Am convenit cu Paula APREUTESEI, fosta mea studentă și fosta mea doctorandă, care și-a susținut cu succes în anul 2000 teza de doctorat intitulată ”Modelarea costurilor software pentru aplicații în rețea”, să realizăm un interviu despre vremurile în care ea a lucrat la ITC.
Întrebările mele au în față acronimul II de la Ion IVAN, iar răspunsurile primite au în față acronimul PA de la Paula APREUTESEI. Deci să ÎNCEPEM:
II: Să vorbim puțin despre pregătirea de informatică din facultate.
PA: Am urmat Liceul de Informatică din București între 1976 și 1980, apoi Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică, între 1980 și 1984.
Prin urmare, pregătirea mea informatică era mai avansată decât cea a colegilor care nu proveneau dintr-un liceu de profil. Limbajele de programare, schemele logice și multe dintre disciplinele informatice studiate în primii ani de facultate îmi erau deja cunoscute.
Facultatea mi-a adus în plus perspectiva economică și, mai ales, studiul ciberneticii. Am înțeles mai bine sistemele cu autoreglare și felul în care principiile ciberneticii puteau fi aplicate în economie. Îmbinarea dintre informatică, economie și cibernetică a fost importantă pentru formarea mea profesională.
II: Să ne reamintim ce însemna să realizezi o lucrare de diplomă, echivalentul lucrării de licență din ziua de azi.
PA: O lucrare de diplomă presupune, în primul rând, o alegere: să identifici o temă care te interesează și față de care ai curiozitate. Apoi urmează cercetarea, înțelegerea stadiului domeniului și identificarea unei contribuții proprii.
Am ales tema lucrării de diplomă încă din anul al II-lea. Am lucrat atunci cu dumneavoastră și îmi amintesc că ne-ați vorbit despre oportunitatea de a participa la o sesiune de comunicări științifice, la Iași, unde am obținut și un premiu. A fost începutul cercetării și colaborării mele cu dumneavoastră, pentru care vă mulțumesc cu recunoștință.
Am ales tema costurilor software, care s-a dovedit mult mai mult decât o temă pentru lucrarea de diplomă. Am început să o studiez în anul al II-lea și am continuat cercetarea inclusiv după susținerea doctoratului.
Tema a evoluat în timp: a început cu participări la sesiuni științifice, a devenit tema lucrării de diplomă și apoi a stat la baza cercetării mele doctorale. Ulterior, am continuat să prezint rezultate la sesiunile de comunicări științifice organizate de Academia de Studii Economice, până în jurul anului 2010. În perioada 1985–2010 am urmărit acest subiect și, lucrând la Microsoft, am avut ocazia să văd cum se aplică în practică modelarea costurilor software.
Privind retrospectiv, o lucrare de diplomă poate însemna mai mult decât încheierea unei etape de studiu: poate deschide o temă de cercetare pe care să o dezvolți în timp, prin acumulare de cunoștințe și contribuții proprii.
II: Să vorbim despre repartizarea în producție a absolvenților facultății.
PA: În 1984, orașele mari erau blocate și existau puține posturi pentru absolvenți. O hotărâre permitea primilor absolvenți, în ordinea mediilor generale, să aleagă învățământul sau cercetarea, cu condiția efectuării prealabile a unui stagiu în producție.
Am ales cercetarea, la Institutul pentru Tehnică de Calcul, cu un stagiu în producție la Fabrica de Ferite din Urziceni. Am făcut naveta acolo din septembrie până la începutul lui decembrie 1984, după care am început să lucrez la ITC. Acest traseu era legat de rolul cercetării în strategia națională de informatizare.
II: Ce însemna să fii repartizat ca proaspăt absolvent în cercetare? Care erau institutele de cercetare unde ajungeau absolvenții noștri?
PA: Repartizarea în cercetare a fost o șansă uriașă pentru cariera mea. Am lucrat mai întâi în laboratorul de sisteme de operare, apoi în cel de rețele de calculatoare. Pentru un absolvent, să participe la realizarea unui sistem de operare pentru minicalculatoarele românești era o onoare și o responsabilitate.
Absolvenții din domeniul tehnologiei aveau mai multe oportunități. În informatică existau ICI și ITC, iar pe platforma Pipera funcționau institute, întreprinderi și fabrici din industria electronică și electrotehnică: Fabrica de Calculatoare, Fabrica de Echipamente Periferice, Fabrica de Elemente de Automatizări, Întreprinderea de Echipamente de Măsură și Indicație, Institutul de Cercetare și Proiectare Electrotehnică și Automatica. În apropiere se afla și IPRS Băneasa, Întreprinderea de Piese Radio și Semiconductori.
La nivelul unei țări, legătura dintre învățământ, cercetare și producție susține inovarea tehnologică și creșterea economică.
II: Ai ajuns la ITC. Descrie te rog, prima ta zi de muncă de acolo.
PA: M-am gândit recent la organizarea Institutului în clădirea de pe Calea Floreasca 167, care există și astăzi. Am făcut o paralelă cu arhitectura ISO/OSI (Open Systems Interconnection): avea șapte niveluri, iar clădirea avea tot șapte etaje. Desigur, asemănarea este doar o asociere personală. În prima mea zi am ajuns în centrul de calcul, în sala de prelucrare a datelor, unde lucra doamna Linculescu.
II: Cum erau oamenii de acolo, ca profesioniști, mă interesează?
PA: Am petrecut primele săptămâni în centrul de calcul, în laboratorul condus de domnul Dan Maniu. Apoi am fost repartizată în laboratorul de Sisteme de Operare, condus de domnul Nicolae Manea, la etajul al treilea, alături de laboratorul domnului Martin Gabriel. În prima zi în laborator am primit și prima sarcină: să lucrez la Sistemul de Gestiune a Fișierelor (SGF), în cadrul sistemului de operare MIX, compatibil cu RSX, pentru minicalculatoarele românești Independent și Coral, compatibile cu PDP de la Digital Equipment Corporation. Peste 20 de oameni lucrau la arhitectura sistemului. Eram foarte tineri, în halate albe, inteligenți, entuziaști și veseli. Domnul Manea lucra la monitor, Silviu Hotăran la driverele de intrare-ieșire, Jean Floricică la executivul de comunicații (CEX), iar domnul Ciucă la NTL (Network Loader). Sistemul era modular; componentele erau dezvoltate în limbaj mașină, apoi transformate în module obiect și executabile. Să fac parte din această echipă a fost una dintre cele mai mari șanse ale vieții mele. Independent I-100, primul minicalculator românesc dezvoltat de ITC, era un proiect de importanță istorică. Am avut șansa să învăț de la oameni care realizaseră premiere științifice și tehnice în România.
Oamenii dîn ITC erau inventatori și absolvenți foarte buni de la Automatică și Calculatoare, Matematică și Informatică, Electronică și Comunicații, Planificare și Cibernetică. Cei mai mulți studiaseră în România; alții avuseseră burse sau colaborări cu universități prestigioase din Franța, Germania, Marea Britanie și SUA. Au contribuit la dezvoltarea industriei românești de calculatoare prin activități de hardware, software, aplicații la cheie și comunicații. Îmbinau cercetarea fundamentală cu cea aplicată și acordau o mare importanță educației. Au înființat primele licee de informatică; am făcut parte dintre primele generații, iar unii colegi au fost olimpici internaționali și au devenit ulterior profesori la universități prestigioase din lume.
II: Pe mine mă interesau compilatoarele în vremurile acelea și la ITC exista o bibliotecă unde am găsit documentație completă a compilatorului de COBOL. Era foarte frecventată biblioteca de cei dîn ITC. Ce poți să spui despre procesul de documentare, absolut necesar unei cercetări științifice?
PA: Am lucrat în Laboratorul pentru Sisteme de Operare al ITC București; compilatoarele se realizau la filiala ITC Cluj. De curând, discutând cu domnul Dan Roman, ne-am amintit de revistele și cărțile de specialitate pe care le găseam la ITC. Mi-a spus că participarea la un program PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare) fusese o șansă importantă. Schimbul de copii („xerox”) ale articolelor de specialitate era o practică apreciată și utilă.
II: Oamenii dîn ITC care munceau acolo realizau diferite activități. Dezvoltau software?
PA: Am făcut această paralelă și cu altă ocazie: arhitectura de comunicații OSI (Open Systems Interconnection) are șapte niveluri, la fel cum clădirea ITC de pe Calea Floreasca avea șapte etaje. Sunt structuri diferite, dar comparația sugerează diversitatea activităților din institut.
În modelul OSI, nivelul fizic privește transmiterea semnalelor și aspectele fizice ale comunicației, apropiate de domeniul electronicii și al hardware-ului. Celelalte niveluri includ funcții de control, protocoale și servicii software, până la nivelul aplicațiilor. În ITC, laboratoarele acopereau domenii variate, de la hardware și software de sistem până la rețele și aplicații.
Sectorul software avea un rol important. Activitatea urma principiile ingineriei software și cuprindea cercetare-dezvoltare, validare, testare, implementare și asistență, adică etapele necesare realizării și utilizării produselor software.
Am lucrat mai întâi în laboratorul de Sisteme de Operare pentru minicalculatoare, apoi în colectivul de Software pentru rețele de calculatoare. Aceste experiențe reflectă două direcții importante: dezvoltarea software-ului de sistem și a celui care permitea conectarea și comunicarea între calculatoare.
II: Scriau documentații?
PA: Da, exista un colectiv specializat în elaborarea și actualizarea documentației. Fiecare laborator trimitea documentația programelor dezvoltate, iar colectivul redacta manualele.
II: Instruiau utilizatori de tehnică de calcul?
PA: Da. Se organizau cursuri pentru utilizatorii tehnicii de calcul și cursuri de perfecționare privind standardele și arhitecturile nou apărute.
II: Ce nume de specialiști ai reținut la începutul activității tale de la ITC?
PA: Am fost colegă de laborator cu Ion Floricică, Nicolae Manea, Silviu Hotăran, Ion Ciucă, domnul Darie, Mihai Ilie, Nicu Cora, Liana și Florin Braniște, Nuți Rusu, Sorina Guruianu, Carmen Stan, Adela Vlădescu, Bogdan Benga, Sorina Covaci, Gabi Mocanu, Victor Koleg și Beti Cimpoeru. Oameni extraordinari, profesioniști dedicați și inteligenți, cu un simț al umorului pe măsură și preocupări de la filosofie la matematică aplicată. Din prima zi am avut șansa să lucrez la un proiect complex, alături de oameni de la care puteam învăța: despre monitor, driverele de intrare-ieșire, încărcătorul de rețea, comunicații și prelucrarea distribuită a datelor. Răspundeam de o componentă importantă, Sistemul de Gestiune a Fișierelor. Lucram în echipă, scriam mii de linii de cod în limbaj de asamblare, primeam compilatoare de la Cluj și transformam sursele în module obiect și executabile. Privind în urmă, înțeleg că am asamblat împreună un puzzle tehnic complex, avansat și folosit în industrie.
ITC a fost primul meu loc de muncă și o carte de vizită prestigioasă. Am continuat în industria software și m-am alăturat echipei conduse de Silviu Hotăran când Microsoft a deschis filiala în România.
Cariera mea în tehnologia informației s-a dezvoltat pe o bază solidă. La început, era greu să convingi piața că software-ul merită plătit. Ne-a ajutat faptul că oamenii ne cunoșteau și știau că, deși mulți lucram în vânzări și marketing, veneam din cercetare și știam despre ce vorbim. Microsoft și IBM concurau pe piață, dar oameni precum Dan Roman, Sofia Zainea și Ghiță Olteanu făceau parte din aceeași familie a IT-ului românesc. În asociațiile profesionale ne întâlneam cu Vasile Baltag, Florin Talpeș, Radu Georgescu și Varujan Pambuccian, uniți de dorința de a contribui la dezvoltarea industriei software dîn România.
II: Care era relația ITC cu producția, mă refer la centrele de calcul teritoriale sau alte tipuri de centre de calcul?
PA: Relația dintre ITC și producție se concretiza, în primul rând, prin realizarea unor sisteme informatice complete, care integrau hardware și software și erau destinate unor beneficiari din domenii diverse.
Așa cum menționează Vasile Baltac în volumul *Un institut pentru istorie*, ITC avea laboratoare care realizau sisteme la cheie, hardware și software. Printre aplicații se numărau un sistem de măsurători antropometrice instalat la FCTB, un sistem de recunoaștere automată a amprentelor pentru Institutul Național de Criminalistică, un sistem de prelucrare a datelor geometrice și un sistem de captare și prelucrare a imaginilor transmise de satelitul Meteosat, instalat în China.
ITC a primit și sarcina importantă de a realiza calculatoarele de comandă pentru Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
Pentru mine, legătura dintre cercetare și aplicațiile concrete a avut și o dimensiune personală. În laboratorul de rețele, am participat împreună cu șeful meu, Jean Floricică, la două proiecte importante de interconectare a calculatoarelor.
Primul a fost rețeaua de calculatoare din Valea Jiului, care lega centre din zona Deva–Petroșani. Al doilea viza interconectarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă cu Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești.
Aceste proiecte au fost repere importante în activitatea mea alături de Jean Floricică. Ele ilustrează trecerea de la cercetarea din institut la sisteme concrete, destinate unor obiective industriale și științifice importante pentru România.
II: Exista ICI, exista ITC. Care era relația dintre aceste două institute de cercetare în informatică?
PA: Mergeam la ICI încă din anii de liceu, când făceam practică la centrul de date din clădirea veche. ITC s-a înființat în 1968, ICI în 1970. Ambele institute erau responsabile de implementarea strategiei naționale de informatizare a României. În percepția mea, ICI era orientat mai mult spre cercetare fundamentală și politici publice, iar ITC spre cercetare aplicată și inovare.
II: La un moment dat s-a unit ICI cu ITC. Ai prins vremurile acelea. Cum a fost?
PA: Da, în 1985 s-au unit și s-a format Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Tehnică de Calcul și Informatică. Eu lucram în echipa care dezvolta Sistemul de Gestiune a Fișierelor pentru sistemul de operare MIX, destinat minicalculatoarelor Independent și Coral. În unele perioade mergeam zilnic la Fabrica de Calculatoare pentru a testa modulele dezvoltate. Nu am simțit direct impactul unirii celor două institute; poate doar faptul că am mers mai des la biblioteca ICI pentru documentare.
II: În ITC se publicau multe materiale dedicate instruirii celor din centrele teritoriale. Ce rol au avut respectivele manuale?
PA: În laboratorul de sisteme de operare, fiecare coleg care dezvolta o componentă — nucleul, monitorul de comunicații, încărcătorul de rețea, driverele de intrare-ieșire sau Sistemul de Gestiune a Fișierelor — trebuia să o documenteze. Colectivul de documentație tehnică redacta manualul tehnic și manualul de utilizare, care însoțeau produsul la export și erau traduse în limba engleză.
Se elaborau și rapoarte de cercetare, necesare pentru documentarea și finanțarea activității.
II: Era o metodologie de elaborare?
PA: Metodologia de elaborare a manualului urma etapele dezvoltării produsului software: idee, concept, proof of concept, prototip și produs. Rezultatele fiecărei etape se reflectau în descrierea componentelor sistemului de operare, care deveneau capitole ale manualului.
II: Se organizau instruiri cu specialiștii din producție?
PA: Îmi amintesc o vizită la Șantierul Naval Galați, împreună cu colega mea Carmen Stan, pentru realizarea unei rețele de calculatoare. Am fost și la Clinceni, unde specialiști militari ne-au descris tehnic mașinile care trebuiau conectate în rețea. La ITC exista și un laborator de aplicații medicale. Întâlnirile dintre specialiști erau esențiale pentru definirea cerințelor — una dintre cele mai dificile etape ale dezvoltării software. Caietul de sarcini preciza ce trebuia realizat.
II: ÎN ITC se făcea și cercetare științifică. Cum era organizat institutul pentru o astfel de activitate?
PA: ITC a fost un model de cercetare științifică aplicată în tehnica de calcul: de la idee la prototip și produs, apoi la asistență tehnică. Îmi amintesc că transmiteam prin fax corecții pentru sistemele exportate în China. De la aplicații medicale la modele pentru țesături Jacquard, proiectele porneau de la educație și competență. Cercetătorii erau oameni foarte bine pregătiți, cu preocupări culturale, idei antreprenoriale și disponibilitatea de a deveni lideri și mentori pentru generațiile următoare.
Pentru a ilustra organizarea cercetării în ITC, voi menționa câteva laboratoare și colective, așa cum apar în volumul ”Un institut pentru istorie” coordonat de un colectiv editorial condus de domnul Vasile Baltac. Volumul[ Vasile Baltac: Cartea poate fi citită online, gratuit, de către oricine, accesând linkul: https://www.itc50ani.vasilebaltac.net/home
Ediția tipărită este epuizată, Amazon tipărește cartea la comandă. Ea poate fi comandată de pe Amazon.com: https://amzn.to/4yXhhOF
] a fost lansat în 2018 cu ocazia sărbătoririi semicentenarului ITC. :
1. Sisteme de operare și programe de bază
- Sisteme de operare pentru minicalculatoare
- Sisteme de operare pentru calculatoarele mari
- Cercetare de programe de bază pentru minicalculatoare
- Cercetare de programe de bază și aplicative pentru minicalculatoare și calculatoare personale
- Laboratorul de cercetare a programelor de bază și aplicative
2. Rețele, sisteme complexe și sisteme integrate
- Rețele
- Implementarea sistemelor complexe ISO
- Laboratorul de sisteme la cheie
- Structuri evoluate cu minicalculatoare
- Laboratorul de sisteme de calcul hibride pentru tehnică specială
3. Calculatoare, microsisteme și echipamente
- Echipamente periferice
- Laboratorul de discuri magnetice
- Benzi magnetice
- Echipamente industriale cu comandă digitală
4. Aplicații și prelucrarea informației
- Aplicații
- Proiectare asistată de calculator
- Prelucrarea imaginilor și semnalelor
- Laboratorul de sisteme de informatică medicală
- Inteligență artificială
5. Calitate, testare și fiabilitate
- Laboratorul pentru metodologii și standarde privind calitatea produselor-program și a programelor de bază
- Sisteme de testare, simulare și diagnosticare
- Fiabilitate
- Încercări pentru produse de tehnică de calcul
- Laboratorul de cercetare a metodelor și tehnicilor de asigurare a calității produselor de tehnică de calcul
6. Documentație, economie și organizarea producției
- Elaborarea și actualizarea documentației
- Prognoze
- Eficiență economică
- Studii și proiectare de organizare a producției
II: ITC însemna și producție de software. Poți detalia?
PA: Da, la ITC se realiza producție software, dar trebuie înțeles specificul perioadei. În anii ’80, în epoca minicalculatoarelor, software-ul nu era, de regulă, un produs independent de hardware, livrat separat, așa cum s-a întâmplat mai târziu, odată cu apariția PC-urilor. Sistemele de operare și aplicațiile erau integrate în sisteme hardware–software complete, livrate beneficiarilor din țară sau exportate.
Activitatea ITC cuprindea cercetarea, proiectarea și dezvoltarea acestor sisteme, de la componentele de bază până la aplicații pentru domenii economice, industriale și științifice.
Am lucrat inițial în laboratorul de Sisteme de Operare pentru minicalculatoare, apoi în colectivul de Software pentru rețele de calculatoare. M-am ocupat de software de bază: mai întâi de sistemele de operare pentru minicalculatoarele românești Independent, apoi de sistemele de operare și software-ul necesar interconectării calculatoarelor în rețea.
Pentru a sugera amploarea activității institutului, voi enumera câteva teme de cercetare și aplicații dezvoltate. Lista nu este strict cronologică și include atât proiecte la care am participat direct, cât și proiecte despre care știam că se desfășurau în institut.
Software de bază pentru calculatoare
Un domeniu important îl constituiau sistemele de operare pentru minicalculatoare. În laboratorul nostru s-au dezvoltat sisteme de operare pentru minicalculatoarele românești I-100, I-102F și I-106.
În aceeași categorie intrau sistemele de gestiune a bazelor de date pentru minicalculatoarele I-100 și sistemele de poștă electronică pentru minicalculatoare de 16 biți.
Institutul a abordat și alte direcții de dezvoltare hardware și software, între care calculatorul numeric de capacitate mare compatibil IBM, calculatorul SMP 80, primul calculator românesc bazat pe microprocesorul Intel 8080, precum și realizarea unor echipamente periferice, cum era unitatea de bandă magnetică pentru transferul streaming al datelor.
Sisteme integrate pentru industrie și cercetare
Un alt domeniu important îl reprezentau sistemele la cheie, în care hardware-ul și software-ul erau concepute împreună pentru a răspunde unei cerințe concrete a beneficiarului.
Un exemplu deosebit de important a fost realizarea calculatoarelor de comandă pentru Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
Au existat și sisteme specializate pentru măsurători antropometrice, sisteme de captare și prelucrare a imaginilor, precum și sisteme pentru prelucrarea datelor geometrice.
În zona aplicațiilor industriale se înscriau sistemele de urmărire în timp real a producției în secțiile de confecții, precum și suita Geocad, Geosis și Geodis, utilizată de beneficiari din industria petrolului și din minerit.
Telecomunicații, rețele și sisteme distribuite
Odată cu dezvoltarea rețelelor de calculatoare și a comunicațiilor de date, activitatea institutului s-a extins către interconectarea sistemelor și transmiterea informațiilor. Studiul standardului ISO/OSI m-a ajutat să contribui la un proiect european, Cooperation in Science and Technology (COST 226), în care ITC a fost inclus după 1990.
Au fost abordate rețele publice de date și aplicații care necesitau schimbul de informații între calculatoare aflate în locații diferite. Împreună cu Jean Floricică, am participat la două proiecte: rețeaua de calculatoare din Valea Jiului, care lega centre din zona Deva–Petroșani, și interconectarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă cu Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești.
Aceste proiecte au fost repere importante în activitatea mea profesională. Mi-au oferit contact direct cu dezvoltarea și utilizarea rețelelor în sisteme de importanță industrială și științifică.
Alte aplicații și produse informatice
Diversitatea temelor dezvoltate la ITC era remarcabilă. Portofoliul includea sisteme pentru gestiunea vămii, case de marcat electronice, sisteme de tip teletext pentru Televiziunea Română și aplicații de documentare și informare.
Au fost dezvoltate și drivere specializate pentru echipamente militare integrate în sisteme complexe de teledetecție, precum și aplicații de informatică medicală: SMART card, un produs hardware pentru pacient, și fișa electronică a pacientului, un produs software.
Aceasta este doar o selecție dintr-un portofoliu mult mai amplu, care acoperea domenii tehnologice și economice diverse.
ITC nu realiza doar programe pentru calculatoare. Institutul dezvolta produse și sisteme informatice complete, de la software de bază la aplicații integrate în procese industriale, cercetare, telecomunicații și alte activități economice. Producția software transforma cercetarea și proiectarea în soluții funcționale, destinate utilizării reale.
II: Ce a însemnat ITC pentru informatica românească?
PA: ITC a fost un institut care a scris istorie în domeniul informaticii din România. Așa cum sugerează titlul volumului care a stat la baza documentării mele, ”Un institut pentru istorie” și așa cum arată paginile scrise de foștii angajați.
II: Studenții veneau în practică la ITC? Ce învățau ei în ITC?
PA: După 1990, studenții veneau în practică la ITC, iar colaborarea cu ei a devenit o experiență profesională deosebită. După plecarea lui Jean Floricică, am rămas să coordonez laboratorul și am lucrat cu mai multe grupuri de studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Institutului Politehnic București, în perioada 1992–1994.
Studenții veneau cu entuziasm și idei noi. Împreună am realizat câteva proiecte de pionierat. Unul dintre ele a fost un Bulletin Board System (BBS), despre care consider că a fost primul de acest fel din România. Ideea era practică. Ne-am concentrat asupra a două categorii de facultăți: informatică și drept. În perioada înscrierilor, studenții mergeau la secretariate, aflau numărul de locuri și de candidați înscriși, apoi actualizau zilnic pagina noastră. Candidații puteau consulta informațiile și estima concurența înainte de a-și depune dosarul. Era o pagină actualizată dinamic, cu utilitate imediată. Trebuie să ne amintim contextul: World Wide Web-ul exista deja, dar era încă la început, iar accesul la informații online nu era răspândit în forma pe care o cunoaștem astăzi. Sistemul nostru oferea acces organizat la informații actualizate și a fost un proiect de pionierat în serviciile de informare online. Am vrut ca aplicația să fie cunoscută și folosită, așa că am publicat un anunț în ziarul *România liberă*. Era interesant să vezi cum o aplicație informatică putea fi promovată printr-un canal de comunicare atât de familiar la vremea respectivă.
Proiectul a fost important nu doar prin noutatea lui, ci și prin modul în care l-am realizat. Curiozitatea și implicarea studenților au fost esențiale. A fost un exemplu de colaborare în care practica studențească s-a transformat în cercetare aplicată și într-un produs cu utilitate reală.
Împreună cu studenții am realizat și prima rețea locală a institutului, precum și primul serviciu de e-mail în cadrul acesteia. Le consider realizări de pionierat și dovezi ale valorii colaborării dintre experiența profesională și ideile unei noi generații.
II: Care era relația ITC cu ICI?
PA: Pentru a înțelege colaborarea dintre ITC și ICI, m-am documentat în volumul ”Un institut pentru istorie”. Un capitol dedicat acestei relații este semnat de Nicolae Badea și Adrian Davidoviciu, personalități care au avut roluri de conducere în cele două institute.
Un moment important a fost achiziționarea de la firma franceză CII a licenței de fabricație pentru calculatorul IRIS 50.
Ulterior, colaborarea s-a dezvoltat în special în cercetare și dezvoltare. Un exemplu îl constituie realizarea în comun a unor componente software de bază pentru minicalculatoarele I-100 și alte modele din aceeași familie.
Cooperarea a acoperit și proiectarea asistată de calculator, rețelele și inteligența artificială. Specialiștii celor două institute au participat la programe de pregătire în străinătate și la punerea în funcțiune a echipamentelor livrate peste hotare, în principal în Republica Populară Chineză. Specialiștii Centrului de Pregătire în Informatică au contribuit la instruirea beneficiarilor.
Colaborarea s-a concretizat și prin participarea la conferințe și simpozioane, publicarea în comun a unor cărți de specialitate și asistență tehnică pentru punerea în funcțiune a calculatoarelor în diverse domenii industriale.
Privită în ansamblu, relația arată că dezvoltarea informaticii românești s-a bazat și pe cooperarea dintre institute, prin reunirea competențelor de cercetare, dezvoltare software, realizare și instalare a echipamentelor, instruire și asistență tehnică.
II: Dar cu fabrica de calculatoare?
PA: Relația dintre ITC și Fabrica de Calculatoare (FCE) era una de complementaritate între cercetare și producție. La ITC se parcurgeau etapele conceptului, proof of concept și prototipului; la FCE urmau testarea, producția și exportul.
Dezvoltam software în laboratoarele ITC și mergeam la FCE cu benzile magnetice pe care se aflau sursele modulelor, pentru testare. Drumul pe jos, de pe Calea Floreasca spre Șoseaua Fabrica de Glucoză, îl făceam cu nerăbdare și speranță: știam că fiecare contribuție era necesară pentru ca întregul sistem să funcționeze. Îmi amintesc discuția dintre Jean Floricică, autorul unui driver, și un inginer de la FCE care realizase hardware-ul: „Cine setează bitul Ready-to-Send: cuplorul hardware sau driverul software?” Era o eroare hardware printre mii de circuite sau una software printre mii de linii de cod? Urmau zile și uneori nopți pe platformă, la testele de anduranță, înainte de export sau în diferite faze de dezvoltare.
II: Se organizau manifestări științifice în ITC? Dezvoltă, te rog această latură.
PA: Da, se organizau simpozioane și se publicau articole și cărți de specialitate. Într-o fotografie din volumul *Un institut pentru istorie*, de la al X-lea Simpozion de Informatică, îi recunosc în prezidiu pe domnii Vasile Baltac și Dan Roman. Am participat la cursuri organizate de CPI și am susținut seminarii despre rețele de calculatoare, standarde de prelucrare distribuită a datelor și Linux.
II: Exista un flux continuu între ITC și industrie, unde existau centre de calcul?
PA: Da, exista o legătură strânsă între cercetare și producție. Multe proiecte dezvoltate la ITC erau aplicate în industrie. Minicalculatoarele erau echipate cu aplicații pentru domenii precum armata, medicina, meteorologia, industria textilă și minieră, televiziunea și comunicațiile. Proiectele primeau finanțare dacă aveau beneficiari reali dîn industrie.
II: ITC a avut colaborări externe, căci România exporta calculatoare. Prin ce se concretiza această colaborare? Cum se armoniza ITC cu fabrica de calculatoare și cu ICI în colaborarea externă? Mă refer la exportul de tehnică de calcul către China.
PA: Colegii mei de laborator au mers în China, RDG și Cehoslovacia pentru a pune în funcțiune minicalculatoarele românești în universități și întreprinderi. Din delegații făceau parte și ingineri de la Fabrica de Calculatoare. Era o colaborare importantă pentru o industrie care contribuia la conturarea viitorului.
II: Ce a reprezentat pentru tine ITC?
PA: Reiau aici câteva idei din textul pe care l-am scris pentru volumul ”Un institut pentru istorie”.
Ce a însemnat Institutul pentru Tehnică de Calcul pentru mine:
- O școală de excelență
- Un loc în care m-am format ca cercetător. Am învățat ce înseamnă excelența profesională de la oameni care au fost pionieri ai IT-ului în România.
- O școală de valori
- Respectul pentru oameni, pasiunea pentru lucrul bine făcut, inventivitatea, curiozitatea, munca în echipă și integritatea — toate ridicate la rang de virtuți, în slujba celei mai speciale dintre ele: normalitatea.
- O mare și unită familie
- Munceam, călătoream și ne bucuram împreună. Împărțeam ce aveam: mâncare, frig sau căldură, casete video, cărți, reviste, articole xeroxate, povești de viață și rutine tehnice care funcționau. Dacă nu știai ce înseamnă EMT 377, întrebai; cineva știa sau știa unde să cauți. Știam că milioane de 1 și 0 vor lucra împreună dacă și noi lucrăm împreună. A fost o experiență unică de lucru în echipă, într-o familie de creiere interconectate.
- Primul meu loc de muncă, cartea mea de vizită cea mai prestigioasă
- A fost un start foarte bun. Mi-am construit cariera în tehnologia informației pe un fundament solid.
- O referință de prestigiu pentru IT-ul românesc și pentru oamenii care l-au creat
- Acum câțiva ani, am condus un program de granturi pentru cercetare aplicată, finanțat de guvernul american. Am vrut ca proiectele să fie evaluate de un grup de experți din diaspora și l-am contactat pe profesorul Liviu Iftode, care plecase la Princeton și Rutgers. Știam că era foarte ocupat, dar i-am scris și i-am amintit că am fost colegi la ITC. Mi-a răspuns imediat și a acceptat, spunând că dorea să sprijine tinerii cercetători români și că relația noastră de la ITC a contat pentru a armoniza agenda sa foarte încărcată. Astăzi vorbim cu regret despre profesorul Liviu Iftode la timpul trecut, dar avem datoria să-i cinstim memoria și să-i amintim pe cât mai mulți dintre cei care au scris istorie.
II: A venit Revoluția din Decembrie. Cei de pe platforma industrială Pipera au avut un rol activ. Cum au fost zilele Revoluției în ITC?
PA: Da, oamenii de pe platforma Pipera au ieșit hotărâți în zilele Revoluției. I-am văzut venind și strigând: „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”. Din laborator vedeam lacul și locul unde se afla casa Ceaușescu. În dimineața de 22 decembrie, ne-am alăturat oamenilor veniți din platforma Pipera și am alergat să-i întâlnim pe strada Barbu Văcărescu. Din cer cădeau bilețele care îndemnau la liniște, dar noi am ieșit din institut și am alergat să-i ajungem din urmă. Am mers cu teamă până la intersecția cu Ștefan cel Mare, știind că în apropiere se afla un sediu al Miliției. Când am văzut mulțimea, mult mai numeroasă decât grupul nostru, ne-am unit cu ei și am plecat spre Bd. Magheru. Nu-mi mai era frică, am simțit că dictatura se apropia de sfârșit.
Până la sfârșitul anului 1989 nu am mai mers la institut; am stat la o colegă de birou. În familia mea, soțul, fratele lui și cumnata mea erau ofițeri. Știu că unii colegi au primit arme și au apărat clădirea. M-am întors la birou în ianuarie 1990. Nimic nu avea să mai fie la fel. Nimic.
II: Ai sesizat declinul cercetării în informatică de după 1990?
PA: Am trăit declinul cercetării. Dacă este ceva pentru care mă simt responsabilă, este că nu am făcut mai mult ca să-l previn. Este o chestiune de conștiință. Un exemplu clar al puterii pe care o are lucrul în echipă, în cercetare. Exact așa cum se spune la fotbal, parcă. Avem echipă, avem valoare. Nu mai aveam echipă. Jean Floricică a plecat la Grenoble. Cizmele lui erau prea mari pentru mine.
II: Care a fost dinamica ITC după 1990?
PA: După 1990 a început un nou val în IT. Au apărut PC-urile, iar software-ul a căpătat un caracter industrial: un program putea fi copiat pe milioane de dischete și vândut la pachet în magazine — sau copiat de la un utilizator la altul. Legea drepturilor de autor a apărut în 1996, iar verificarea licențelor nu era atunci o practică obișnuită.
Marile corporații americane din industria IT au venit în România și au deschis filiale conduse, în unele cazuri, de oameni formați la ITC. Dan Roman la IBM și Silviu Hotăran la Microsoft sunt două exemple. Au apărut și firme locale de asamblare a PC-urilor, dezvoltare de software antivirus — precum GECAD, a lui Radu Georgescu, și Softwin, a lui Florin Talpeș —, vânzare de calculatoare și implementare de aplicații.
Din păcate, la ITC au rămas foarte puțini oameni, iar cercetarea nu a mai fost o prioritate.
II: Au trecut anii și privind în urmă, ITC a reprezentat foarte mult pentru informatica românească. Poți rezuma în câteva cuvinte însemnătatea ITC?
PA: ITC a fost un mare laborator în care s-au format oameni pentru o industrie care a devenit motorul economiei. A fost o carte de vizită care a deschis uși către institute și facultăți prestigioase din străinătate și a contribuit la prestigiul României ca școală de informatică.
II: Nu trebuie să fim nostalgici, dar fără cercetare științifică, drumul de urmat devine sinuos și incert. Cum se simte lipsa unui ITC puternic în peisajul românesc?
PA: Lipsa cercetării întrerupe ciclul creării valorii: educație–cercetare–producție. Ne trebuie un reset. Trebuie să o luăm de la început și să construim un sistem de educație care să stimuleze cunoașterea și valorificarea potențialului uman.
Poate că inteligența artificială ne va ajuta să descoperim un alt mod de a defini viitorul.
Vă mulțumesc pentru acest exercițiu de aducere aminte.
Aș dori să dedic aceste rânduri lui Ion Floricică, care a decedat în 2024. O minte sclipitoare, un om atins de geniu. A fost mentorul meu din anii petrecuți la ITC, centrul tuturor lucrurilor. Jean era creierul, el era cel care știa tot ce se întâmplă de când apăsai pe tastatură și până când obțineai un răspuns la consolă sau la imprimantă. Un maestru al tehnologiei, cu un simț al umorului pe măsura inteligenței lui uimitoare. Veșnică amintire!
Am mulțumit frumos Paulei APREUTEASA pentru că a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor mele și sunt sigur că cititorii acestui blog vor găsi multe elemente deosebit de interesante despre vremurile de demult ale informaticii românești, în general și ale cercetării în domeniul tehnicii de calcul, în special.
Întrebările mele au în față acronimul II de la Ion IVAN, iar răspunsurile primite au în față acronimul PA de la Paula APREUTESEI. Deci să ÎNCEPEM:
II: Să vorbim puțin despre pregătirea de informatică din facultate.
PA: Am urmat Liceul de Informatică din București între 1976 și 1980, apoi Facultatea de Planificare și Cibernetică Economică, între 1980 și 1984.
Prin urmare, pregătirea mea informatică era mai avansată decât cea a colegilor care nu proveneau dintr-un liceu de profil. Limbajele de programare, schemele logice și multe dintre disciplinele informatice studiate în primii ani de facultate îmi erau deja cunoscute.
Facultatea mi-a adus în plus perspectiva economică și, mai ales, studiul ciberneticii. Am înțeles mai bine sistemele cu autoreglare și felul în care principiile ciberneticii puteau fi aplicate în economie. Îmbinarea dintre informatică, economie și cibernetică a fost importantă pentru formarea mea profesională.
II: Să ne reamintim ce însemna să realizezi o lucrare de diplomă, echivalentul lucrării de licență din ziua de azi.
PA: O lucrare de diplomă presupune, în primul rând, o alegere: să identifici o temă care te interesează și față de care ai curiozitate. Apoi urmează cercetarea, înțelegerea stadiului domeniului și identificarea unei contribuții proprii.
Am ales tema lucrării de diplomă încă din anul al II-lea. Am lucrat atunci cu dumneavoastră și îmi amintesc că ne-ați vorbit despre oportunitatea de a participa la o sesiune de comunicări științifice, la Iași, unde am obținut și un premiu. A fost începutul cercetării și colaborării mele cu dumneavoastră, pentru care vă mulțumesc cu recunoștință.
Am ales tema costurilor software, care s-a dovedit mult mai mult decât o temă pentru lucrarea de diplomă. Am început să o studiez în anul al II-lea și am continuat cercetarea inclusiv după susținerea doctoratului.
Tema a evoluat în timp: a început cu participări la sesiuni științifice, a devenit tema lucrării de diplomă și apoi a stat la baza cercetării mele doctorale. Ulterior, am continuat să prezint rezultate la sesiunile de comunicări științifice organizate de Academia de Studii Economice, până în jurul anului 2010. În perioada 1985–2010 am urmărit acest subiect și, lucrând la Microsoft, am avut ocazia să văd cum se aplică în practică modelarea costurilor software.
Privind retrospectiv, o lucrare de diplomă poate însemna mai mult decât încheierea unei etape de studiu: poate deschide o temă de cercetare pe care să o dezvolți în timp, prin acumulare de cunoștințe și contribuții proprii.
II: Să vorbim despre repartizarea în producție a absolvenților facultății.
PA: În 1984, orașele mari erau blocate și existau puține posturi pentru absolvenți. O hotărâre permitea primilor absolvenți, în ordinea mediilor generale, să aleagă învățământul sau cercetarea, cu condiția efectuării prealabile a unui stagiu în producție.
Am ales cercetarea, la Institutul pentru Tehnică de Calcul, cu un stagiu în producție la Fabrica de Ferite din Urziceni. Am făcut naveta acolo din septembrie până la începutul lui decembrie 1984, după care am început să lucrez la ITC. Acest traseu era legat de rolul cercetării în strategia națională de informatizare.
II: Ce însemna să fii repartizat ca proaspăt absolvent în cercetare? Care erau institutele de cercetare unde ajungeau absolvenții noștri?
PA: Repartizarea în cercetare a fost o șansă uriașă pentru cariera mea. Am lucrat mai întâi în laboratorul de sisteme de operare, apoi în cel de rețele de calculatoare. Pentru un absolvent, să participe la realizarea unui sistem de operare pentru minicalculatoarele românești era o onoare și o responsabilitate.
Absolvenții din domeniul tehnologiei aveau mai multe oportunități. În informatică existau ICI și ITC, iar pe platforma Pipera funcționau institute, întreprinderi și fabrici din industria electronică și electrotehnică: Fabrica de Calculatoare, Fabrica de Echipamente Periferice, Fabrica de Elemente de Automatizări, Întreprinderea de Echipamente de Măsură și Indicație, Institutul de Cercetare și Proiectare Electrotehnică și Automatica. În apropiere se afla și IPRS Băneasa, Întreprinderea de Piese Radio și Semiconductori.
La nivelul unei țări, legătura dintre învățământ, cercetare și producție susține inovarea tehnologică și creșterea economică.
II: Ai ajuns la ITC. Descrie te rog, prima ta zi de muncă de acolo.
PA: M-am gândit recent la organizarea Institutului în clădirea de pe Calea Floreasca 167, care există și astăzi. Am făcut o paralelă cu arhitectura ISO/OSI (Open Systems Interconnection): avea șapte niveluri, iar clădirea avea tot șapte etaje. Desigur, asemănarea este doar o asociere personală. În prima mea zi am ajuns în centrul de calcul, în sala de prelucrare a datelor, unde lucra doamna Linculescu.
II: Cum erau oamenii de acolo, ca profesioniști, mă interesează?
PA: Am petrecut primele săptămâni în centrul de calcul, în laboratorul condus de domnul Dan Maniu. Apoi am fost repartizată în laboratorul de Sisteme de Operare, condus de domnul Nicolae Manea, la etajul al treilea, alături de laboratorul domnului Martin Gabriel. În prima zi în laborator am primit și prima sarcină: să lucrez la Sistemul de Gestiune a Fișierelor (SGF), în cadrul sistemului de operare MIX, compatibil cu RSX, pentru minicalculatoarele românești Independent și Coral, compatibile cu PDP de la Digital Equipment Corporation. Peste 20 de oameni lucrau la arhitectura sistemului. Eram foarte tineri, în halate albe, inteligenți, entuziaști și veseli. Domnul Manea lucra la monitor, Silviu Hotăran la driverele de intrare-ieșire, Jean Floricică la executivul de comunicații (CEX), iar domnul Ciucă la NTL (Network Loader). Sistemul era modular; componentele erau dezvoltate în limbaj mașină, apoi transformate în module obiect și executabile. Să fac parte din această echipă a fost una dintre cele mai mari șanse ale vieții mele. Independent I-100, primul minicalculator românesc dezvoltat de ITC, era un proiect de importanță istorică. Am avut șansa să învăț de la oameni care realizaseră premiere științifice și tehnice în România.
Oamenii dîn ITC erau inventatori și absolvenți foarte buni de la Automatică și Calculatoare, Matematică și Informatică, Electronică și Comunicații, Planificare și Cibernetică. Cei mai mulți studiaseră în România; alții avuseseră burse sau colaborări cu universități prestigioase din Franța, Germania, Marea Britanie și SUA. Au contribuit la dezvoltarea industriei românești de calculatoare prin activități de hardware, software, aplicații la cheie și comunicații. Îmbinau cercetarea fundamentală cu cea aplicată și acordau o mare importanță educației. Au înființat primele licee de informatică; am făcut parte dintre primele generații, iar unii colegi au fost olimpici internaționali și au devenit ulterior profesori la universități prestigioase din lume.
II: Pe mine mă interesau compilatoarele în vremurile acelea și la ITC exista o bibliotecă unde am găsit documentație completă a compilatorului de COBOL. Era foarte frecventată biblioteca de cei dîn ITC. Ce poți să spui despre procesul de documentare, absolut necesar unei cercetări științifice?
PA: Am lucrat în Laboratorul pentru Sisteme de Operare al ITC București; compilatoarele se realizau la filiala ITC Cluj. De curând, discutând cu domnul Dan Roman, ne-am amintit de revistele și cărțile de specialitate pe care le găseam la ITC. Mi-a spus că participarea la un program PNUD (Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare) fusese o șansă importantă. Schimbul de copii („xerox”) ale articolelor de specialitate era o practică apreciată și utilă.
II: Oamenii dîn ITC care munceau acolo realizau diferite activități. Dezvoltau software?
PA: Am făcut această paralelă și cu altă ocazie: arhitectura de comunicații OSI (Open Systems Interconnection) are șapte niveluri, la fel cum clădirea ITC de pe Calea Floreasca avea șapte etaje. Sunt structuri diferite, dar comparația sugerează diversitatea activităților din institut.
În modelul OSI, nivelul fizic privește transmiterea semnalelor și aspectele fizice ale comunicației, apropiate de domeniul electronicii și al hardware-ului. Celelalte niveluri includ funcții de control, protocoale și servicii software, până la nivelul aplicațiilor. În ITC, laboratoarele acopereau domenii variate, de la hardware și software de sistem până la rețele și aplicații.
Sectorul software avea un rol important. Activitatea urma principiile ingineriei software și cuprindea cercetare-dezvoltare, validare, testare, implementare și asistență, adică etapele necesare realizării și utilizării produselor software.
Am lucrat mai întâi în laboratorul de Sisteme de Operare pentru minicalculatoare, apoi în colectivul de Software pentru rețele de calculatoare. Aceste experiențe reflectă două direcții importante: dezvoltarea software-ului de sistem și a celui care permitea conectarea și comunicarea între calculatoare.
II: Scriau documentații?
PA: Da, exista un colectiv specializat în elaborarea și actualizarea documentației. Fiecare laborator trimitea documentația programelor dezvoltate, iar colectivul redacta manualele.
II: Instruiau utilizatori de tehnică de calcul?
PA: Da. Se organizau cursuri pentru utilizatorii tehnicii de calcul și cursuri de perfecționare privind standardele și arhitecturile nou apărute.
II: Ce nume de specialiști ai reținut la începutul activității tale de la ITC?
PA: Am fost colegă de laborator cu Ion Floricică, Nicolae Manea, Silviu Hotăran, Ion Ciucă, domnul Darie, Mihai Ilie, Nicu Cora, Liana și Florin Braniște, Nuți Rusu, Sorina Guruianu, Carmen Stan, Adela Vlădescu, Bogdan Benga, Sorina Covaci, Gabi Mocanu, Victor Koleg și Beti Cimpoeru. Oameni extraordinari, profesioniști dedicați și inteligenți, cu un simț al umorului pe măsură și preocupări de la filosofie la matematică aplicată. Din prima zi am avut șansa să lucrez la un proiect complex, alături de oameni de la care puteam învăța: despre monitor, driverele de intrare-ieșire, încărcătorul de rețea, comunicații și prelucrarea distribuită a datelor. Răspundeam de o componentă importantă, Sistemul de Gestiune a Fișierelor. Lucram în echipă, scriam mii de linii de cod în limbaj de asamblare, primeam compilatoare de la Cluj și transformam sursele în module obiect și executabile. Privind în urmă, înțeleg că am asamblat împreună un puzzle tehnic complex, avansat și folosit în industrie.
ITC a fost primul meu loc de muncă și o carte de vizită prestigioasă. Am continuat în industria software și m-am alăturat echipei conduse de Silviu Hotăran când Microsoft a deschis filiala în România.
Cariera mea în tehnologia informației s-a dezvoltat pe o bază solidă. La început, era greu să convingi piața că software-ul merită plătit. Ne-a ajutat faptul că oamenii ne cunoșteau și știau că, deși mulți lucram în vânzări și marketing, veneam din cercetare și știam despre ce vorbim. Microsoft și IBM concurau pe piață, dar oameni precum Dan Roman, Sofia Zainea și Ghiță Olteanu făceau parte din aceeași familie a IT-ului românesc. În asociațiile profesionale ne întâlneam cu Vasile Baltag, Florin Talpeș, Radu Georgescu și Varujan Pambuccian, uniți de dorința de a contribui la dezvoltarea industriei software dîn România.
II: Care era relația ITC cu producția, mă refer la centrele de calcul teritoriale sau alte tipuri de centre de calcul?
PA: Relația dintre ITC și producție se concretiza, în primul rând, prin realizarea unor sisteme informatice complete, care integrau hardware și software și erau destinate unor beneficiari din domenii diverse.
Așa cum menționează Vasile Baltac în volumul *Un institut pentru istorie*, ITC avea laboratoare care realizau sisteme la cheie, hardware și software. Printre aplicații se numărau un sistem de măsurători antropometrice instalat la FCTB, un sistem de recunoaștere automată a amprentelor pentru Institutul Național de Criminalistică, un sistem de prelucrare a datelor geometrice și un sistem de captare și prelucrare a imaginilor transmise de satelitul Meteosat, instalat în China.
ITC a primit și sarcina importantă de a realiza calculatoarele de comandă pentru Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
Pentru mine, legătura dintre cercetare și aplicațiile concrete a avut și o dimensiune personală. În laboratorul de rețele, am participat împreună cu șeful meu, Jean Floricică, la două proiecte importante de interconectare a calculatoarelor.
Primul a fost rețeaua de calculatoare din Valea Jiului, care lega centre din zona Deva–Petroșani. Al doilea viza interconectarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă cu Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești.
Aceste proiecte au fost repere importante în activitatea mea alături de Jean Floricică. Ele ilustrează trecerea de la cercetarea din institut la sisteme concrete, destinate unor obiective industriale și științifice importante pentru România.
II: Exista ICI, exista ITC. Care era relația dintre aceste două institute de cercetare în informatică?
PA: Mergeam la ICI încă din anii de liceu, când făceam practică la centrul de date din clădirea veche. ITC s-a înființat în 1968, ICI în 1970. Ambele institute erau responsabile de implementarea strategiei naționale de informatizare a României. În percepția mea, ICI era orientat mai mult spre cercetare fundamentală și politici publice, iar ITC spre cercetare aplicată și inovare.
II: La un moment dat s-a unit ICI cu ITC. Ai prins vremurile acelea. Cum a fost?
PA: Da, în 1985 s-au unit și s-a format Institutul de Cercetare Științifică și Inginerie Tehnologică pentru Tehnică de Calcul și Informatică. Eu lucram în echipa care dezvolta Sistemul de Gestiune a Fișierelor pentru sistemul de operare MIX, destinat minicalculatoarelor Independent și Coral. În unele perioade mergeam zilnic la Fabrica de Calculatoare pentru a testa modulele dezvoltate. Nu am simțit direct impactul unirii celor două institute; poate doar faptul că am mers mai des la biblioteca ICI pentru documentare.
II: În ITC se publicau multe materiale dedicate instruirii celor din centrele teritoriale. Ce rol au avut respectivele manuale?
PA: În laboratorul de sisteme de operare, fiecare coleg care dezvolta o componentă — nucleul, monitorul de comunicații, încărcătorul de rețea, driverele de intrare-ieșire sau Sistemul de Gestiune a Fișierelor — trebuia să o documenteze. Colectivul de documentație tehnică redacta manualul tehnic și manualul de utilizare, care însoțeau produsul la export și erau traduse în limba engleză.
Se elaborau și rapoarte de cercetare, necesare pentru documentarea și finanțarea activității.
II: Era o metodologie de elaborare?
PA: Metodologia de elaborare a manualului urma etapele dezvoltării produsului software: idee, concept, proof of concept, prototip și produs. Rezultatele fiecărei etape se reflectau în descrierea componentelor sistemului de operare, care deveneau capitole ale manualului.
II: Se organizau instruiri cu specialiștii din producție?
PA: Îmi amintesc o vizită la Șantierul Naval Galați, împreună cu colega mea Carmen Stan, pentru realizarea unei rețele de calculatoare. Am fost și la Clinceni, unde specialiști militari ne-au descris tehnic mașinile care trebuiau conectate în rețea. La ITC exista și un laborator de aplicații medicale. Întâlnirile dintre specialiști erau esențiale pentru definirea cerințelor — una dintre cele mai dificile etape ale dezvoltării software. Caietul de sarcini preciza ce trebuia realizat.
II: ÎN ITC se făcea și cercetare științifică. Cum era organizat institutul pentru o astfel de activitate?
PA: ITC a fost un model de cercetare științifică aplicată în tehnica de calcul: de la idee la prototip și produs, apoi la asistență tehnică. Îmi amintesc că transmiteam prin fax corecții pentru sistemele exportate în China. De la aplicații medicale la modele pentru țesături Jacquard, proiectele porneau de la educație și competență. Cercetătorii erau oameni foarte bine pregătiți, cu preocupări culturale, idei antreprenoriale și disponibilitatea de a deveni lideri și mentori pentru generațiile următoare.
Pentru a ilustra organizarea cercetării în ITC, voi menționa câteva laboratoare și colective, așa cum apar în volumul ”Un institut pentru istorie” coordonat de un colectiv editorial condus de domnul Vasile Baltac. Volumul[ Vasile Baltac: Cartea poate fi citită online, gratuit, de către oricine, accesând linkul: https://www.itc50ani.vasilebaltac.net/home
Ediția tipărită este epuizată, Amazon tipărește cartea la comandă. Ea poate fi comandată de pe Amazon.com: https://amzn.to/4yXhhOF
] a fost lansat în 2018 cu ocazia sărbătoririi semicentenarului ITC. :
1. Sisteme de operare și programe de bază
- Sisteme de operare pentru minicalculatoare
- Sisteme de operare pentru calculatoarele mari
- Cercetare de programe de bază pentru minicalculatoare
- Cercetare de programe de bază și aplicative pentru minicalculatoare și calculatoare personale
- Laboratorul de cercetare a programelor de bază și aplicative
2. Rețele, sisteme complexe și sisteme integrate
- Rețele
- Implementarea sistemelor complexe ISO
- Laboratorul de sisteme la cheie
- Structuri evoluate cu minicalculatoare
- Laboratorul de sisteme de calcul hibride pentru tehnică specială
3. Calculatoare, microsisteme și echipamente
- Echipamente periferice
- Laboratorul de discuri magnetice
- Benzi magnetice
- Echipamente industriale cu comandă digitală
4. Aplicații și prelucrarea informației
- Aplicații
- Proiectare asistată de calculator
- Prelucrarea imaginilor și semnalelor
- Laboratorul de sisteme de informatică medicală
- Inteligență artificială
5. Calitate, testare și fiabilitate
- Laboratorul pentru metodologii și standarde privind calitatea produselor-program și a programelor de bază
- Sisteme de testare, simulare și diagnosticare
- Fiabilitate
- Încercări pentru produse de tehnică de calcul
- Laboratorul de cercetare a metodelor și tehnicilor de asigurare a calității produselor de tehnică de calcul
6. Documentație, economie și organizarea producției
- Elaborarea și actualizarea documentației
- Prognoze
- Eficiență economică
- Studii și proiectare de organizare a producției
II: ITC însemna și producție de software. Poți detalia?
PA: Da, la ITC se realiza producție software, dar trebuie înțeles specificul perioadei. În anii ’80, în epoca minicalculatoarelor, software-ul nu era, de regulă, un produs independent de hardware, livrat separat, așa cum s-a întâmplat mai târziu, odată cu apariția PC-urilor. Sistemele de operare și aplicațiile erau integrate în sisteme hardware–software complete, livrate beneficiarilor din țară sau exportate.
Activitatea ITC cuprindea cercetarea, proiectarea și dezvoltarea acestor sisteme, de la componentele de bază până la aplicații pentru domenii economice, industriale și științifice.
Am lucrat inițial în laboratorul de Sisteme de Operare pentru minicalculatoare, apoi în colectivul de Software pentru rețele de calculatoare. M-am ocupat de software de bază: mai întâi de sistemele de operare pentru minicalculatoarele românești Independent, apoi de sistemele de operare și software-ul necesar interconectării calculatoarelor în rețea.
Pentru a sugera amploarea activității institutului, voi enumera câteva teme de cercetare și aplicații dezvoltate. Lista nu este strict cronologică și include atât proiecte la care am participat direct, cât și proiecte despre care știam că se desfășurau în institut.
Software de bază pentru calculatoare
Un domeniu important îl constituiau sistemele de operare pentru minicalculatoare. În laboratorul nostru s-au dezvoltat sisteme de operare pentru minicalculatoarele românești I-100, I-102F și I-106.
În aceeași categorie intrau sistemele de gestiune a bazelor de date pentru minicalculatoarele I-100 și sistemele de poștă electronică pentru minicalculatoare de 16 biți.
Institutul a abordat și alte direcții de dezvoltare hardware și software, între care calculatorul numeric de capacitate mare compatibil IBM, calculatorul SMP 80, primul calculator românesc bazat pe microprocesorul Intel 8080, precum și realizarea unor echipamente periferice, cum era unitatea de bandă magnetică pentru transferul streaming al datelor.
Sisteme integrate pentru industrie și cercetare
Un alt domeniu important îl reprezentau sistemele la cheie, în care hardware-ul și software-ul erau concepute împreună pentru a răspunde unei cerințe concrete a beneficiarului.
Un exemplu deosebit de important a fost realizarea calculatoarelor de comandă pentru Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
Au existat și sisteme specializate pentru măsurători antropometrice, sisteme de captare și prelucrare a imaginilor, precum și sisteme pentru prelucrarea datelor geometrice.
În zona aplicațiilor industriale se înscriau sistemele de urmărire în timp real a producției în secțiile de confecții, precum și suita Geocad, Geosis și Geodis, utilizată de beneficiari din industria petrolului și din minerit.
Telecomunicații, rețele și sisteme distribuite
Odată cu dezvoltarea rețelelor de calculatoare și a comunicațiilor de date, activitatea institutului s-a extins către interconectarea sistemelor și transmiterea informațiilor. Studiul standardului ISO/OSI m-a ajutat să contribui la un proiect european, Cooperation in Science and Technology (COST 226), în care ITC a fost inclus după 1990.
Au fost abordate rețele publice de date și aplicații care necesitau schimbul de informații între calculatoare aflate în locații diferite. Împreună cu Jean Floricică, am participat la două proiecte: rețeaua de calculatoare din Valea Jiului, care lega centre din zona Deva–Petroșani, și interconectarea Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă cu Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești.
Aceste proiecte au fost repere importante în activitatea mea profesională. Mi-au oferit contact direct cu dezvoltarea și utilizarea rețelelor în sisteme de importanță industrială și științifică.
Alte aplicații și produse informatice
Diversitatea temelor dezvoltate la ITC era remarcabilă. Portofoliul includea sisteme pentru gestiunea vămii, case de marcat electronice, sisteme de tip teletext pentru Televiziunea Română și aplicații de documentare și informare.
Au fost dezvoltate și drivere specializate pentru echipamente militare integrate în sisteme complexe de teledetecție, precum și aplicații de informatică medicală: SMART card, un produs hardware pentru pacient, și fișa electronică a pacientului, un produs software.
Aceasta este doar o selecție dintr-un portofoliu mult mai amplu, care acoperea domenii tehnologice și economice diverse.
ITC nu realiza doar programe pentru calculatoare. Institutul dezvolta produse și sisteme informatice complete, de la software de bază la aplicații integrate în procese industriale, cercetare, telecomunicații și alte activități economice. Producția software transforma cercetarea și proiectarea în soluții funcționale, destinate utilizării reale.
II: Ce a însemnat ITC pentru informatica românească?
PA: ITC a fost un institut care a scris istorie în domeniul informaticii din România. Așa cum sugerează titlul volumului care a stat la baza documentării mele, ”Un institut pentru istorie” și așa cum arată paginile scrise de foștii angajați.
II: Studenții veneau în practică la ITC? Ce învățau ei în ITC?
PA: După 1990, studenții veneau în practică la ITC, iar colaborarea cu ei a devenit o experiență profesională deosebită. După plecarea lui Jean Floricică, am rămas să coordonez laboratorul și am lucrat cu mai multe grupuri de studenți de la Facultatea de Automatică și Calculatoare a Institutului Politehnic București, în perioada 1992–1994.
Studenții veneau cu entuziasm și idei noi. Împreună am realizat câteva proiecte de pionierat. Unul dintre ele a fost un Bulletin Board System (BBS), despre care consider că a fost primul de acest fel din România. Ideea era practică. Ne-am concentrat asupra a două categorii de facultăți: informatică și drept. În perioada înscrierilor, studenții mergeau la secretariate, aflau numărul de locuri și de candidați înscriși, apoi actualizau zilnic pagina noastră. Candidații puteau consulta informațiile și estima concurența înainte de a-și depune dosarul. Era o pagină actualizată dinamic, cu utilitate imediată. Trebuie să ne amintim contextul: World Wide Web-ul exista deja, dar era încă la început, iar accesul la informații online nu era răspândit în forma pe care o cunoaștem astăzi. Sistemul nostru oferea acces organizat la informații actualizate și a fost un proiect de pionierat în serviciile de informare online. Am vrut ca aplicația să fie cunoscută și folosită, așa că am publicat un anunț în ziarul *România liberă*. Era interesant să vezi cum o aplicație informatică putea fi promovată printr-un canal de comunicare atât de familiar la vremea respectivă.
Proiectul a fost important nu doar prin noutatea lui, ci și prin modul în care l-am realizat. Curiozitatea și implicarea studenților au fost esențiale. A fost un exemplu de colaborare în care practica studențească s-a transformat în cercetare aplicată și într-un produs cu utilitate reală.
Împreună cu studenții am realizat și prima rețea locală a institutului, precum și primul serviciu de e-mail în cadrul acesteia. Le consider realizări de pionierat și dovezi ale valorii colaborării dintre experiența profesională și ideile unei noi generații.
II: Care era relația ITC cu ICI?
PA: Pentru a înțelege colaborarea dintre ITC și ICI, m-am documentat în volumul ”Un institut pentru istorie”. Un capitol dedicat acestei relații este semnat de Nicolae Badea și Adrian Davidoviciu, personalități care au avut roluri de conducere în cele două institute.
Un moment important a fost achiziționarea de la firma franceză CII a licenței de fabricație pentru calculatorul IRIS 50.
Ulterior, colaborarea s-a dezvoltat în special în cercetare și dezvoltare. Un exemplu îl constituie realizarea în comun a unor componente software de bază pentru minicalculatoarele I-100 și alte modele din aceeași familie.
Cooperarea a acoperit și proiectarea asistată de calculator, rețelele și inteligența artificială. Specialiștii celor două institute au participat la programe de pregătire în străinătate și la punerea în funcțiune a echipamentelor livrate peste hotare, în principal în Republica Populară Chineză. Specialiștii Centrului de Pregătire în Informatică au contribuit la instruirea beneficiarilor.
Colaborarea s-a concretizat și prin participarea la conferințe și simpozioane, publicarea în comun a unor cărți de specialitate și asistență tehnică pentru punerea în funcțiune a calculatoarelor în diverse domenii industriale.
Privită în ansamblu, relația arată că dezvoltarea informaticii românești s-a bazat și pe cooperarea dintre institute, prin reunirea competențelor de cercetare, dezvoltare software, realizare și instalare a echipamentelor, instruire și asistență tehnică.
II: Dar cu fabrica de calculatoare?
PA: Relația dintre ITC și Fabrica de Calculatoare (FCE) era una de complementaritate între cercetare și producție. La ITC se parcurgeau etapele conceptului, proof of concept și prototipului; la FCE urmau testarea, producția și exportul.
Dezvoltam software în laboratoarele ITC și mergeam la FCE cu benzile magnetice pe care se aflau sursele modulelor, pentru testare. Drumul pe jos, de pe Calea Floreasca spre Șoseaua Fabrica de Glucoză, îl făceam cu nerăbdare și speranță: știam că fiecare contribuție era necesară pentru ca întregul sistem să funcționeze. Îmi amintesc discuția dintre Jean Floricică, autorul unui driver, și un inginer de la FCE care realizase hardware-ul: „Cine setează bitul Ready-to-Send: cuplorul hardware sau driverul software?” Era o eroare hardware printre mii de circuite sau una software printre mii de linii de cod? Urmau zile și uneori nopți pe platformă, la testele de anduranță, înainte de export sau în diferite faze de dezvoltare.
II: Se organizau manifestări științifice în ITC? Dezvoltă, te rog această latură.
PA: Da, se organizau simpozioane și se publicau articole și cărți de specialitate. Într-o fotografie din volumul *Un institut pentru istorie*, de la al X-lea Simpozion de Informatică, îi recunosc în prezidiu pe domnii Vasile Baltac și Dan Roman. Am participat la cursuri organizate de CPI și am susținut seminarii despre rețele de calculatoare, standarde de prelucrare distribuită a datelor și Linux.
II: Exista un flux continuu între ITC și industrie, unde existau centre de calcul?
PA: Da, exista o legătură strânsă între cercetare și producție. Multe proiecte dezvoltate la ITC erau aplicate în industrie. Minicalculatoarele erau echipate cu aplicații pentru domenii precum armata, medicina, meteorologia, industria textilă și minieră, televiziunea și comunicațiile. Proiectele primeau finanțare dacă aveau beneficiari reali dîn industrie.
II: ITC a avut colaborări externe, căci România exporta calculatoare. Prin ce se concretiza această colaborare? Cum se armoniza ITC cu fabrica de calculatoare și cu ICI în colaborarea externă? Mă refer la exportul de tehnică de calcul către China.
PA: Colegii mei de laborator au mers în China, RDG și Cehoslovacia pentru a pune în funcțiune minicalculatoarele românești în universități și întreprinderi. Din delegații făceau parte și ingineri de la Fabrica de Calculatoare. Era o colaborare importantă pentru o industrie care contribuia la conturarea viitorului.
II: Ce a reprezentat pentru tine ITC?
PA: Reiau aici câteva idei din textul pe care l-am scris pentru volumul ”Un institut pentru istorie”.
Ce a însemnat Institutul pentru Tehnică de Calcul pentru mine:
- O școală de excelență
- Un loc în care m-am format ca cercetător. Am învățat ce înseamnă excelența profesională de la oameni care au fost pionieri ai IT-ului în România.
- O școală de valori
- Respectul pentru oameni, pasiunea pentru lucrul bine făcut, inventivitatea, curiozitatea, munca în echipă și integritatea — toate ridicate la rang de virtuți, în slujba celei mai speciale dintre ele: normalitatea.
- O mare și unită familie
- Munceam, călătoream și ne bucuram împreună. Împărțeam ce aveam: mâncare, frig sau căldură, casete video, cărți, reviste, articole xeroxate, povești de viață și rutine tehnice care funcționau. Dacă nu știai ce înseamnă EMT 377, întrebai; cineva știa sau știa unde să cauți. Știam că milioane de 1 și 0 vor lucra împreună dacă și noi lucrăm împreună. A fost o experiență unică de lucru în echipă, într-o familie de creiere interconectate.
- Primul meu loc de muncă, cartea mea de vizită cea mai prestigioasă
- A fost un start foarte bun. Mi-am construit cariera în tehnologia informației pe un fundament solid.
- O referință de prestigiu pentru IT-ul românesc și pentru oamenii care l-au creat
- Acum câțiva ani, am condus un program de granturi pentru cercetare aplicată, finanțat de guvernul american. Am vrut ca proiectele să fie evaluate de un grup de experți din diaspora și l-am contactat pe profesorul Liviu Iftode, care plecase la Princeton și Rutgers. Știam că era foarte ocupat, dar i-am scris și i-am amintit că am fost colegi la ITC. Mi-a răspuns imediat și a acceptat, spunând că dorea să sprijine tinerii cercetători români și că relația noastră de la ITC a contat pentru a armoniza agenda sa foarte încărcată. Astăzi vorbim cu regret despre profesorul Liviu Iftode la timpul trecut, dar avem datoria să-i cinstim memoria și să-i amintim pe cât mai mulți dintre cei care au scris istorie.
II: A venit Revoluția din Decembrie. Cei de pe platforma industrială Pipera au avut un rol activ. Cum au fost zilele Revoluției în ITC?
PA: Da, oamenii de pe platforma Pipera au ieșit hotărâți în zilele Revoluției. I-am văzut venind și strigând: „Nu vă fie frică, Ceaușescu pică!”. Din laborator vedeam lacul și locul unde se afla casa Ceaușescu. În dimineața de 22 decembrie, ne-am alăturat oamenilor veniți din platforma Pipera și am alergat să-i întâlnim pe strada Barbu Văcărescu. Din cer cădeau bilețele care îndemnau la liniște, dar noi am ieșit din institut și am alergat să-i ajungem din urmă. Am mers cu teamă până la intersecția cu Ștefan cel Mare, știind că în apropiere se afla un sediu al Miliției. Când am văzut mulțimea, mult mai numeroasă decât grupul nostru, ne-am unit cu ei și am plecat spre Bd. Magheru. Nu-mi mai era frică, am simțit că dictatura se apropia de sfârșit.
Până la sfârșitul anului 1989 nu am mai mers la institut; am stat la o colegă de birou. În familia mea, soțul, fratele lui și cumnata mea erau ofițeri. Știu că unii colegi au primit arme și au apărat clădirea. M-am întors la birou în ianuarie 1990. Nimic nu avea să mai fie la fel. Nimic.
II: Ai sesizat declinul cercetării în informatică de după 1990?
PA: Am trăit declinul cercetării. Dacă este ceva pentru care mă simt responsabilă, este că nu am făcut mai mult ca să-l previn. Este o chestiune de conștiință. Un exemplu clar al puterii pe care o are lucrul în echipă, în cercetare. Exact așa cum se spune la fotbal, parcă. Avem echipă, avem valoare. Nu mai aveam echipă. Jean Floricică a plecat la Grenoble. Cizmele lui erau prea mari pentru mine.
II: Care a fost dinamica ITC după 1990?
PA: După 1990 a început un nou val în IT. Au apărut PC-urile, iar software-ul a căpătat un caracter industrial: un program putea fi copiat pe milioane de dischete și vândut la pachet în magazine — sau copiat de la un utilizator la altul. Legea drepturilor de autor a apărut în 1996, iar verificarea licențelor nu era atunci o practică obișnuită.
Marile corporații americane din industria IT au venit în România și au deschis filiale conduse, în unele cazuri, de oameni formați la ITC. Dan Roman la IBM și Silviu Hotăran la Microsoft sunt două exemple. Au apărut și firme locale de asamblare a PC-urilor, dezvoltare de software antivirus — precum GECAD, a lui Radu Georgescu, și Softwin, a lui Florin Talpeș —, vânzare de calculatoare și implementare de aplicații.
Din păcate, la ITC au rămas foarte puțini oameni, iar cercetarea nu a mai fost o prioritate.
II: Au trecut anii și privind în urmă, ITC a reprezentat foarte mult pentru informatica românească. Poți rezuma în câteva cuvinte însemnătatea ITC?
PA: ITC a fost un mare laborator în care s-au format oameni pentru o industrie care a devenit motorul economiei. A fost o carte de vizită care a deschis uși către institute și facultăți prestigioase din străinătate și a contribuit la prestigiul României ca școală de informatică.
II: Nu trebuie să fim nostalgici, dar fără cercetare științifică, drumul de urmat devine sinuos și incert. Cum se simte lipsa unui ITC puternic în peisajul românesc?
PA: Lipsa cercetării întrerupe ciclul creării valorii: educație–cercetare–producție. Ne trebuie un reset. Trebuie să o luăm de la început și să construim un sistem de educație care să stimuleze cunoașterea și valorificarea potențialului uman.
Poate că inteligența artificială ne va ajuta să descoperim un alt mod de a defini viitorul.
Vă mulțumesc pentru acest exercițiu de aducere aminte.
Aș dori să dedic aceste rânduri lui Ion Floricică, care a decedat în 2024. O minte sclipitoare, un om atins de geniu. A fost mentorul meu din anii petrecuți la ITC, centrul tuturor lucrurilor. Jean era creierul, el era cel care știa tot ce se întâmplă de când apăsai pe tastatură și până când obțineai un răspuns la consolă sau la imprimantă. Un maestru al tehnologiei, cu un simț al umorului pe măsura inteligenței lui uimitoare. Veșnică amintire!
Am mulțumit frumos Paulei APREUTEASA pentru că a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor mele și sunt sigur că cititorii acestui blog vor găsi multe elemente deosebit de interesante despre vremurile de demult ale informaticii românești, în general și ale cercetării în domeniul tehnicii de calcul, în special.
No comments:
Post a Comment