USR trebuia să fie acea forță politică deosebită, care prin stilul său de înalt profesionalism reușește să distrugă majorități tradiționale, prin acțiunea sa ca un magnet irezistibil. N-a fost să fie, căci a debutat în Parlament prin imagini dezagreabile cu un ins care dormea și-și justifica sforăitul într-un mod lipsit de respect și față de cei cu IQ sub 50.
Dan BARNA face parte din categoria celor care face o facultate de succes, dar virează spre un domeniu care nu are legătură cu ceea ce a studiat, căci Facultatea de Drept de la Universitatea București ori îl ducea spre a fi judecător, ori să fie procuror, ori să fie avocat. El a ales să se ocupe de managementul de proiecte, exact ceea ce fac persoanele trecute de 40 de ani, ale căror studii nu mai au corespondent și care gândindu-se la pensie caută să se reprofileze în zona evaluatorilor sau a managerilor de proiecte, cerzând că încearcă marea cu degetul. Eu l-aș fi văzut pe Dan BARNA să facă un master tot la Facultatea de drept și să continue cu un doctorat undeva prin America, iar după ani buni pe la o casă de avocatură celebră, îl vedeam pe Dan BARNA să vină și să descalece pe plaiurile noastre mioritice aureolat de acumulările cu totul deosebite pe care occidentul le oferă celor care fac lucruri autentice, certificate chiar acolo la mama lor.
Lucrurile nu stau așa și Dan BARNA a devenit parlamentar USR în decembrie 2018, a devenit vicepreședinte de partid în mai 2017, ca la sfârșitul aceluiași an să preia funcția de președinte al USR. Dacă la Nicușor DAN am observat o anumită verticalitate și chiar un mod categoric de a avea discuții cu hâșiții din PNL, la Dan BARNA văd o cu totul altă abordare, care în niciun caz nu a adus pun plus partidului și ceea ce este rău și mie nu-mi convine, este faptul că Dan BARNA nu a făcut ca USR să crească în sondaje, ceea ce se pare că ALDE face tocmai prin caracterul inflexibil al abordărilor lui Călin Constantin Anton POPESCU-TĂRICEANU, căreia o jurnalistă îi zicea Moliceanu că-l vedea prea mămăligos. Încă mai aștept un Dan BARNA, despre care să spună lumea că nu stă să-l aștepte făcând temenele lui Dacian CIOLOȘ, politician care văd că ține în șah pe toată lumea, inclusiv pe prezident, ceea ce mie mi se pare că nu este chiar un gest frumos.
(17 septembrie 2018)
No comments:
Post a Comment