În vremea lui Veorica cea DĂNCILĂ, criticii îi găseau numai defecte, bietei femei. Deși era foarte bine îmbrăcată, comparativ cu rochiile stupide pastelate ale muierii bătrâne care își târa hoitul teste tot, arătând cât de penibilă este și cât de prost o îmbracă designerii mioritici, Veorica era tocată mărunt, mărut de criticii cu nasurile fien.
A plecat Veorica. Nici tocurile pantofilor ei impecabili nu au fost apreciate.
A venit Ralu cu zicerile ei cu mult mai penibile, dar criticii cu nasurile fine, nici maimuță n-au făcut-o, nici despre fracturile ei de logică n-au vorbit, pentru că ea, Ralu, era de-a lor.
Acum a venit rândul lui Marcelino. Dezacordurile lui Marcelino sunt amplificate dincolo de grotesc. O și merită.
Criticii cu nasurile fine se pricep la toate. Pentru ei, ceea ce fac ceilalți, orice ar face, nu este bine. Ei n u construiesc, ci demolează. Ei nu analizează, ci distrug. Ei nu judecă, ci condamnă. Știu doar că unii dintre ei, când au fost puși să facă ceva, au dat-o în bară. Criticii cu nasurile fine, sunt slugi și lovesc în oricine le este arătat cu degetul de cei în simbria cărora se află.
Îmi amintesc cum unii dintre ei, în noaptea de 22 Decembrie 1989 scoteau fițuici cu nume schimbat, nu ziarele bolșevice unde lucraseră până acum câteva ore, implorând îndurare că au mințit, au manipulat, au slugărit.
Lupul își schimbă părul, dar năravul, ba.
(28 mai 2022)
No comments:
Post a Comment