Monday, August 15, 2022

Corul MADRIGAL și mai cum?

Aseară, 15 august 2022 pe la ora 18 și un pic am aflat că nu se vor mai face focuri de artificii la Constanța din cauza vijeliei și că nu va mai cânta Corul MADRIGAL Marin CONSTANTIN. Nu am fost atent și mi s-a părut straniu, că dirijează acel cor Marin CONSTATIN pentru că-l știam dus din lumea celor vii. La un al doilea anunț, după o oră și ceva pe un alt post, m-am dumirit că a fost adăugat la numele MADRIGAL, numele dirijorului Marin CONSTANTIN, în memoria acestuia.
Eu știam că există Efectul COANDĂ, pentru a ușura identificarea acelui efect.
Eu știam că există Efectul RAMAN, tot din aceleași motive.
Eu știam că există geometria euclidiană pentru a o deosebi de alte geometrii.
Eu știam că există fizica newtoniană pentru a o deosebi de alte fizici.
Se zice teoria relativității lui EINSTEIN.
Se zice Studiourile Walt DISNEY.
Noi avem aplicare spre a complica lucrurile și zicem Drobeta-Turnu Severin, Cluj-Napoca sau Orașul STALIN sau orașul Gheorghe GHRORGHIU DEJ.
Marin CONSTANTIN a fost marele dirijor Marin CONSTANTIN al corului MADRIGAL. Marin CONSTANTIN a fondat corul MADRIGAL. Marin CONSTANTIN a compus piese care au fost cântate de corul MADRIGAL, inclusiv piese dedicate lui Nicolae CEAUȘESCU, pe care maestrul le prezenta ca fiind ale lui, un modest omagiu adus marelui conducător, așa cum zicea el și eu l-am auzit cu urechile mele la sala Radio din Strada Nuferilor. Sper să trăiesc o zi în care prezentatorii TV vor anunța simplu concertele corului MADRIGAL și atât.  Marin CONSTANTIN a fost mult prea mare ca dirijor al corului MADRIGAL și poporul știe acest lucru, nefiind necesar să i se repete obsesiv numele.


(16 august 2022)

No comments:

Post a Comment