Horia CONSTANTINESCU este un bărbat de 48 de ani.
Horia CONSTANTINESCU este absolventul Facultății de Drept de la Universitatea Nicolae TITULESCU, universitate neclasificată, promoția 2003, la vârsta de 29 de ani.
Horia CONSTANTINESCU are un master la facultatea de Drept de la Universitatea BIOTERA, universitate neclasificată, promoția 2007, la vârsta de 34 de ani.
Horia CONSTANTINESCU a promovat examenul de bacalaureat la vârsta de 24 de ani.
Parcursul academic al lui Horia CONSTANTINESCU arată că a evoluat în contextul creat după Revoluție prin apariția universităților private, iar faptul că a promovat examenul de bacalaureat la 24 de ani și nu la 19 ani vine să arate că Horia CONSTANTINESCU a avut alte preocupări decât școala, mai precis crearea unei cariere solide, căci Facultate de Drept există și la Universitatea București și la Universitatea BABEȘ-BOLYAI și la universitatea de Vest din Timișoara și la Universitatea Al. I. CUZA din IAȘI, ca să dau numai câteva exemple, numai că acolo era un examen de admitere foarte dur. dar nu despre acest lucru vreau să scriu aici, căci dezamăgirile mele legate de Horia CONSTANTINESCU provin din alt loc.
Horia CONSTANTINESCU este om de partid, om pe care partidul nu-l lasă la greu.
Stau mărturie funcțiile ocupate de Horia CONSTANTINESCU din ultimii aniu când a fost când comisar adjunct la ANPC, când președinte la ANPC, când detașat șef serviciu spații verzi la primăria Constanța. Dar nici despre aceasta nu vreau să discut aici, căci nu pe această problemă m-a dezamăgit Horia CONSTANTINESCU.
Horia CONSTANTINESCU m-a dezamăgit când s-a apucat zilele trecute să-mi spună la televizor ce izbândă a făcut el că a intrat cu mascații într-un spațiu, unde a găsit carne și alte chestii expirate de doi ani. Mie mi-ar fi crăpat obrazul de rușine să vin cu un astfel de exemplu, că ANPC nu este un organizm creat ieri. ANPC există de 1.000 de ani și tot de 1.000 de ani trebuia să-și facă treaba. Să nu uităm că în CV-ul lui, Horia CONSTANTINESCU spune că a mai fost președinte și în intervalul 08.2019 – 12.2019 la ANPC, ceea ce mă duce cu gândul că atunci acolo chiar nu se făcea mare brânză.
Horia CONSTANTINESCU m-a dezamăgit că mi-a creat senzația că ANPC nu are nicio putere. Eu am văzut pe canalul TLC niște inspectori prin Anglia care făceau tot cam ce face ANPC și acolo chiar se luau măsuri și acolo alimentația publică, HORECA, plângăcioasa HORECA de la noi, nu era stat în stat.
Horia CONSTANTINESCU m-a dezamăgit că de pe poziția pe care o are, nu a creat acele fluxuri eficiente, care doar la auzul de ANPC, lumea să tremure, nu să se baricadeze și să aibă comportamente mafiote, căci sunt sigur că fisurile din ANPC sunt exploatate la maximum de cei care vor să facă profit cu orice preț, chiar dacă au un management prost, căci hoții sunt și proști.
Horia CONSTANTINESCU m-a dezamăgit că prin apariția sa la televizor mi-a arătat că nu are anvergură și anvergura nu i-o dă nimeni, ci renumele pe care și l-a creat în timp, ca specialist autentic, valoros și cu rezultate palpabile prin locurile de muncă pe unde a trecut.
Horia CONSTANTINESCU m-a dezamăgit că în intervalul 2009 -2022 a schimbat 10 locuri de muncă, ceea ce mi se pare cam mult, când mă gândesc că eu în 42 de ani am avut un singur loc de muncă, vai de capul meu...
(11 august 2022)
No comments:
Post a Comment