Bancurile despre DĂNCILĂ

Bancurile la adresa premierului Viorica DĂNCILĂ sunt:

- răsuflate,

- rutăcioase,

- puerile,

- tâmpite,

- găunoase,
- redundante,

- abjecte,

- reluate,

- primitive,

- bizare,

- aiurea,

- simplissime,

- triste.

Din câte bancuri am auzit în ultimul timp, mi-am dat seama că din cauza unora m-au dat afară de la grădiniță de la grupa mică. Nici n-au haz, nici n-au substanță, nici n-au subânțeles, nici nau schepsis. Sunt doar niște construcții izvorâte din atât de puțină inteligență încât concluzionez că le-a pierit și umorul și inteligența celor care s-au privatizat într-ale umorului sau le-a secat inspirația. Este posibil ca spiritele elevate nici să nu se fi amestecat cu vulgul pseudo-inteligenților critici ai lui DĂNCILĂ ca să se focuseze pe a scoate bancuri de care chiar să mă tăvălesc pe jos de râs. În plus, femeia chiar nu merită să fie luată peste picior că este și ea femeie, este și mamă și în plus n-a făcut grozăviile pe care le fac mulți dintre bărbații care umblă pe multe cărări încă din zori de zi, care nu știu ce spun că vorbește gura fără ei și care mai ziceau că există trei alternative sau chestia leșinătoare cu aviara gripa, dar și multe alte bazaconii, care zise din gura unui bărbat nu păreau gogomănii, ci lucruri inteligente, savuroase, cimilituri, maxime sau postulate ca în chestia cu vara nu-i ca iarna sau de-andaratelea.

(26 mai 2018)

Bărbați 99% femei.

Scena politică românească este populată de o specie de indivizi care-și zic bărbați, dar care sunt 99% femei. Acel 1% care le lipsește se datorează faptului că respectivii nu sunt în stare să nască pui vii, ca să fie femele în adevăratul sens al cuvântului lor ca mamifere, bipede cumva. Ei:
- vorbesc prea mult,
- vorbește gura fără ei,
- nu gândesc cam deloc,
- se bagă unde n-au habar,
- fac pe deștepții deși,
- critică și bârfesc,
- văd numai defecte,
- contorizează minusuri,
- așteaptă după colț,
- fac totul pe bani,
- mint cu nonșalanță,
- se fac că fac și atât,
- nu-și asumă nimic,
- urlă ca disperații,
- se poartă copilărește,
- arată cu degetul,
- pârăsc ca la grădi,
- dau în gropi mereu,
- sunt bântuiți de principii,
- caută doar defecte,
- doar pozează în eroi,
- mimează curajul tremurând,
- se laudă fără motive,
- sforăresc ineficient.
Am cunoscut un bizar care face pe moralistul și care se crede plin de imaginație, doctor în nu știu ce fiind, deși doctoratul lui nu are nicio legătură cu facultatea pe care a absolvit-o, dar și-a dorit o patalama care să-i certifice și calități pe care nu le are. Despre bărbați se zice că nu trebuie să fie mai drumoși decât un pic mai mult decât dracul. Acest individ, despre a cărui frumusețe sufletească n-am cuvinte de laudă, s-a apucat s-o tăvălească pe o femeie distinsă dealtfel prin tot felul de comparații, fără a se fi uitat el însuși o clipă măcar în oglindă, pentru a se vedea cât de cât. Studiind Divina Comedia în traducerea lui George COȘBUC, cu niște ilustrații superbe, mi-am adus aminte că Purgatoriul era populat de specimene care-i semănau 1 la 1 insului despre care scriu acum. Noi avem chestia asta cu a face mișto de orice, exact atitudinea care ne-a dus la coada Europei, căci se merge după principiul că noi râdem de alții și dracul râde de noi. Mi-aș fi dorit ca toți corifeii înțelepciunii, ai curajului și ai ideilor, să vină și să spună că au un proiect, că vor bani, că și-l asumă și răspund cu capul pentru situația în care nu ar fi de succes. Eu am întâlnit astfel de zmei. -am mirosit iute. Le-am zis să vină cu proiecte concrete pe care să și le asume, dar să nu depășească 100.000 USD. Vor primi banii și trebuie ei să pună în operă ceea ce și-au propus. Toți au promis, dar niciunul nu a venit cu proiect pentru că:
- nu au idei concrete,
- nu se implică efectiv,
- nu știu să facă un buget,
- nu sunt în stare să-și asume nimic,
- nu au calități manageriale,
- nu știu să riște,
- nu au curaj de a întreprinde ceva,
- nu știu să alcătuiască o echipă,
- nu știu să coordoneze,
- nu știu să coopereze,
- nu știu să colaboreze.
Ei știu doar:
- să critice,
- să dea din gură,
- să comenteze,
- să nege,
- facă pe deștepții,
- să se victimizeze,
- să privească,
- să propună.
Bărbații care sunt 99% femei, au doar veșminte bărbătești, vocea un pic mai groasă și li se vede mărul lui Adam ceva mai proeminent. Sunt sigur că au multe rateuri, neîmpliniri și frustrări pe care și le varsă cu tot năduful, folosind vorbe grele la adresa unor doamne. Se zice că pe o femeie nici cu o floare nu trebuie s-o atingi. Cine a zis aceste vorbe a fost om mare, un bărbat 100% bărbat, căci numai un bărbat adevărat, care respectă femeia este în stare știe să vorbească cu respect despre femeie, căci numai femeia este cea care dă naștere copiilor prin puterea ei și cu dragostea ei. Numai societatea este de vină când din copii sănătoși, unii devin  bărbați  99% femei. Deocamdată acestora nu le zic avortoni.

(26 mai 2018) )

Ce-mi place mie la câte unii...

Ce-mi place mie la câte unii este faptul că deși sunt parte a problemei, se erijează a fi undeva deasupra ei și o văd din exterior, punând accentul pe ce ar trebui să facă alții ca lucrurile să meargă bine acolo, în problema cu pricina. Mă apucă râsul să-i văd că se consideră superiori și intangibili, deși pe pozițiile unde se află în niciun caz nu trebuie:

- să de sfaturi,

- să critice,

- să tragă de urechi,

- să analizeze,

- să tragă semnale de alarmă,

- să apostrofeze,

- să facă pe observatorii externi.

Era un nefericit care se ocupa de abaterile unor bănci și care era întrebat de ce nu se observase cum un ins cu cohones uriașe extrăhea de sute de ori 9.000 USD pe zi, până a ajuns să-și pună instituția pe butuci. Insul, care doar trebuia să vadă că 9.999 USD este cu 1USD mai mic decât limita admisă, dar de nenumărate ori înmulțit cu 9.999 USD rezultă ceva imens, s-a umflat în pene și a început să vorbească despre:

- principii,

- proceduri,

- vigilență,

- acțiuni,

- combatere,

dar nicio clipă nu a spus că el nu și-a făcut datoria pentru care era plătit cu bani grei și că sub nasul lui de fraier, hoțomanul se dedulcise la multe sute de milioane de USD, râzând de prostul din târg care dormea în bocanci. Omul uitase care-i era rostul, dar și cei din jur îi tolerau atitudinea, fără a-l trage de guler în vreun fel. La noi se obișnuiește ca omul să fie întrebat de ceva și din lipsă de demnitate și de argumente să răspundă la o cu totul altă întrebare și nimeni nu-l sancționează. Pentru că fișa postului este de-a dreptul vagă, este clar că omul neavând responsabilități clare are libertatea să se erijeze din subaltern în șef, din executant în analist și mai ales are toate pârghiile din lume pentru a face analize dure legate de ceea ce nu fac alții, iar minusurile sale le trece sub preș, grațios, delicat și muzical. Spectacolul îl văd zilnic și chiar mă amuz, căci cei ce fac așa, fraudează la diferite scări și proporții prin indecizii și pasivitate, sume mai mici sau mai mari. Mă și amuz vîzând pe câte unul care se consideră deasupra celorlalți, deși este parte din grupul de indivizi puși să facă treabă, chiar dacă bănuții pe care-i primește de la stat nu sunt sume colosal de mari. În orice moment m-aș uita la Tv și aș vedea astfel de indivizi, cu siguranță le-aș găsi cel puțin 10 chestii din care le-aș bate obrazul, că cu au niciun drept să se erijeze în mari apostoli ai performanței, ei înșiși nedovedint prin ceea ce au făcut sau ceea ce fac vreo fărâmă de performanță.

(24 mai 2018)

Contradicțiile coabitării

Constituția noastră are severe lacune în a defini coabitarea politică. Nici n-a prevăzut-o, crezându-se că FSN-ul va fi veșnic, indestructibil și dominator pe  scena politică și va impune guvernul, pe președinte și chiar și pe femeia de servici dar și pe liftier și pe vidanjor. Coabitarea este măcinată de contradicții venind din:

- doctrinele decidenților,

- formațiunile politicie,

- diferențele culturale,

- ideia de a domina,

- puterea celui slab,

- interesele divergente,

- instrumentele diferite,

- familiile politice.

Lipsa obligativității prin articole de constituție a decidenților din sfera politică în a coabita armonios, constructiv și mai ales eficient, face ca de ani buni, coabitarea să fie un proces plin de asperități, de hârtoape și mai ales de goluri în abordări fragmentare. Părțile se urmăresc una pe alta și-și caută nod în papură, nefiind interesate în niciun fel în a defini strategii și politici economice coerente, care să ducă spre dezvoltare. Faptele dovedesc cu claritate că așa stau lucrurile. Atât timp cât lipsește obligativitatea colaborării, adică a cooperării, a comunicării și a cooperării, coabitarea este doar un proces de uzură în care tot timpul unii se luptă cu alții și țara pierde. Așa-zisa independență este privită îngust, în afara obiectivelor majore și generează patimi, reproșuri și mai ales stagnare, dacă nu chiar regres vizibil. Faptul că în 14 de ani de coabitare, înțelegând prin aceasta împărțirea puterii în majorități fluctuante, chiar nu s-au înfăptuit proiecte majore, arată că procesul de coabitare a avut efecte dintre cele mai nefavorabile. La acest proces se adaugă și limitele clasei politicie, caracterizată prin:

- nivel redus de cultură politică,

- dorința acerbă de căpătuială,

- management absolut deficitar,

- agramatism feroce și lamentabil,

- aplicația spre sugerea banului public,

- orientarea spre luxul kitchos.

Și așa, dacă ar fi o armonie perfectă între parlament, guvern și președinție, lucrurile ar avea mersul lor, destul de departe de ceea ce era înscris în programele cu care au fost câștigate alegerile, căci una este ce se vrea și cu totul altceva este ce se face. În programe lucrurile sunt rotunde, perfecte, armonioase și atractive. În realitate, limitele obiective, stângăciile și opintelile inerente au roul de a rupe ritmuri, de a declanșea amânări și de a genera noncalitate la tot pasul. Dacă în condițiile în care un parlament cu o majoritate absolut omogenă de 80%, un președinte de o aceeași culoare politică cu majoritatea și un guvern, evident al acelei majorități, crede cineva că va funcționa uns, ca un ceasornic elvețian, are mari probleme de logică. Evident, în parlament nu sunt numai genii, evident în guvern nu sunt numai genii și tot atât de evident este faptul că președintele nu este nici el un geniu, căci dacă era geniu, nu-l vota nimeni. Așadar, cu ameni de nivel undeva peste medie, chiar o asemenea omogenitate nu va duce la rezultate excepționale. Cu atât mai puțin, rezultatele nu vor vi nu excepționale, dar nici măcar de o mediocritate acceptabilă în condițiile unei coabitări în care fragilitatea echilibrului nici nu există, ci pur și simplu toată lumea luptă la baionetă pe un câmp imaginar cu redute, tranșee și cazemate. Fiecare așteaptă mișcarea celuilalt pentru a ataca. Aceasta este coabitarea, ca rezultat al alegerilor în cea mai puțină cunoștință de cauză și în contextul unor influențe aleatoare ale unor forțe care nici ele nu au clar spre ce direcție trebuie îndreptată marea corabie.

(25 mai 2018)

Neamuri proaste

Neamurile proaste se văd de la un kilometru indiferent de situație, de moment, de anturaj și de context. Am văzut la un sejur all inclusive de  ceva mai multe stele, foarte multe neamuri proaste al căror comportament se concreziza prin:

- umplerea cu vârf a farfuriei cu un fel de mâncare,

- încercarea tuturor bucăților din farfurie fără a le mânca,

- lăsarea a peste 90% din conținut în farfurie,

- mizeria pe care o lasă la masă după ce pleacă,

- gălăgia pe care o fac la masă tot timpul.

Neamurile proaste cred că:

- fac economii mâncând în prostie,

- mâncarea se va termina instantaneu,

- vine sfârșitul lumii,

- se închide restaurantul imediat,

- all inclusive înseamnă doar puțin,

- puhoaie de consumatori se vor năpusti,

- foametea va face ravagii în câteva clipe.

Deși  toate neamurile proaste se cred educate, nasuri subțiri, comportamente rafinate, ne dăm seama instantaneu că avem de-a face cu adevărate neamuri proaste, atuci când își uită adevărata obârșie și se comportă natural, adică după regulile neamurilor nu proaste, ci foarte proaste. Pe mesele lor nu se va vedea niciodată o farfurie, ci nenumărate farfurii cu moț, pline cu tot felul de mâncăruri, pentru un prâns pantagruelic, inuman chiar pentru o vacă având burta cu cele 8 compartimente de stocare. Neamurile foarte proaste fac acel stoc nu din economie de drumuri, ci din teama că mâncarea se va termina și vor rămâne flămânzi. Ei nu-și cunosc organismul, căci trăind în lipsuri și fără a se autoevalua, cred că tot ce au pus în farfurii vor mânca un-doi, bătând din palme. Lăcomia neamurilor proaste nu cunoaște margini. Ei cred că la all inclusive au plătit o sumă X și vor să-și scoată pârleala, mâncând de 2X sau chiar de 3X, fără să-și dea seama că all inclusive are luate în studiu și neamurile foarte proaste, care în medie cu cei mulți și ponderați duc la niște consumuri normale.

Ce milă-mi fac neamurile proaste!

(25 mai 2018)

Traian BĂSESCU pleacă (poem)

Plânge dealul, plânge valea

Plâng tufișuri pe maidane

Și un stupid people plânge.

Cui îl lași pe el, Traiane?

(25 mai 2018) 

Traian BĂSESCU se retrage

Vestea că Traian BĂSESCU se retrage din politică a venit ca un trăznet asupra planetei sau mai exact asupra galaxiei în care noi pământenii și el Zeus, ne ducem existențele fiecare în felul lor. Traian BĂSESCU se retrage, lucru cel mai îngrozitor care ni se va întâmpla, din moment ce iuniversul va rămâne fără centrul lui de greutate, fără echilibrul său, fără lumina sa. Traian BĂSESCU se retrage și deja nourii se vor năpusti peste Terra, vulcanii vor erupe, uraganelor se vor isca, torentții vor mătura localitățile și frigul polar se va generaliza. Traian BĂSESCU se retrage și muzicile vor înceta, aerul va deveni irespirabil, păsările cerului ne vor părăsi, iar soarele își va înceta activitatea și așa eclipsată de lumina pe care numai el era în stare s-o răspândească pretutindeni. Traian BĂSESCU se retrage și totul va fi tăcere, pârjol, durere și întristare. Cel care timp de patru decenii a arătat cum nu se face nimic în afară de vorbe și iar vorbe unele de duh, altele la plezneală, va dispărea din peisaj, exact cân planeta avea cea mai mare nevoie de nimicul absolut pe care el îl împrăștia ori de câte ori apărea pe colo și pe colo, pe la supermarketuri cu căruciorul, pe la berării sau după perdeluță. Traian BĂSESCU se retrage și materia însăși îi va simți lipsa căci el fusese cel care a introdus și alte forme de existență ale acesteia, dintre care statul mafiot fiind cea mai importantă stare a materiei implementată după zicerile sale, aici pe Dâmbovița. Traian BĂSESCU se retrage și nu vom mai știi că iarna nu-i ca vara și nici că succesurile fiicei sale au fost construite ad-hoc prin voința tatălui și a fiicei înseși. Traian BĂSESCU se retrage și în urma lui nici măcar o urmă de fum sau o dâră de roată de căruță nu vor rămâne, pentru că el nu a fost un constructor, ci o persoană care a crezut că nedelegând nimic, va avea puterea de a gestiona totul. Ori el a pierdut din atenție tocmai lucrurile esențiale și nu a reușit să definească mari proiecte cu care să rămână în istorie. A fost un ins oarecare, banal, cu rezultate modeste, despre care nimeni nu-și va mai aminti vreodată ceva.

Traian BĂSESCU se retrage, a zis, dar cum îi stă în obicei, se va răzgândi până în 2020 de cel puțin o mie de ori. Suntem obișnuiți. Nu-i stă în fire să fie în afara atenției, să nu fie sub lumina reflectoarelor și nici să nu se vorbească despre el, fie de bine, fie de rău, dar să se vorbească. Deci, nu.

(25 mai 2018)