Thursday, November 29, 2018

Cum va fi 1 Decembrie 2018?

Cel mai trist 1 Decembrie a fost acela de la Alba Iulia din 1990. Atunci am văzut ce înseamnă:
- intoleranța;
- primitivismul;
- manipularea;
- răutatea;
- lipsa de respect;
- incultura;
- lipsa de patriotism;
- egoismul;
- dușmănia.
Anul acesta este un an special, dar și la București și la Alba Iulia norii întinecați se arată pe cer și se vor vedea exact oamenii cum sunt ei și nu altfel, căci dacă suntem aici și nu altundeva, singura explicație este că zicerea cu capra vecinului și cu țeasta plecată pe care sabia nu o taie, sunt doar ale noastre și ne definesc pe vecie.
1 Decembrie 2018 va fi trist, dureros și încrâncenat.
În 1990 opoziția nu a avut acces la a se exprima. Acum puterea nu va avea acces la a se exprima. În 1990 ținta era Corneliu COPOSU din opoziție, acum ținta este Liviu DRAGNEA de la putere. Corneliu COPOSU a fost întrerupt, iar Liviu DRAGNEA nu va apare. În 1990 mase largi bruiau cuvântările celor din opoziție, iar acum în 2018 grupuri bine instruite vor bruia oficialii de la putere care în 2016 au câștigat alegerile.
La 100 de ani de la Marea Unire nu suntem nici mai buni, nici mai răi. Suntem așa cum ne-a lăsat Dumnezeu, să ne ducem în veac durerile, sărăcia, ura, răutatea și invidia, pe care le-am primit și de care nu ne vom dezbăra niciodată, căci suntem răsfățații acestui pământ rodnic.


(30 noiembrie 2018)

No comments:

Post a Comment