Un vis devenit realitate

De când eram elev de liceu, pe când ascultam la un aparat de radio ENESCU III ttransmisiuni de la Opera Scala din Milano a unor spectacole preluat în direct de postul românesc al Radiodifuziunii, mi-am dorit să ajung să văd și eu un spectacol acolo. Au trebuit să treacă peste 55 de ani să ajung să-mi îndeplinesc visul, la care nu am renunțat niciodată. În anul 2000 când am ajuns la Milano pentru prima dată doar am văzut clădirea teatrului La Scala pe dinafară și am citit afișul cu spectacolul pianistului Radu LUPU, ceea ce m-a făcut să fiu foarte mânddru că sunt român.

În Italia am mai călătorit de mai multe ori, dar am evitat să ajung la Milano doar din motivul că nu ajungeam să cumpăr bilete la un spectacil al celebrul Teatro alla Scala. Ori erau prea scumpe, ori nu era niciun spectacol atunci când aș fi ajuns eu acolo, ori erau epuizate biletele.

Fiind foarte insistent și știind că totuși timpul lucrează împotriva mea, căci am 72 de ani, am fost foarte insistent și anul acesta s-a produs miracolul. Am reușit să iau bilete la spectacolul cu RIGOLETTO de VERDI pentru 9 septembrie 2019, ora 20. Parcă totul s-a potrivit la pefecție, de parcă la acea dată s-au aliniat toate planetele și mi-au fost favorabile.
vremea a fost superbă.

Parcarea a fost la 5 minute de Dom.

Cazarea a fost la 10 minute de Teatro alla Scala.

Programul s-a derulat fără incidente de niciun fel.

După ce am vizitat Domul și după ce m-am odihnit un pic, am pornit în recunoaștere, să văd cum se ajunge la teatru. Nu a fost dificil.

Am plecat de la locul de cazare la 19,20 și în 10 minute am ajuns la teatru. Am intrat. Am ocupat locurile 3 și 4 din loja 17, având posibilitatea să vedem totul în condiții speciale deși pe locurile 1 și 2 erau două doamne.

M-au uimit:

- mărimea sălii,

- numărul de balcoane,

- proporțiile,

- liniștea,

- acustica,

- cortina,

- ritmul de ocupare a locurilor de către spectatori,

- că nu a sunat niciun telefon în timpul spectacolului,

- că ușile lojilor erau închise pe dinafară.

Din capul locului trebuie să spun că spectacolul a fost perfect. Eu am văzut RIGOLETTO și la Met chiar de două ori, dar am văzut multe interpretări pe DVD și pe youtube, deci nu sunt un novice în a face aprecieri.
Distribuția a fost următoarea:
Rigoletto: Leo NUCCI
Gilda: Enkeleda KAMANI
Il Duca di Mantua: Chuan WANG
Sparafucile: Toni NEZIC
Madalena: Caterina PAVA
Din start trebuie să remarc forța specială a baritonului Leo NUCCI care la 77 de ani ai săi a reușit cu brio să ducă rolul lui Rigoletto într-un mod cu totul special, magistral, mai exact. Acesta este un talent, un artist a cărui longevitate i-a permis să aibă partenere de valoare excepțională în rolul Gildei de-a lungul timpului și aici numesc pe Joan SUTHERLAND, Elena MOȘUC, Sumi JO, Ruth INIESTA, Inva MULA, Nadine SIERRA, Olga PETRETYATKO, Maria Grazia SCHIAVO, Ilona DOMNICH, Ekaterina SIURINA, June ANDERSON, Diana DAMRAU.
Și de data aceasta a fost bisat acel duet Rigoletto-Gilda, care de obicei ridică sălile în picioare.Rolul Gildei a fost interpretat cu acuratețe și corectitudine de tânăra Enkeleda KAMANI, dar interpretarea lui Chuan WANG nu mi-a plăcut. El este un tenor cu o voce nepotrivită pentru acest rol, mai ales în comparație cu vocile lui Placido DOMINGO, Juan Domingo FLOREZ, Luciano PAVAROTTI, Andrea BOCELLI, Roberto ALAGNA, Franco CORELLI, Mario del MONACO, cu voci pline, bărbătești, deloc subțiri.
Decorurile au fost multifuncționale, bine gândite, care au sugerat foarte bine mediile în care se derulau cele trei acte ale operei. Costumele au avut acea eleganță specifică unui teatru mare, unde totul este dus până la cel mai înalt nivel al calității.
Orchestra a fost impecabilă, fără stridențele cu care m-a obișnuit pe Dâmbovița la vale. Corul și-a făcut datoria fără acea plictiseală și moleșală pe care le-am simțit pe la noi. La fel și dansatorii. Nu erau grași și nici imobili, ci dansatori filiformi, ritmici și sincronizați. De, erau cei de la Teatro alla Scala, nu pensionarii noștri ramoliți, gata să-și dea duhul după trei minute de țopăială.
Într-un cuvând, am rămas profund impresionat și tot spectacolul a făcut toți banii, căci comparând cu ceea ce am văzut la Met prin 2006, spun: jos pălăria!

(19 septembrie 2019)