Se știe dintotdeauna că istoria României a fost bântuită de perioade negre, numite cumva perioade dominate de dictatori. Nicio clipă dictatorii nu au acceptat că sunt dictatori, ci s-au considerat:
- democrați,
- prietenoși,
- miloși,
- apropiați,
- iubitori,
- coreți,
- obiectivi.
Tot ceea ce făceau era considerat ca fiind destinat binelui poporului, iar toate celelalte forțe erau numite forțe ale răului și încet-încet au fost reduse la tăcere. Totul s-a datorat lașității și mediocrității celor care au acceptat toate derapajele, considerând că prin tăcere și pasivitate luptă cu nedreptatea, atât cât să le fie lor călduț și cât de cât bimnișor, mai ales dacă ceea ce primeau la schimb, era fără muncă suplimentară.
Venirea comuniștilor la putere cu tancurile sovietice a creat senzația că noua societate care se clădea era a celor mulți. Erau doar aparențe și legile și instituțiile create, căci poporul deși o ducea cumva mai binișor, alții se înfruptau din sudoare muncii celor mulți Dictatorii GHEORGHIU-Dej și CEAUȘESCU, aparent nu aveau nimic al lor, dar resursele din care se înfruptau ei și familiile lor erau infinite. Să nu uităm că odraslele lor doar spuneau ce doresc și dorința devenea realitate cât ai clipi.
Chiar dacă acum s-a încercat să se cosmetizeze istoria comunismului, atunci nu era democrație și nici măcar iluzia de democrație simulată nu exista. Principiul cine nu e cu noi este împotriva noastră, era de mare actualitate. Acest principiu arată pe față că democrația a murit și dictatura și-a creat drum liber în societate. Din când în când mai auzim câte un simbriaș care-și dă seama că zeul și-a pierdut din putere zicând: fi-mi-ar capul al dracului! O face cu întârzâiere și numai după momentul în care e sigur că și-a găsit o altă pulpană după care să se ascundă și să sugă vârtos din banul public.
Comunismul când s-a instalat:
- a înființat tribunalele poporului,
- a judecat pe toți trădătorii de țară,
- a scos în afara legii partidele,
- a schimbat constituția,
- a înlocuit parlamentul,
- a interzis biserica,
- a naționalizat fabricile,
- a mituit artiștii,
- a colectivizat agricultura.
Totul s-a făcut în numele unor idealuri nobile, meșteșugit prezentate, iar manipularea a fost perfectă. Faptul că la alegeri era câte un singur candidat pe circumscripție, n-a derajeat pe nimeni. Ba mai mult, s-au scris poezii și romane despre rolul comuniștilor în viața de zi cu zi, iar recitatorii și făcătorii de folclor erau extrem de fericiți și mândri că au posibilitatea să arate celorlalți unde au ajuns cu slugărnicia, cu nivelul de micime și depersonalizare.
Prin natura sa omul de rând mioritic, nu are verticalitatea polonezului, a sârbuliui, a bulgarului sau a englezului, ci doar faptul că își zice în gând proverbul capul plecat, sabia nu-l taie, spune totul, mai ales că a acceptat cu lejeritate dictatura comunistă, exact ca în situația în care cineva i s-a urcat pe cap, și-a făcut nevoile și el îi mulțumește respectivului, pentru că se simte chiar foarte confortabil în noua postură.
Moartea democrației s-a făcut cu mijloace democratice în 5 martie 1933, dar și în 19 noiembrie 1946, iar dictaturile s-au dorit să aibă acceptul întregului popor, exact așa cum se dorea alegerea secretarului general al partidului înainte de 1989, dar așa cum și-a dorit și Liviu să fie ales de întreg partidul. Dorința de legitimitate prin alegeri, oricum s-ar face ele, democratice nu, dă acea față oricărei dictaturi pentru a se crede că dăinuie peste veacuri, lucru imposibil, căci istoria are puterea de a le mătura, dar nu irewversibil, căci virusul puterii discreționare zace în fiecare individ și este de putere direct proporțională cu mediocritatea respectivului.
(15 mai 2020)
