Monday, September 17, 2018

365 împotriva României: Valeriu STERIU un personaj care se visează uragan

Valeriu STERIU nu va fi cotat niciodată ca traseist politic, pentru că tot ceea ce a făcut al a fost să rămână în PSD, chiar dacă a zăbovit o țâră și în UNPR. S-a pozat așa de moft și cu Traian BĂSESCU, dar nu pentru o secundă. Știe el ce face pentru a-i fi cald, doctor în economie agrară intitulându-se.
Eu am o teorie: când mergi să iei lăutarii de nuntă, uită-te cum pun arcușul pe vioară. Așa și cu Valeriu STERIU. Nu trebuie ca acesta să vină să-mi țină mie niște lecții despre nu știu ce chestie, căci de cum deschide gura îți dai seama ce hram poartă. Este exact ca în cazul lui Valeriu ZGONEA, cel care era coleg cu Mihai VITEAZUL, de m-a făcut să mă cred și eu coleg cu Karl MARX.
Aparițiile sale pe la televiziuni se caracterizează prin intervenții scurte și prin tăceri prelungi, fără a deranja interlocutorii și fără a intra agresiv peste ei, ceea ce arată o anume finețe a dialogului. Nu am văzut ceva semnificativ ca operă științifică la Valeriu STERIU și nici luări de poziții semnificative care să-l definească în mod special. Este om de echipă din moment ce toți se bat să-l aibă în preajmă, dar în politică este nevoie de personalități, iar Valeriu STERIU parlamentar fiind din 2008 cred că ar trebui să vină momentul să spună ceva deosebit, din care să simțim că totul va merge cu mult mai bine aici în spațiul nostru cel mioritic.


(17 septembrie 2018)

No comments:

Post a Comment