodybuilding 85kg, locul 3
2014, Tiger Classic Sibiu, Men's Bodybuilding 75kg, locul 3
2014, Tiger Classic Mamaia, Men's Bodybuilding 85kg, locul 1
2012, Tiger Classic București, Men's Bodybuilding 80kg, locul 5
2011, Pro Nutrition Grand Prix – Dej, locul 2 
2010, ASN Classic Romania, Men's Bodybuilding 80kg, locul 3
2008, Campionatul National Culturism Seniori Constanța, Men's Bodybuilding 75kg, locul 1
2005, Campionatele Etapa de Zona Brăila, Junior 70kg, locul 2.
2005, Campionatele de culturism zonale, etapa Dobrogea, locul 2 
2005, Campionatul nationalde culturism,  Resita, locul 1
2004, Campionatele de culturism  zonale etapa Dobrogea, locul 3
2004, Campionatul national de culturism,  Brasov, locul 4
2003, Campionat culturism, categoria open incepatori, locul 3
Marius MITRACHE este prezent în mediul online prin ostări interesante care oferă sfaturi pentru culturiștii începători legate de antrenamente, de obținerea de rezultate printr-un mod eficient de a lucra. Abordările sale au la bază experiența bogată și elementele de practică în derularea de antrenamente ca trainer calificat.
Marius MITRACHE are pe Internet o serie de prezentări din care cititorii au posibilitatea să înțeleagă care sunt preocupările sale și să opteze în a derula programe de antrenament conform unor obiective personalizate ale fiecăruia dintre ei.
Pregătirea sa de specialitate îi permite să abordeze și să aprofundeze tehnici și metode moderne de derulare a antrenamentelor bazate pe pe cele mai recente rezultate din biomecanică, din invovația utilizării echipamentelor cu asistare a calității execuțiilor și pe baza feed-back-ului de la fiecare elev face ajustările corespunzătoare care au ca efect creșterea eficienței rezultatelor finale. Fundamentele solide dobândite în facultate dar și prin studiu individual i-au permis lui Marius MITRACHE să înțeleagă mecanismele și corelațiille care participă la derularea antrenamentelor și să personalizeze antrenamentele la caracteristicile fiecărui sportiv.
Marius MITRACHE este un culturist complex care prin muncă de un nivel calitativ deosebit a reușit să facă dovada obținerii unei înalte performanțe, verificate în competiții de anvergură, care îi dă tot dreptul să transmită acumulările sale calitative și cantitative în plan teoretic și în plan parctic tuturor celor care doresc să se autodefinească folosind criterii estetice bazate pe  efort, exigență și pe control.








(08 iunie 2020)



Sunday, June 7, 2020

Andrei BURCEA, un culturist de prim plan

Andrei BURCEA este un culturist sibian de 32 ani, născut în 15 februarie 1988, în zodia Vărsătoruliui, care pentru culturiști înseamnă:
Zodia vărsător, care este favorabilă celor care au obiective precise pe care le urmăresc pentru a le transpune în viașă, chiar dacă eforturile sunt foarte mari este zodie bună pentru culturiști. Ei nu fac economie de resurse pentru a atinge idealul pe care și l-au definit. Totul la această zodie se bazează pe luciditate și pe curaj. Vărsătorii au știința dozării efortului și sunt foarte disciplinați. Ei urmăresc cu tenacitate planurile pe care și le construiesc și nu se abat de la ele, iar corecțiile dispuși să le facă se referă strict la ceea ce sunt convinși că le aduce un plus cert de eficiență în rezultate. Succesul îi bucură dar nu-i copleșește și de aceea știu ca după fiecare succes să treacă la muncă, pentru a pregăti o nouă victorie și tot așa. Ei nu se satură de muncă și au credința că numai calitatea muncii lor îi va face să fie apreciați de cei din jur.
Datele biometrice ale lui Andrei BURCEA sunt:
Vârsta: 32 ani
Înălțime: 180 cm
Greutate: 100 kg
Palmaresul său include în principal participări la Campionatul Național de Culrturism, având
rezultate frumoase precum:
2019, Campionatul Național de Culturism Seniori, categoria 100 kg, locul 2 
2014, Tiger Clasic Sibiu, categoria Men's Bodybuilding peste 85 kg, locul 4
2009, Campionatele zonale de juniori, a obținut titlul de campion absolut.
2009, Campionatul Național de Culturism Juniori, categoria peste 80 kg, locul 3 
2007, Campionatul Național de Culturism Juniori, categoria  80 kg, locul 4 
2005, Campionatul Național de Culturism Juniori, categoria peste 70 kg, locul 3 
Culturistul Andrei BURCEA a terminat cursurile liceului de tehnicieni în transporturi din orașul Dumbraveni. Andrei BURCEA practică culturismul de 17 ani din anul 2003. Mai întâi a activat la CSȘ Șoimii Sibiu, iar acum activează în cadrul Clubului Sportiv Centurion Sibiu.
Culturistul Andrei BURCEA s-a prezentat de fiecare dată în competiții întro formă excelentă. La campionatul național din 2019 unde el a ocupat locul al II-lea, primul loc a fost ocupat de Sandor NAGY de la CS Heredeu Gold Gym Oradea, sportiv extrem de experimentat, cu multiple participări consecutive la competiții de mare anvergură în zona culturismului. În anul 2018 competiția unde el a ocupat locul al III-lea trebuie spus că primele două locuri erau ocupate de experimentații culturiști Derek EBBERS și Cristian CÂRJALIU.
Se vede că Andrei BURCEA este un culturist care muncește eficient, reușind să stea ani în șir în plutonul fruntaș al marilor performanțe, cu șanse mari de a obține titlul de campion în viitorul foarte apropiat. Antrenamentele sale sunt organizate cu o pauză la patru zile, iar în timpul pregătirii pentru a participa la un concurs face o pauză la șase zile.
Andrei BURCEA are ca motto : Fă ceea ce-ți place în viață fiindcă ai doar o viață de trăit  nu două!
El este trainer certificat ca urmare a finalizării cursurilor organizate de Abcfitness în anul 2017.

(07 iunie 2020)













  !














Marius CHERA, culturistul perseverent

Sibianul Marius CHERA este născut în data de 23 iulie 1992, deci este Leu, o zodie care este foarte favorabilă culturitilor, după cum urmează:
Persoanele născute în această zodie sunt caracterizate prin sănătate de fier și înclinație spre sporturi care necesită efort intens, continuu în care disciplina și rigoarea sunt esențiale. Își definesc obiective pe care le urmăresc cu mare atenție și au înclinație spre a-și perfecționa metodele de lucru, urmărind rezultatele și fac corecții ori de câte ori este nevoie. Ascultă de sfaturi date de profesioniști și caută de fiecare dată să preia exact ceea ce este verificat în practică de către cei din jur ca fiind un sfat bun. Un culturist cam trebuie să fie și cu aceste caracteristici pentru a reuși.
Marius CHERA are următoarele caracteristici biologice:
Vârsta: 28 ani
Înălțimea: 170 cm
Greutatea: 97 kg.
Culturistl Marius CHERA a practicat baschetul în liceu avându-i ca antrenori peAlecu VULC și pe Cătălin VULC. În data de 23 fenruarie 2009 a intrat în sala de culturism Neptun și de atunci s-a dedicat definitiv acestui sport. A progresat continuu și a ajuns de la tânărul de 60 kg să fie culturistul de azi care are o greutate de peste 90 kg. Înterviul dat în 10 iulie 2016 ziarului online Turnul Sfatului lămurește foarte multe elemente din viața de sportiv a culturistului Marius CHERA.
Palmaresul culturistului Marius CHERA include participări la competiții importante unde a obținut rezultate dintre cele mai bune, după cum urmează:
2016, Mr.Olympia Amateur Spain, Categoria Men's Bodybuilding up to 100kg, locul 6
2016, Mr.Olympia Amateur Spain, Categoria Men's Bodybuilding up to 90kg, locul 2
2015, Arnold Amateur Europe, Junior Men's Bodybuilding, locul 2
2015, Arnold Amateur Europe, Men's Bodybuilding up to 90kg, locul 10
2014, Tiger Clasic România, Categoria open senior 85 kg, campion absolut
2014, Tiger Clasic România, Categoria open junior, locul 1
2014, Campionatul național de culturism pentru juniori, campion absolut.
2013, Pro Nutrition Grand Prix România, categoria juniori 80 kg, locul 2
2012, Pro Nutrition Grand Prix România, categoria juniori 80 kg, locul 10
Despre performanțele lui Marius CHERA au scris jurnale online precum Turnul Sfatului, care în  16 iunie 2016 la ora 15,33 scria despre rezultatul de excepție obținut de sportiv la concursul desfășurat în Spania la Marbella, fiind monitorizat de antrenorul Patrick TUOR..
Marius CHERA, legitimat la Clubul Sportiv Power Gym Mediaș,  este absolvent al Universității Lucian BLAGA din Sibiu.
Acum Marius CHERA este personal trainer unde are prilej să împărtășească din propria experiență și să ofere consultanță tuturor celor care acceptă că performanța oricare ar fi nivelul acesteia se obține prin muncă, disciplină, perseverență și respectarea regulilor de bază în derularea antrenamentelor.

(07 iunie 2020)










Raul Gheorghe MAGHIAR, un culturist puternic

Raul Gheorghe Maghiar este un culturist născut pe 27 iunie 1989 în Satul Mare, deci este născut în zodia Racului, care este definită pentru culturiști astfel:
Cel născut în zodia racului este caracterizat prin voință ieșită din comun, cu înclinații spre activități care consumă foarte multă energie, disciplinat, cu obiective precise și care știe să lupte cu înverșunare pentru a urca sus pe treptele măiestriei în domeniul pe care și l-a ales. El se angrenează în munci pe termen lung și-și dovedește lui însușii mai întâi și numai după aceea celor din jur că alegerea făcută este cea corectă. Îi place să se verifice că a muncit bine și face comparații periodice legate de rezultatele muncii lui. Îi plac lucrurile foarte concrete, măsurabile și știe să structureze ordinea de desfășurare a activităților încât rezultatele să fie cele pe care și le-a stabilit.
Caracteristicile biometrice ale lui Raul Gheorghe MAGHIAR sunt:
Înălțime: 175 cm
Greutate: 111 kg
Vârsta: 31 ani.
Circumferința piept:
Circumferința braț: 57 cm
Circumferința talie:
Circumferința coapsă:
Circumferința gambă:

El a început să practice culturismul de la vârsta de 14 ni, iar munca sistematică, făcută cu grijă i-a permis obținerea unor performanțe de excepție, concretizate prin aprecieri ale juriilor de la competițiile la care a participat.
Palmaresul culturistului Raul Gheorghe MAGHIAR include participări și rezultate la următoarele competiții sportive:
2019, Romania Muscle Fest Pro Qualifier, Categoria Men's Bodybuilding, locul 14.
2018, Romania Muscle Fest Pro, Categoria super heavyweight, campion absolut
2016, Mr.Olympia Amateur Spain, Categoria super heavyweight, locul 3
2015, Mr.Olympia Amateur Spain, Categoria heavyweight, locul 8
2014, Espinho Manz Fitness - Portugal, Categoria heavyweight, campion absolut
2014, Espinho Manz Fitness - Portugal, Categoria bodybuilding, open locul 1 
2012, Arnold Amateur Europe, categoria juniori, locul 1
2012, Tiger Clasic România,  Categoria super heavyweight, locul 2
2012, Pro Nutrition Grand Prix România, Categoria Seniori open,  locul 4
2012, Pro Nutrition Grand Prix România, Categoria Seniori +90kg, locul 1.
Se observă că Raul Gheorghe MAGHIAR este un culturist care a participat la mai multe competiții în străinătate, unde a reușit să obțină rezultate foarte bune. Nu este singurul caz, dacă luăm în considerare că 4 milioane de compatrioți ai noștri sunt plecați din țară, marea lor majoritate fiind persoane cu vârste între 20 - 50 de ani și cu siguranță că printre ei se află și culturiști de succes, lucru cu care trebuie să ne obijnuim și să-l considerăm că face parte din normalitatea noastră românească.


(07 iunie 2020)




Săltați-o și pe madam'DĂNCILĂ, bre!

Se zice că revoluțiile își devorează fiii. Acum mai nou, partidele își devorează fiii și fiicele. Dovadă vie sunt partidele noastre în care toți președinții au suferit traume dintre cele mai dureroase, căci cei ce au venit la putere în urma lor, în loc să arate câ sunt buni prin ceea ce faci, spun că predecesorii au fost atât de răi, încât, măcar ei să pară cât de cât normali.
După ce Adrian NĂSTASE și Liviu DRAGNEA au fost duși la pușcărie, acum se pare că i-a venit rândul lui Viorica DĂNCILĂ, căreia cu siguranță i se vor pune în cârcă tot felul de nereguli, care o vor duce desigur spre acel punct al nefericirii absolute, prin care au trecut și alte femei care au crezut că sunt în stare să se implice cu succes în marea politică.
Ceea ce știu eu Ion IVAN foarte sigur, este că indiferent ce i se va întâmpla lui Viorica DĂNCILĂ, în următorii 20 de ani:
- nu vom avea autostrăzi,
- nu vom avea 100% școli cu autorizație de funcționare în condiții de siguranță,
- nu vom scăpa de sărăcia care ne domină,
- analfabetismul nu va scădea sun 15%,
- nu vom depăși Bulgaria în niciun domeniu mai acătării.
Așa cum am văzut răul necesar în persoane care deja au părăsit marea scenă politică și socială și am rămas tot în mocirlă, acum cine crede că Viorica DĂNCILĂ va soluționa ceva prin ieșirea din scenă, face tot o mare eroare. Vom fi ce-am fost și cu mult mai rău decât atât.


(07 iunie 2020)

Friday, June 5, 2020

TOSCA de la Met din 19 decembrie 1978

Pe când noi ne zbăteam în mizeria comunistă la Metropolitan Opera se cânta TOSCA de PUCCINI având în distribuțție pe:
Shirley VERRETT de 47 ani
Luciano PAVAROTTI de 43 ani
Cornell MacNEIL de 56 ani.
Dirijorul orchestrei era James COLON de 28 ani.
Acord acestui spectacol nota 10. Este perfect.

(05 iunie 2020)