Friday, June 1, 2018

Spre comunism, înainte, marș!

Spre comunism, înainte marș! Cam așa se vede citind reclama de la Vodafone:


Ideologia comunistă era plină de lozinci care de fapt se doreau mobilizatoare, dar aveau efectul invers, căci oamenii înțelegeau că direcția era unică: egalitarismul dus la extrem. De la fiecare după posibilități, fiecăruia după nevoi. Unu' pentru toți și toși pentru unu'. Nu poți, te ajutăm. Nu vrei, te obligăm. Chestia cu nici muncă fără pâine, nici pâine fără muncă a trecut pe planul al doilea, din moment ce comunismul a instaurat un egalitarism exagerat, în care și leneșii o duceau excelent. Uneori nostalgiile dăunează grav unui business, dacă sunt folosite aiurea în lozinci cu fond roșu.


(02 iunie 2018)

București, orașul neputinței (II)

În buricul târgului este o clădire imensă, acolo unde înainte de 1989 se afla IPIU - Institutul de Proiectare al Industriei Ușoare. Acolo lucra un fost profesor al meu ca director al Centrului de Calcul și o fostă colegă din studenție. Acum această clădire este orăsită că la cutremurul de nu știu când, a se zicea că va fi consolidată, dar ideia a fost abandonată.
Geamurile sunt pline de praf, zigurile sunt scolojite și mă duc cu gândul la sonetul Veneția al lui Mihail EMINESCU.

(02 iunie 2018)

Proverbul adevărat

Există un proverb: pe cine nu lași să moară, nu te lasă să trăiești. Am cunoscut un grupuscul de nefericiți care s-au mâncat între ei până la autodistrugere și în 2011 când nimeni nu-i băga în seamă, au venit ca milogii și niște generoși le-au dat un acoperiș, o bucată de pâine și o vorbă bună. Acum, la 7 ani, unul dintre ei, căruia i s-a întins o mână, s-a dat în stambă, făcându-le un mare rău binefăcătorilor lui.
Javra tot javră rămâne!

(02 iunie 2018)

București, orașul neputinței (I)

Cine merge prin București va vedea că sunt nenumărate construcții părăsite, neîngrijite, aproape prăbușite. Pe Magheru exste clăditrea CICLOP de lângă Hotelul Ambasador, clădire cu geamuri prăfuite, unde nu se mai întâmplă nimic. Și nu este singura clădire. La Piața Romană este o clădire care strălucea cândva. Acum este năpădită de vegetație. În zona Gării de Nord sunt nenumărate clădiri abandonate. Și clădirea CABANA din buricul târgului este vai și amar de ea. Lista ar continua, dar nu vreau să le mai înșir, deși nu am cum să mă abțin să nu scriu despre clădirea a ceea ce a fost Magazinul București de la intrarea în Lipscani, clădire care zace părăsită, pe principiul dacă nu eu , de ce tu. este oglinda concepției manageriale a oamenilor care în nepăsarea lor, trec pe lângă clădiri și nu sunt deranjeați de praful și mizeria care s-a așternut peste urbea cu prea multe imobile părăsite.

(01 iunie 2018)

O ideie bizară rău de tot

Foarte multe personaje care n-au manageriat nici măcar o tarabă de vândut ziare, s-au apucat să-i dea sfaturi prezidentului să forțeze o suspendare. Noi avem un proverb: ulciorul nu merge de multe ori la apă. S-au produs două suspendări cu succesul prezidentului Traian BĂSESCU. Probabilitatea ca și o a treia să fie tot de succes, în virtutea lucrurilor, nu are o probabilitate foarte mare, mai ales că s-ar produce în anul al IV-lea de mandat al prezidentului, an care trebuie să fie de intensitate maximă în ceea ce privește rezultatele care dau garanții pentru câștigarea următorului mandat. Ideia mersului la suspendare este rea rău de tot, căci are rolul de a eroda și nu de a consolida poziția viitorului candidat. Să nu uităm că și probabilitatea unui al IV-lea eșec consecutiv al PSD în alegerile prezidențiale nu mai este la fel de mare ca în 2004 sau ca în 2014. O strategie bună de campanie a prezidentului este important să fie concentrată pe rezultatele acestuia acum în anul 2018, dar mai ales în 2019. Există trei elemente care îl avantajează pe prezident și anume:
- aniversarea celor 100 de ani de la Marea Unire,
- președinția la Consiliul UE a țării noastre,
- implementarea cu succes a legii pensiilor.
Buticarii falși care sfătuiesc rău pe prezident, ar trebui să se gândească doar la faptul că au stabilit performanța că ziarele lor au dispărut ca format pe hârtie, iar emisiunile lor Tv pe unde apar sunt leșinate și doar ei sunt proprii lor spectatori cel mult. Să-l lase pe prezident să construiască.

(01 iunie 2018)

Unde duce aiureala?

Aiureala duce sigur și categoric la imposibilitatea de a rezolva corect cele mai simple probleme. Au fost construite cartiere rezidențiale. Nici dezvoltatorii, nici proprietarii nu au dat dovadă de maturitate în gândire când au realizat locuințe unde în caz de incendii nu au cum să pătrundă mașinile de pompieri pentru că:
- nu există căi de acces,
- căile de acces sunt extrem de înguste,
- lipsesc sursele de apă.
Sunt locuri unde nici salvările nu au acces. Soluțiile sunt proaste pentru că dezvoltatorii sunt lacomi. Pe o aceeași suprafață vor să obțină maximul de randamnt. Soluțiile sunt proaste și pentru că nu există reguli și legi care să impună lățimi de căi de acces și distanțe între case. Acum toată lumea ridică din umeri și invocă neputincioasă destinul care le-a jucat leste. În realitate, aiureala oamenilor a dus la abordări neserioase, care sunt de fapt soluții mediocre ca să nu zic proaste.
Incendiul de ieri 31 mai 2018 din sectorul 2 trâmbițat de televiziuni, în care au ars 6 case este exemplul grăitor al abordării aiurite din toate punctele de vedere a realizării  ansamblului rezidențial.

(01 iunie 2018)

Hidoșeniile din București (I)

Orașul București este populat de tot felul de hidoșenii. Unele dintre ele sunt clădiri noi, făcute de
niște indivizi care-și zic arhitecți, dar care prin lipsa lor de talent au reușit să producă niște chestii care noaptea fac pe multă lume care le văd ziua, să se trezească și să tresare, coșmarurile fiind de necontrolat. Una dintre hidoșenii este blocul acela de lângă Catedrala Sf. Iosif, bloc construit ilegal și care trebuie demolat, existând în acest sens și o hotărâre definitivă și irevocabilă dată de o instanță de judecată competentă. Dacă această construcție caricaturală ar fi avut ceva special, care să-i dea grandoare, frumusețe, aș fi fost primul care aș fi militat pentru păstrarea ei în peisajul urbanitic al Bucureștiului. Așa cum arată însă, vine în contradicție fix cu tot ce are centrul acestui oraș și așa vitregit de istorie prin lipsa de interes a edililor față de clădirile de patrimoniu. Construirea unor monstruozități care doar să vină cu oarece performanțe în număr de etaje și în înălțime, nu duce la nimic, nici măcar la menținerea urbei în limite de decență, care să nu însemne cheltuieli imense de efectuare a retușurilor în viitor. Toată lumea se văicărea că regimul comunist i-a ținut în întuneric pe arhitecți și tocmai de aceea respectivii au avut soluții vechi, staliniste, gen Casa Scânteii. Numai că hidoșenia despre care am scris acum este produsul destul de târziu al postrevoluționarismului decembrist, ceea ce arată că limitele nu au fost nici pe departe ale regimului, ci ale nonperformanței și mediocrității echipei care a produs respectivul obiectiv, care sunt sigur că va veghea multe decenii de aici încolo, ca mostră a inutilității absolute această parte a orașului.


(01 iunie 2018)