Ioan BOLOVAN este acum un bărbat de 60 de ani.
Ioan BOLOVAN este absolvent al Facultății de Istorie-Filosofie de la Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, promoția 1986.
Ioan BOLOVAN este doctor în istorie din 1999 cu teza intitulată Populaţia rurală a Transilvaniei între Revoluţia de la 1848 şi Primul Război Mondial.
Ioan BOLOVAN a fost conferențiar universitar în intervalul 2001 - 2008.
Ioan BOLOVAN este din 2008 profesor universitar.
Ioan BOLOVAN a fost cercetător științific o lungă perioadă de timp, înainte de a deveni conferențiar, ajungând până la treapta de cercetător științific II.
Ioan BOLOVAN este din anul 2020 membru al consiliului general al CNATDCU - Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare.
Ioan BOLOVAN m-a dezamăgit că el știe cel mai bine ce înseamnă cercetare științifică, știe care sunt sacrificiile pe care trebuie să le facă un cercetător pentru a obține rezultate valoroase și mai ales originale și că cercetarea științifică nu se face între două cholhanuri sau între două ședințe de analiză pe la vreo instituție într-un consioliu de administrație pe bani adevărați. De aceea el este persoana îndreptățită să iasă în mass-media și să spună că nu orice individ își face doctorat dacă nu face cercetare științifică autentică.
Ioan BOLOVAN m-a dezamăgit că nu a translatat experiența sa bogată și valoroasă în niște proceduri pe care orice persoană care derulează un stagiu doctoral trebuie să le cunoască și mai ales, trebuie să le aplice, pentru a evita situațiile de teze de doctorat plagiate sau puse la secret.

(11 octombrie 2022)
No comments:
Post a Comment