II: Ești născut în 13 decembrie, deci ești în zodia săgetător. Pentru culturiști această zodie are o descriere aparte. Dacă despre celelalte zodii se spun acele caracteristici care arată că persoanele născute au înclinații spre sporturi, culturismul intrând printre ele, în cazul săgetătorilor lucrurile sunt evidente.
Săgetătorii sunt persoane puternice și sensibile, care știu ce vor de la ele și se puptă pentru a-și atinge obiectivele. Acestora le place să dezvolte activități cu caracter ciclic și au puterea ca de fiecare dată să o ia de la capăt indiferent cât de mare a fost succesurl dobândit ultima dată. Au înclinația de a se compara cu ei înșiși și fac tot ce depinde de ei pentru a urca la un nivel superior. Ei știu să-și drămuiască timpul pentru că au planuri stabilite în cele mai mici detalii. Au capacitatea de a învăța să facă lucrurile de rutină foarte corect și de fiecare dată își analizează munca depusă. Te regăsești în această descriere?
CK: Da, așa este . Mă regăsesc în această descriere. Mi se portivește.
II: Ce școli ai terminat?
CK: Am absolvit Liceul Economic Costin C. KIRIȚESCU din București în anul 2013 și Facultatea de Management Turistic și Comercial de la Universitatea Creștină Dimitrie CANTEMIR tot din București, în anul 2016.
II: Ce școli ai terminat?
CK: Am absolvit Liceul Economic Costin C. KIRIȚESCU din București în anul 2013 și Facultatea de Management Turistic și Comercial de la Universitatea Creștină Dimitrie CANTEMIR tot din București, în anul 2016.
II: Dar să trecem la chestiuni mai concrete despre culturism. Când ai intrat pentru prima dată într-o sală de culturism?
CK: Pentru prima data am intrat intr-o sala la varsta de 14 ani. Atunci am inceput sa practic kaiacul. Acolo aveam si antrenamente de forta pe langa cele de alergare si pe apa asa ca atunci am avut primul contact cu sala. Pe vremea aceea insa nu faceam antrenamente de hipertrofie ci faceam doar circuite.
II: Fiecare culturist are un model al lui. Care a fost modelul tău și care au fost elementele care te-au făcut să-l adopți?
CK: Modelul meu pe vremea cand m-am apucat de sala era Lazar ANGELOV. Îmi plăcea foarte mult pentru că are un fizic estetic, definit și proporționat. Pe vreamea aceea era în vogă și era cam cel mai cunoscut fitness model.
II: După câți ani de muncă te-ai urcat pentru prima dată pe o scenă de concurs?
CK: Prima data am urcat pe scenă îin 2016. Deja aveam cam 8 ani de antrenamente dintre care doar 4 de hipertrofie într-o sală de culturism. In 2013 la vârsta de 18 ani am făcut trecerea de la kaiac la culturism.
II: Cum ai descrie prima apariție într-un concurs și prima jurizare?
CK: Prima apariție într-un concurs a fost destul de emoționantă. Am avut ocazia să îmi fac debutul pe scena culturismului la un concurs destul de mare cu un nivel destul de ridicat. Tiger Classic 2016 care a fost la Romexpo. Am fost 25 de concurenti pe categorie (mes`s physique 176) din mai multe țări. Am reusit sa ma clasez pe locul 5 . Destul de bine pentru prima paritcipare și având în vedere cât de ridicat a fost nivelul la acel concurs. Jurizarea a fost una corectă, conform criteriilor de arbitraj.
II: Ce ai învățat de la acest prim concurs referitor la pregătirea pentru a-ți asigura succesul în competițiile viitoare?
CK: In aceasta pregătire am invățat că în acest sport nu este loc de trișat și că dieta este foarte importantă. Așa că în anul următor am muncit și mai mult și am reusit să obțin locul 2 la Tiger Classic 2017.
II: Acum că ai niște ani de experiență, ai un anumit nivel de performanță. Cum ai ajuns aici?
CK: Cred că cel mai important a fost faptul că am fost foarte dedicat și muncitor. Asta mi-am dorit să fac și doar pe asta m-am focusat. Desigur că a fost nevoie să fac multe sacrificii de-a lungul timpului atât materiale cât și legate de viața mea personală și socială. Dar a meritat, spun eu. Încă nu am ajuns unde îimi doresc dar cred că sunt pe drumul cel bun. Mereu este loc de mai bine.
II: Să descrii antrenamentele obișnuite din afara ciclurilor de pregătire a competițiilor.
CK: În afara perioadelor de pregatire am antrenamente destul de simple și obișnuite. În mare parte îmi place să lucrez o singură grupa de mușchi pe zi. În ultima perioadă am început saă mai diversific. De exemplu, în ultima perioadă am abordat push , pull, legs, pauza, pull, umeri cu triceps. Nimic complicat. Tehnica piramidală, cam 4 seturi per excercițiu. La grupele mari fac undeva la 4 exerciții iar la grupele mici 2 exercitii sau 3.
II: Se zice că sportivii care practică acest sport, culturismul, trebuie să fie înzestrați cu o serie de calități. În ordinea importanței, care sunt acestea?
CK: Desigur. Sunt de părere că geneticul are un rol foarte important în acest sport și de aceea aș spune că este pe primul loc ca și impornatnță. Dacă nu ai un genetic foarte bun, mușchii rotunzi, simetrie, proporțiile să fie echilibrate atunci este destul de greu să faci înaltă performanță.
II: Unii vorbesc despre zestrea genetică a culturiștilor. Cât este muncă și cât este zestre genetică în general la culturiști și în special la culturistul Cornel KAIAC?
CK: Asta cu cât este muncă și cu cât este zestre genetică cred că ține de fiecare individ în parte. Așa cum spuneam dacă ai un genetic bun care favorizează acumularea de masă musculară atunci e clar că o să muncești mai puțin decât unul care nu are un genetic la fel de bun și tot așa. Cred că este 50 % cu 50 %. Degeaba ai genetic bun dacă nu îl duci la potențial maxim și degeaba muncești mult dacă nu ai un genetic bun. Cred că ambele fac un pachet complet. Până la urmă cred că asta este diferența dintre campioni și restul. Cel care are un pachet cât mai complet câștigă.
II: Culturiștii care practică acest sport la nivel de performanță au un palmares, care se concretizează prin diplome, titluri, cupe și mai ales prin câștigarea unui renume. CK ai realizări importante, te rog să le detaliezi.
CK: Sunt un sportiv destul de tânăr așa că nu am foarte multe realizări în comparație cu alți culturiști cunoscuți de la noi, dar am reușit și eu să strâng câteva:
- Locul 5 Tiger CLassic 2016 cat. men`s physique
- Locul 2 Tiger Classic 2017 cat. men ` s physique
- Locul 1 Campionatul National de Culturism si Fitness 2017 cat. men` s physique
- Locul 2 Campionatele Balcanice 2018 cat. men` s physique
- Locul 1 Campionatul National de Culturism si Fitness 2018 cat. men` s physique
- Locul 3 Cupa Mondiala de Culturism si Fitness cat. men` s physique
- Locul 1 Pro Nutrition Grand Prix 2019 cat. men` s physique
- Locul 1 Campionatul National de Culturism si Fitness 2019 cat. men` s physique
- Diferite medalii de la kaiac
II: În olimpism se zice că dacă pierzi mergi mai departe sau dacă ai învins, mergi mai departe. Cum a procedat sportivul CK după fiecare competiție?
CK: Așa este . După fiecare competiție am mers mai departe iar ca obiectiv pentru următoarele am avut îmbunătățirea formei. Este foarte important să te prezinți de la concurs la concurs cu o formă din ce în ce mai bună. Dacă nu reușești să faci asta înseamnă ca ceva este rgeșit în pregatirea ta sau chiar în atitudine.
II: Dacă ar fi să abordăm caracteristicile tale biometrice, care sunt detaliile pe care le oferi?
CK: Am 171 cm înălțime și o greutate cuprinsa intre 83-86 kg in afara perioadei competiționale. La competiții ajung undeva la 76 de kg. Circumferința brațe 40 cm, circumferința piept 119 cm, circumferința coapse 64 cm, circumferința gambe 40 cm și circumferința taliei este de 80 cm.
II: Care sunt atuurile tale în competiții?
CK: Atuurile mele cred ca sunt geneticul și devotamentul. Dacă ne referim la fizic cred că spatele și pieptul sunt grupele mele forte. Mai am mult de lucrat la umeri , trapez și brate. Aici sunt deficitar.
II: Cum derulezi ciclul de pregătire pentru un concurs și mai ales cum te verifici?
CK: În principiu Încep pregătirea pentru concurs cam cu 12 săptămâni înainte. În ultima vreme la ultimele concursuri am început cu 8 sau chiar 6 săptămâni înainte dar asta pentru că aveam deja o formă destul de bună din off-season. Cel mai bun termen de comparație și de a te evrifica sunt pozele și oglinda. Obișnuiesc să imi fac poze cam la o săptămâna în același loc și aceeași lumină astfel încât să pot compara forma de la o săptămână la alta.
II: Ai un antrenor sau o altă modalitate de a face pregătirea de competiție în mod asistat?
CK: La ultimele trei concursuri am colaborat cu un antrenor pentru a mai aborda și alte metode și pentru a învăța lucruri noi. Este destul de bine să ai pe cineva care să te ghideze în aceea perioadă stresantă. Un antrenor te liniștește destul de mult psihic atunci când ești în pregătire.
II: Care a fost concursul cel mai greu la care ai participat?
CK: Cred că cel mai greu concurs la care am participat până acum a fost Tiger CLassic 2016. Nu pentru că a fost primul concurs, ci pentru că a fost de un nivel destul de ridicat , 25 de sportivi foarte bine pregatiți veniți din mai multe țări. Iar pe locul 2 cred ca ar fi Pro Nutrition Grand Prix 2019, unde la fel am fost 25 de concurenți pe categorie.
II: Culturismul este un sport scump. Detaliază ceva mai mult despre cheltuielile pe care le face un sportiv.
CK: Așa este. Culturismul este un sport destul de scump și este un sport în care din păcate se investește destul de puțin, cel puțin la noi în România. Este destul de greu să găsești sponsori în acest sport, deoarece nu este mediatizat deci nu prezintă interes special. În primul rând un culturist are nevoie de foarte multă mâncare ceea ce implică o serie de costuri destul de mari. Apoi intervin și cheltuielile cu suplimentele, echipamentele pentru antrenamente, taxele competiționale, cazare, transport și tot așa. Majoritatea culturiștilor fac asta pe cont propriu. Nu îi susține nimeni.
II: Orice culturism realizează un lucru special în sensul că aparițiile sale în locuri publice crează un val important de admirație. Cât este mit și cât este adevăr în această problemă?
CK: Asa este. Un fizic bine lucrat nu poate trece neobservat. Sincer în cazul meu se intamplă de obicei să atrag atenția doar atunci cand port tricou sau fără. Dacă am mai mutle haine e destul de greu să îți dai seama că am un fizic destul de lucrat, par un om normal.
II: Să discutăm despre bugetul de timp al culturistului.
CK: Timpul unui culturist trebuie să fie foarte bine organizat. De obicei culturiștii sunt niște oameni foarte bine organizați și disciplinați în ceea ce privește timpul lor. Nu este ușor să te imparți între antrenamente, muncă, familie și să și dormi destul pentru că ai nevoie și de refacere. Mai ales munca este un factor important pentru că dacă nu ai o sursă de venit consistentă atunci nu poți face față în acest sport la un nivel ridicat. De aceea este nevoie să ai un program destul de bine pus la punct.
II: Se vorbește foarte mult despre riscuri în activitatea culturistului? Din experiența proprie ce ai de spus despre acest aspect?
CK: Desigur că existaă riscuri și în culturism ca în orice sport. Nici un sport de performanță nu este sănătos și cred că orice sport vine la pachet și cu niște riscuri sau cu niște minusuri. În culturism există riscul de accidentare la fiecare antrenament . Uzura este foarte mare. Din fericire eu nu am avut accidentĂri foarte grave până acum. Singurele probleme pe care le am sunt cu umerii , ca majoritatea culturistilor.
II: Există variații între greutatea din concurs și greutatea din afara concursului la toți culturiștii. În cazul tău cum stau lucrurile? Cum ajungi la greutatea optimă din concursuri?
CK: Așa cum spuneam și mai înainte în off-season greutatea mea este undeva între 83-86 kg iar la concurs ajung undeva la 76 kg. Din fericire la categoria mea nu contează greutatea, așa ca mă opresc din slăbit atunci când consider eu că am o formă bună sau am atins forma maximă.
II: Cam în orice sport se vorbește de rivalități. Nici culturismul nu este străin de acest aspect. Care sunt raporturile tale cu ceilalți sportivi și aici mă refer la cei din aceeași categorie?
CK: Sincer, nu am rivalități. Există starea de rivalitate și de concurență doar atunci câdn suntem pe scenă pentru ca toți ne dorim să caștigăm , că până la urmă pentru asta ne antrenăm. Dar în afara scenei suntem prieteni deoarece împartășim aceeasi pasiune.
II: Cum au evouat sălile de fitness-culturism în ultimii ani?
CK: Sălile încep sa evolueze în bine din ce în ce mai mult. Industria fitnessului e în plina dezvoltare la noi ceea ce este foarte bine. Cred că mai multă mediatizare nu ar strica, mai ales că în ultima vreme avem și rezultate la nicel intrenațional.
II: Am văzut mulți culturiști că au sălile lor. Te-ai gândit la o astfel de abordare?
CK: Desigur. Cred că orice culturist visează la asta. Să ai un loc al tău unde să te antrenezi și unde să îi înveți și pe alții ceea ce tu ai experimentat în ani mulți de muncă. Mai ales că ai verificat pe propriul corp, cu rezultate care se văd.
II: Ce-ți propui pentru anul 2020 în plan competițional?
CK: În anul 2020 nu cred că voi concura. Aș vrea să ramân în off-season pentru a mai acumula ceva masă musculară și pentru a reuși să îmi aduc brațele și umerii la nivelul pieptului și spatelui.
II: Ai făcut un inventar al diplomelor pe care le ai de la participările în competiții? La ce concluzie ai ajuns?
CK: Da, am făcut un inventar. Concluzia pe care am tras-o este că ar trebui să trec la nivelul următor dacă mai rveau să concurez și să merg la competiții internaționale cu un nivel mult mai ridicat.
II: Participările la competiții înseamnă costuri. Cum le acoperi?
CK: Costurile încerc să le acopăr din banii pe care îi produc ca și antrenor. Momentan nu am un sponsor care să suporte cheltuielile.
II: Ce ne spui despre costumele cu care apari pe scenă?
CK: Costumul cu care apar pe scenă la categoria mea este de fapt un sort de plajă. Momentan am 2 perechi. De obicei port la un concurs aceeași pereche deoarece îmi poartă noroc.
II: În multe cazuri se vorbește de suportul pe care-l primesc culturiștii din diferite direcții. În cazul tău cum stau lucrurile?
CK: În cazul meu așa cum spuneam nu am sponsori sau alte surse de venit extra în afara locului de muncă.
II: Ce sfat dai celor care doresc să ardă etape în obținerea unei forme perfecte folosind artificii, care de fapt sunt concretizate prin folosirea steroizilor?
CK: Sincer nu cred că sunt în masură sa le dau sfaturi deoarece nu am folosit steroizi pâna acum și fiecare e liber să facă ce vrea cu viața lui . Dar cred că dacă natural nu ai reușit să ajungi la un nivel ridicat și să obții o formă destul de bună , nu are rost să te gândești încă la steroizi. Sunt de părere ca poți să apelezi la steroizi atunci când ajungi la un nivel ridicat unde nu poți face față făra aceștia. Dar așa să îi folosești doar ca să ai o formă bună la ștrand sau la o etapa națională nu ced că se merită pentru că ei vin la pachet și cu anumite efecte secundare, nu doar beneficii. Să nu uităm că depistarea pozitivă atrage sancțiuni extrem de dure legate de excluderea din viața sportivă pe diferite perioade.
II: Detaliază modul în care ai devenit instructor.
CK: Am devenit instructor pentru ca asta îmi place să fac și am vrut să îmbin utilul cu plăcutul. Am făcut un curs de instructor undeva pe la vârsta de 19 ani și apoi am început să mă antrenez eu mai serios și să experimentez, iar apoi am început să practic această meserie.
II: Ai elevi la sala de an
CK: Momentan sunt antrenor la Bodyshape Transformation. Acolo executăm doar antrenamente de grup ( circuite). Mă simt foarte bine, deoarece am ocazia să lucrez cu oameni deosebiți și foarte consecvenți iar asta mă ajută și pe mine să fiu mai motivat și chiar mai dedicat în ceea ce fac.
II: De ce CK și nu Cornel PANTELIN?
CK: Am practicat kaiacul înainte și colegii de sală mă cunoșteau ca fiind cel care venea de la kaiac și m-au apelat cu Kaiac și așa sunt cunoscut printre prieteni și în mediul online.
II: De ce CK și nu Cornel PANTELIN?
CK: Am practicat kaiacul înainte și colegii de sală mă cunoșteau ca fiind cel care venea de la kaiac și m-au apelat cu Kaiac și așa sunt cunoscut printre prieteni și în mediul online.
II: Mulțumesc foarte mult că ai avut amabilitatea să răspunzi la întrebările pe care ți le-a, pus și sunt sigur că și în viitor vom afla de la tine lucruri interesante despre performanțele pe care le vei atinge, pentru că ai resursele necesare pentru a face acest lucru.
(23 octombrie 2019)
No comments:
Post a Comment