Showing posts with label ANTENA 3 With CNN. Show all posts
Showing posts with label ANTENA 3 With CNN. Show all posts

Wednesday, September 9, 2026

Televiziunile vorbesc vorbe

Televiziunile ANTENA 3 with CNN, REALITATEA PLUS, DIGI 24, ROMÂNIA Tv, B1 Tv, Euronews România, TVR Info, Aleph News, în lipsă de materiale furnizate de Cotroceni sau de Palatul Victoriei, căci oamenii de acolo lucrează, nu au timp de scandaluri, își dau cu presupusul, construiesc tot felul de scenarii aberante, crezând că ei știu să pătrundă în mințile lui Nicușor DAN și Ilie BOLOJAN, să ne spună ce gândesc aceștia înainte ca ei să ne spună nouă ce și cum.
De la un timp ANTENA 3 with CNN, REALITATEA PLUS, DIGI 24, ROMÂNIA Tv, B1 Tv, Euronews România, TVR Info, Aleph News, ne spun prin titluri mincinoase că ei știu 3 nume de viitori premieri, ne spun că azi la ora Ț președintele va ieși pe sticlă și-l va anunța pe premierul desemnat. Sunt reporteri la Cotroceni și la Palatul Victoriei care vorbesc și vorbesc și vorbesc, fără a spune nimic, dar ocupă spațiul de emisie doar ca să se afle în treabă. Ceea ce este foarte clar este faptul că nimeni nu dispune de o majoritate în parlament și că dacă s-ar ține alegeri în viitor, scena politică ar fi tot atât de fragmentată. Nu s-a ajuns masa critică astfel încât să se realizeze saltul calitativ. Anul 1945 ar trebui să fie o lecție pentru politicienii români, căci saltul calitativ s-a produs, țara fiind declarată învinsă în război și procentele de pe șervețelul lui Winston CHURCHILL a fost pus în operă, ca numai în mai-iunie 1958 să aibă loc retragerea armatelor sovietice de pe teritoriul național. Dacă liderii politici de azi ar fi învățat ceva din istoria recentă, nu ar fi trasat liniile roșii aberante și și-ar fi servit țara de pe poziții de patrioți, nu de trădători de doi lei. Ca să fii trădător, nu trebuie să trădezi, trebuie să iei astfel de poziții ca alții să facă în locul tău acele lucruri care echivalează cu trădarea. Nu e nebun cine cere, este nebun cine dă.



(09 septembrie 2026)

Friday, September 26, 2025

Alegerile din Republica Moldova

Anul acesta, mai mult decât în orice an, este tratată ziua de 28 septembrie 2025, zi în care vor avea loc alegerile parlamentare din Republica Moldova. Este o zi deosebit de importantă pentru moldovenii de peste Prut că de structura parlamentului lor depind foarte multe lucruri legate de parcursul european al Republicii Moldova. Televiziunile de la noi arată modul în care Rusia caută prin toate mijloacele să influențeze aceste alegeri. Pe canalele televiziunilor de la noi se arată că în Moldova există partide pro-rusești care doresc ca Republica Moldova să se apropie de Rusia și acolo să fie instalate baze militare. mai sunt și alte teorii. Zilele trecute a fost adus la Chișinău fugarul Vladimir PLAHOTNIUC, după modelul fostului consul Silviu IONESCU adus de la Singapore tot încătușat și tot înainte de alegerile prezidențiale din 2009. Am observat aceleași clișee ale televiziunilor mioritice de a prezenta știrile, ceea ce-mi arată că așa-zișii jurnaliști nu s-au perfecționat deloc și bat pasul pe loc, ceea ce nu face bine informării populației, căci alegerile din Republica Moldova sunt deosebit de importante și necesită un efort cu mult mai mare de perfecționare a mijloacelor de comunicare a presei cu populația, ceea ce așa-zișii jurnaliști nu sunt în stare să facă, deși au salarii nejustificat de mari, căci sunt ruginiți, îmbuibați, leneși și mediocri.

(27 septembrie 2025)

Friday, August 15, 2025

Cătălina PORUMBEL este obraznică!

Am văzut-o ieri 15 august 2025 pe Cătălina PORUMBEL cum se dădea cu c-r-l de pământ pe tema absenței lui Nicușor DAN de la festivitățile de la Constanța. ACEASTĂ Cătălina PORUMBEL uită că:
- Nicușor DAN este președintele României,
- ea este o biată moderatoare tv,
- agenda și-o face el, nu i-o face ea,
- DAN are în spate 6.168.642 voturi și ea are zero,
- trebuie să informeze și nu să înfiereze.
Este adevărat că Cătălina PORUMBEL l-a pus pe Nicușor DAN în campania electorală să semneze acea hârtie fără valoare cu rămânerea TVA la 19%, dar una-i una, alta-i alta și obrăznicia nu trebuie confundată cu meseria de jurnalist, pe care Cătălina PORUMBEL n-o stăpânește deloc. Ar fi mult mai potrivită într-o mahala, pe maliul șanțului, cu mâinile-n șolduri să se bălăcărească cu alte țațe puse pe harță. Se zice că cel mai bun sfat este să nu dai sfaturi. Totuși, îmi permit că-i dau un sfat lui Cătălina PORUMBEL: taci, bre, din gură, că spui prostii!

(16 august 2025)

Monday, August 4, 2025

Televiziunile manipulează la greu

Am urmărit reportaje de la inundații și era acolo o copilă care deplângea pierderea vițelei în puhoaiele care s-au abătut asupra sătucului ei. La un moment dat, copila a vorbit de venirea lui Călin GEORGESCU, blamând apariția lui, care i-a încurcat pe cei veniți să dea o mână de ajutor. Copila era prea mică pentru a avea ea o astfel de abordare, dar manipulatorii care i-au oferit o jucărie, au reușit s-o facă pe copilă să zică acele cuvinte. Este adevărat că GEORGESCU nu avea ce căuta acolo, dar nu avea rost nici introducerea acelui fragment de manipoulare, care a distrus miezul reportajului.

Mi-am adus aminte de anul 1990 când înainte de alegeri, TVR a prezentat o copilă bătută de niște necunoscuți, iar copila a spus atunci că erau oamenii lui COPOSU. Atunci era anul 1990 și manipularea grosolană se făcea și lumea nu prea înțelegea cum stau lucrurile. După 35 de ani constat că obiceiurile proaste s-au menținut și manipulatorii chiar cred că nu dau greș, uitând că acum exista TIK TOK, INSTAGRAM, FACEBOOK, dar și alte rețele de socializare, iar televiziunile au căzut în desuetitudine și vor avea soarta presei tipărite, adică vor dispărea, pe propriile-i limbi spurcate.



(04 august 2025)