Dublarea verbului în blestemele românilor

Nu m-am apucat să studiez blestemele din cultura altor popoare, dar sunt sif=gur că peste câțiva ani cu un software bun de inteligență artificială vor fi culese suficiente informații de pe Internet pentru a face o sinteză care să stea la baza unei analize comparate a proverbelor. La o mică analiză a blestemelor românești, am observat că întărirea blestemului se face prin dublarea verbului.

Să dau doar câteva exemple.

Duce-s-ar pe pustii, să se ducă!

Lovi-l-ar damblaua, să-l lovească!

Lua-l-ar dracul, să-l ia!

Găsi-l-ar toți dracii, să-l găsească!

Mânca-l-ar lupii, să-l mănânce!

Arză-l-ar focul, să-l arză!

Mânca-l-ar pușcăria, să-l mănânce!

Deși în popor se vorbește de torente de blesteme care sunt zise la supărare, nu există dovada clară că dublarea verbelor este eliminată, căci oamenii cred că această dublare crește eficiența zicerii, în tip ce un torent de blesteme chiar dacă din punct de vedere cantitativ sunt mai multe, fără a dubla verbul, există impresia unei abordări superficială și în acest domeniu, ori se face treaba ca lumea, ori nu se face deloc.


(03 iunie 20230 

Vergeturile la femei

Vergeturile reprezintă efectele transformărilor pe care le aduce trecerea timpului asupra corpului uman. Există mari diferențe între derularea acestui fenomen în funcție de nenumărați factori, analizați foarte detaliat de știința contemporană care a găsit remedii dintre cele mai variate vergeturilor.

Societatea contemporană are o serie de particularități legate de stres, mișcare, alimentație, bugetul de timp, educație, priorități și disponibilitatea persoanei ca ființă socială.

Problema trebuie tratată de la caz la caz, dar nu trebuie discutată pur și simplu, în necunoștință de cauză sau bazându-se pe ironii deplasate, nejustificate sau afectate de un nivel nepermis de superficialitate. În contextul lumii moderne, este extrem de dificil de a realiza acel echilibru care să ducă la prevenirea apariției vergeturilor, căci etapele ciclului pe care-l parcurge orice ființă umană este pândit la tot pasul de riscurile apariției cauzelor generatoare de vergeturi.

Fiecare dintre noi are în minte un model de persoană și de regulă apariția unei persone reale ne determină să identificăm diferențele dintre elementele care definesc modelul și elementele ce definesc persoana reală. Noi suntem ființe raționale pentru a avea o atitudine socială corectă în a exprima sau nu acele diferențe și de a face sau de a nu face comentarii.

Îmi aduc aminte de un vers din poezia Satiră duhului meu de Grigore ALEXANDRESCU și anume:

În loc să critici greșalele străine,

În loc să râzi de alții, mai bine râzi de tine!

Avea dreptate poetul și cred că în zilele noastre, a discuta despre vergeturile femeilor este un lucru deplasat atât timp cât nu cunoaștem contextul în care fiecare persoană își desfășoară activitatea și mai ales, nu cunoaște, contextul pe care l-a parcurs o persoană până a avea o apariție ce ne atrage atenția, mai ales dacă acest lucru nu este intuit, ci este văzut explicit, ca formă de manifestare foarte zgomotoasă și ostentativă, deși alte lucruri ar fi trebuit să fie dominante la un moment dat într-un decor monoton.

Acum trebuie ca televiziunile să abordeze profesionist problema vergeturilor și să propună remedii realiste, nu din acelea pe care îl dau reclamele pentru a vinde tot felul de alifii miraculoase, care se dovedesc a fi doar frecții la picior de lemn. Televiziunile, prin voci autorizate ale unor medici, ale unor fizioterapeuți, ar trebui să contribuie decisiv la educarea maselor pentru a preveni vergeturilor sau pentru a scădea vizibilitatea acestora sau pentru a ameliora formele severe de manifestare a vergeturilor. Nu sunt de acord cu tot felul de gură-cască aflați ca multele în picaj spre farfuria de ciorbă, care abordează problema vergeturilor ca niște amatori stupizi, fără a veni cu soluții și fără a da dovadă de respect față de femei.


(02 iunie 20230

Eroarea profesorilor

Profesorii au făcut marea lor eroare. Ei nu au ales un Miron COZMA și nici nu și-au dat seama că sunt mai pregătiți, mai numeroși și mai omogeni decât minerii, deci sunt o forță incomparabil mai mare decât forța minerilor, iar ceea ce ar fi avut ei puterea să facă dacă veneau 150.000 în Piața Victoriei era cu mult mai important decât oricare dintre mineriadele din anii '90.

Ei nu trebuiau să fie violenți, ci să le bată obrazul guvernanților care i-au ignorat și le-au aplicat un tratament discriminatoriu, căci în perioada în care se vorbește de România educată, tocmai ei, educatorii au fost marginalizați. Cei 150.000 de profesori dacă ar fi venit în Piața Victoriei, i-ar fi trezit la realitate pe guvernanți și dacă aceștia ar fi avut imaginea zilelor următoare în care Piața Victoriei ar fi fost ocupată de 200.000 apoi de 250.000 de dascăli, sunt siguri că profesorii ar fi devenit pentru întreaga societate acea forță care nu va mai trebui ignorată niciodată, care va trebui respectată și ale căror eforturi vor trebui apreciate cum n-a făcut-o niciun regim de după 1944 încoace.

Pentru a se produce toate acestea, trebuiau niște lideri sindicali cu sânge în instalație, nu niște mămăligi stupide care merg cu căciula în mână să se milogească. Există o lege. Pașii impuși de lege trebuiau respectați, dar fără prea multă vorbărie, după care trebuia venit în Piața Victoriei, fără șantajul înghețării anului școlar, ci doar  cele 150.000 până la 250.000 de dascăli în Piața Victoriei și tremurau izmenele pe guvernanți, căci nu te joci cu o astfel de forță, organizată, oricât de disciplinată este ea.

(02 iunie 2023)

Vocația de pârâcios

Pârâciosul se naște pârâcios. El are în gena lui pâra. El nu se simte bine până nu pârâște. Niciun om nu are ziua și ora când a devenit pârâcios. El s-a născut pârâcios și cel mult se va stabili că prima lui pâră a fost la doi anișori sau la trei anișori, iar ultima lui pâră, va fi cu câteva clipe înainte de a-și da obștescul sfârșit, căci el are un adevăr de spus unei persoane, adevăr care este de fapt o pâră.

Am văzut copii care și-au pârât colegii la doamna învățătoare, pentru a ieși el deasupra.

Am văzut colegi care și-au pârât pe cel din birou șefului, pentru a intra în grațiile acestuia.

Am văzut vecini care și-au pârât prietenul la securitate, pentru a-l înfunda ani mulți la pușcărie.

Și eu am fost pârât la securitate pe când eram student în anul al V-lea, ce cel cu care împărțeam pâinea.

În mintea mea, eu cred că cel care vine și-mi pârăște pe cineva, mâine mă va pârî pe mine altcuiva.

I-am urât din tot sufletul pe pârâcioși și le-am spus acest lucru, mai ales le-am spus că au această carență de caracter și le-am împărtășit ideea că știu că mâine mă vor vinde pe mine altcuiva, pentru a le fi lor bine. Ei au înțeles, deși nu le-a căzut bine și m-au evitat, căci le-am spus că am o părere foarte proastă despre ei ca pârâcioși, că eu îi consider pe pârâcioși ca fiind oameni de nimic. Le-am zis că în loc să umble cu pâra, mai bine ar face lucruri utile și le-am înșirat lucruri concrete de care să se ocupe și pe care el le apreciez foarte mult.

În final, trebuie să spun că i-am detestat pe cei care-i încurajează pe pârâcioși și le exploatează meteahna.


(02 iunie 2023)

Nihil est impossibile quod cupis

 Nimic nu e imposibil din ceea ce-ți dorești, adică nihil est impossibile quod cupis, cum zice latinul, din moment ce ne dorim din tot sufletul ceva și luptăm pentru a avea ceva acel ceva. Eu cred că fiecare trăiește exact cum își dorește și niciodată altfel. Se zice că părinții nu-și aleg copiii și nici copiii nu-și aleg părinții. Adevărul este altul, cu totul altul și aici trebuie să zăbovim mai mult. Nimic nu este ceea ce pare, din moment ce există mai multe variante.

Un copil își alege părinții din moment cel el are opțiunea de a fi sau de a nu fi cu ei. Au fost prea multe situații în care copilul nu și-a dorit părinții și a refuzat să fie cu ei. Lumea tratează subiectul superficial și pune totul pe cauze naturale, pe accidente, nu pe opțiunea fătului de a fi sau de a nu fi în compania unor părinți sau mai corect a unor oameni care-l merită sau nu-l merită.

Eu știu că tot ceea ce mi-am dorit, am avut.

Nimic nu a fost simplu, dar am luptat și am avut.

Unele lucruri nu le-am dorit, dar le-am avut, pentru că am trăit cum mi-am dorit și acele lucruri mai puțin plăcute, le-am avut tot că mi-am dorit, dar nu direct, ci au fost consecință la faptul că mi-am dorit altceva. Totul a venit la pachet, lângă lucrurile bune, multe, accidental, a venit și lucrul nasol, dar el a venit pentru că mi l-am dorit, nu cu voce tare, nu din tot sufletul, dar estompat, ca risc asumat, tot dorit se zice că a fost. Lumea gândește uneori limitat, dar adevărul este că nimic nu este imposibil și totul decurge exact așa cum ne dorim.

Vrem să fim fericiți, vom fi fericiți, dacă luptăm pentru fericirea noastră și facem alegerile potrivite.

Vrem să fim nefericiți, clădim nefericirea cărămidă cu cărămidă și arătăm cu degetul spre alții.

Nimic nu este întâmplător. Doar comoditatea de a face o analiză completă a factorilor care ne influențează viața, ne duce la gândul că ceva-ceva s-a întâmplat, că ceva-ceva a fost rodul hazardului. Hazardul începe acolo unde refuzăm să mergem în profunzimea analizei. viața noastră nu este făcută din lucruri sigure 100%. Intervin și întâmplările, dar acestea sunt plasate în intervalul pe care noi ni-l dorim.

Să dau un exemplu: învăț pentru un examen. Eu știu cam unde mă poziționez cu nota la examen. Să zicem între 8 și 9,50. Deci, între a promova examenul și a-l pica, eu am ales să învăț să promovez examenul. Întâmplarea intervine la nota pe care eu o voi obține. Dadă este nota 9 sau este nota 9,25 sau este nota 8,50 este rodul întâmplării, hazardul este cel care lucrează, la definirea subiectului, la definirea răspunsurilor mele, la modul în care este corectată teza mea de examen. Eu mi-am trăit momentul examenului exact așa cum mi l-am dorit, prin munca pe acre am depus-o.

(02 iunie 2023)

Am stabilit o mare performanță!

Prin 2006 am avut ocazia pentru prima dată să merg într-o vacanță pe sistemul all inclusive și am avut surpriza să văd cum lumea punea munți de mâncare pe farfurii și la plecare lăsau mâncarea începută în farfurie, tot munți, dar imposibil de refolosit. Risipă ca atunci nu am văzut niciodată. Mi-a încolțit ideea de a atinge performanța ca farfuriile mele să nu conțină mai nimic pe ele după ce am terminat de mâncat, dar nu oricum, ci din prima iterație.

Unii procedează așa ca reminiscență a vremurilor comuniste când lumea se așeza la coadă la alimentară și de frica terminării produselor, puneau în coș cantități foarte mari. Acum, la all inclusive este mâncare pentru toată lumea, iar cantitățile nu sunt deloc neglijabile. Dar oamenii au rămas cu acea frică și de aceea stau la coadă când se deschide restaurantul, pun în farfurii cantități impresionante de mâncare și tot frica este aceea care-i face să nu mai fie oameni raționali.

Mai pe românește spus, să merg, să pun în farfurie mâncare, să mănânc, să mă satur, dar pe farfurie să rămână doar mici firimituri, adică să nu arunc mâncare, să nu rămână paharul pe jumătate plin și tot așa. La început aveam o oarecare jenă și puneam în farfurie mai puțină mâncare, după care reveneam și puneam și a doua oară sau chiar și a treia oară, până când consideram că sunt sătul cu felul de mâncare respectiv. M-am perfecționat cu timpul și am rărit revenirile pentru a pune același fel de mâncare în farfurie a doua oară.

Am ajuns la performanța de doi ani, că pun în farfurie exact cât este necesar să mă satur de felul de mâncare respectiv și fac același lucru pentru toate felurile de mâncare, încât în final sunt sătul, dar nu am aruncat niciun pic de mâncare. După mine este o performanță importantă, căci mă compar cu cei care iau mâncare de probă și o lasă în farfurie sau iau cu mult mai multă decât le este necesară, se satură și lasă mai mult de jumătate din cât au luat, în farfurie.

Sunt mândru de performanța mea!

(02 iunie 2023)

Vocația de campion

Sunt oameni care se nasc pentru a fi campioni. Ei sunt special. Au vocația muncii continue, a perseverenței și a dorinței de a fi cei mai buni.

Am cunoscut un tip care învăța bine. În fiecare seară el făcea genuflexiuni, până când își storcea treningul de transpirație. Făcea treaba aceasta seară de seară și nu înțelegeam de ce. La o oră de sport, profesorul de educație fizică ne-a pus să facem săritura în înălțime. Nu mai făcusem așa ceva, dar am sărit și eu acolo cât să nu fiu ultimul. am văzut cum tipul care făcea genuflexiuni a solicitat ridicarea ștachetei ceva mai sus. A sărit. A solicitat ridicarea ștachetei. A sărit peste ea fără să o atingă. Deja noi, ceilalți ne uitam ca la un spectacol pe un stadion unde era o competiție de atletism. Eram convins că tipul avea vocație de campion. Peste ani, l-am întâlnit pe tip pe strada Căderea Bastiliei. Era student ca și mine la ASE. Eu eram la Mecanizare, iar el era la Finanțe. L-am întrebat dacă mai face sport. Răspunsul lui a fost afirmativ. Făcea aceleași genuflexiuni și era foarte încântat.

De când am blogul Actualitatea românească, am scris despre culturiștii de top ai României, foarte mulți dintre ei fiind campioni naționali, balcanici sau europeni. La toți am văzut caractere puternice, dorința de autodepășire. Eu sunt campioni pentru că s-au născut campioni. Au meserii dintre cele mai diferite, au familii, au hobby. Pentru ei culturismul este a doua natură, căci eu fac culturism exact cum respiră. Culturismul este un sport extrem de greu și numai oamenii absolut speciali au capacitatea de a-l practica și de a ajunge foarte sus, te treapta cea mai înaltă a podiumului de concurs.

Vocația de campion la culturism înseamnă disciplină.

Vocația de campion la culturism înseamnă voință.

Vocația de campion la culturism înseamnă muncă.

Vocația de campion la culturism înseamnă planificarea ciclurilor de antrenament.

Vocația de campion la culturism înseamnă rigoare în derularea antrenamentelor.

Vocația de campion la culturism înseamnă capacitate de autodepășire.

Vocația de campion la culturism înseamnă abordarea realistă a performanței.

Vocația de campion la culturism înseamnă modestie.

Vocația de campion la culturism înseamnă eficiență.

Am văzut sportivi care după un succes obținut, în loc să continue munca și să consolideze bazele succeselor viitoare, trăiesc clipa și bucuria succesului și trec pe planul secund munca, pregătirea, ceea ce face ca performanța să se năruie și cu ea și cariera de sportiv. Ei nu au avut vocația de campioni, ci au mers în direcția sportului căci au fost mânați de la spate de alții s-au le-a fost inoculată ideea de câțtiguri prin practicarea sportului, să zicem mai exact a fotbalului. Dar ei campioni sau diamante sau briliante nu au fost niciodată, ci doar oameni obișnuiți, aproape banali.


(02 iunie 2023)