Eu știu exact care a fost primul film pe care l-am văzut în viața mea. Este vorba de filmul albanez SKANDERBEG. L-am văzut la o sală de spectacole anexă a școlii elementare nr. 6 din Găvana - Pitești, unde erau bănci de lemn lungi, iar noi, copiii stăteam pe dușumeaua și ea tot de scândură, dată cu motorină care mirosea puternic. Filmul era color și-mi amintesc eroul principal aclamat, stătea pe o corabie luată pe sus de mulțime. Eram elev în clasa a I-a, deci se producea prima mea vizionare în anul școlar 1954 - 1955.
Au urmat filmele pe care le-am văzut la o sală de proiecție de la Filatura Textila din Găvana, unde intram grație faptului că tatăl colegului meu de clasă Nicu DUMITRESCU era acolo, mecanic de războaie de țesut și joia când se dădeau proiecții de filme, după ora 15:00 venea îmbrăcat în salopetă și ne lua de la poartă și ne ducea la sală să vedem filme. Am văzut multe filme sovietice despre al Doilea Război Mondial acolo, dar am văzut și filmul românesc de desene animate Șurubul lui Marinică, precum și filmul Muzicuța cu schimbător.
Erau în Pitești cinematografele București, Muncitoresc, dar mulți ani nu am ajuns acolo, în schimb am văzut filme multe la Căminul Cultural 23 August din Găvana, despre care se zicea că era prima construcție făcută la inițiativa lui Nicolae CEAUȘESCU în calitate de deputat al Marii Adunări Naționale pentru o circumscripție electorală din Pitești. Îmi amintesc că am văzut acolo filmul Tânăra Gardă, produs de studiourule Mosfilm, despre niște tineri care i-au sabotat în timpul războiului pe naziști și au fost executați, fiind aruncați într-o mină părăsită.
Când în vara anului 1961 am primit scrisoarea recomandată prin care eram declarat admis la Liceul din Breaza, de fapt Școala Medie Internat cu Practică în Producție, Dimitrie CANTEMIR, după model sovietic, am avut ocazia să văd cele două serii ale filmului Rocco și frații săi, film turnat în anul 1960, în care jucau Alain DELON, Renato SALVATORI, Annie GIRARDOT, Rocco VIDOLAZZI, Claudia CARDINALE, Katina PAXINOU, în regia lui Luchino VISCONTI. Eram la Căminul Cultural 23 August din Găvana și când o actriță din film lua un ciorap și-l punea pe picior, o tânără din sală a zis către iubitul ei că așa face și ea și toată sala a izbucnit în râs.
Am văzut filmul La Moara cu Noroc din 1957 după o nuvelă a lui Ioan SLAVICI, cu un subiect simplu, pe care la vremea aceea când eram elev de școală elementară, l-am înțeles pe jumătate. I-am văzut pe actorii Geo BARTON, Ioana BULCĂ, Constantin CODRESCU, Colea RĂUTU, Benedict DABIJA., dar și alții. Am și acum în minte scena în care bancnotele erau privite la lumânare și se vedea gaura aceea, care era semnul distinct al banilor furați de la femeia jefuită și omorâtă. Am revăzut acest film după mulți ani și mi-a plăcut, deși patina timpului și-a spus cuvântul și pelicula nu era prea bine conservată.
Am văzut filmul Setea produs în anul 1961, după romanul lui Titus POPOVICI, film în care jucau Ilarion CIOBANU, Flavia BUREF, Sandu STICLARU, Ștefan CIUBOTĂRAȘU, Lazăr VRABIE, George CALBOREANU, dar și alții. Prin sete în film se înțelegea setea de pământ. Cine are curiozitatea, căci eu nu o am, să vadă acel film, va vedea nenumărate stângăcii și scheme, de care filmul românesc cu lupta dintre trecut și prezent era bântuit.
În 1957 a început seria ecranizărilor din marea literatură cu filmul Ciulinii Bărăganului după Panait ISTRATI, în regia francezului Louis DAQUIN. În film Maria TĂNASE a interpretat magistral un bocet. În film a apărut tinerelul și frumușelul Florin PIERSIC. Filmul a avut o distribuție excelentă, dar a rămas un film oarecare, schematic, care a fost sub nivelul prozei care a fost sursa de inspirație.
Nici filmul Mitrea COCOR, din 1952, după romanul cu același nume al lui SADOVEANU, pentru care autorul a primit o medalie de aur la Festivalul mondial al Tineretului și Studenților de la Varșovia, roman schematic și discutabil, nu avea cum să fie altfel, decât un film oarecare, chiar dacă a avut o distribuție excelentă, în care figurau actorii Septimiu SEVER, Marietta SADOVA, Ion TALIANU, Constantin RAMADAN.
Ecranizările unor capodopere ale literaturii românești, în afară de romanul Pădurea spânzuraților scris de Liviu REBREANU, după care s-a făcut film cu același nume în 1965 de către regizorul Liviu CIULEI, după scenariul realizat de scriitorul Titus POPOVICI. Au jucat în film Victor REBENCIUC, Liviu CIULEI, Ștefan CIUBOTĂRAȘU, Anna SZÉLES. Filmul a primit premiul de regie la Festivalul filmului de la Cannes în anul 1965. toate celelalte au fost, nu slabe, ci extrem de slabe.
Filmul Răscoala din 1965 regizat de Mircea MUREȘAN după romanul lui Liviu REBREANU cu același nume a fost un film de nota 2(doi). Actorii Ilarion CIOBANU și Ana Felicia CHIRIȚĂ nu au convins.
Filmul Baltagul după romanul cu același nume scris de Mihail SADOVEANU, este un film de nota 3(trei). Regia lui Mircea MUREȘAN este slabă, jocul actorilor Margarita LOZANO, Ilarion CIOBANU, este neconvingător, căci tot timpul m-am gândit că rolul Vitoriei LIPAN trebuia să fie jucat de Olga TUDORACHE.
Filmul Blestemul pământului - Blestemul iubirii, după romanul lui Liviu REBREANU, realizat în anul 1980 de regizorul Mircea MUREȘAN. Mi-a fost milă de strădaniile actorilor Șerban IONESCU, Ioana CRĂCIUNESCU și Sorina STĂNCULESCU, de a scoate dintr-un scenariu slab al lui Titus POPOVICI și dintr-o scriitură regizorală și mai slabă, ceva cât de cât rezonabil.
Filmul Moromeții din 1987 după romanul cu același nume al lui Marin PREDA, regizat de Stere GULEA este tot o ecranizare nereușită a unui roman excepțional, căci scenaristul, același Stere GULEA s-a depărtat foarte mult de spiritul romanului din toate punctele de vedere, ceea ce i-a făcut pe interpreții Victor REBENCIUC, Gina PATRICHI, Luminița GHEORGHIU, Dorel VIȘAN, Mitică POPESCU, Petre GHEORGHIU să creeze o altă lume, total diferită de cea a lui Marin PREDA din roman, o lume convențională, de neînțeles pentru cei ce știau cartea.
Filmul Neamu Șoimăreștilor din 1965, în regia lui Mircea DRĂGAN, după romanul cu același nume scris de Mihail SADOVEANU, este un film istoric foarte slab și deși a avut o distribuție de zile mari, nimic nu l-a salvat, căci scenariul scris de Alexandru STRUȚEANU și constantin MITRU era slab, iar regizorul se vedea că nu înțelesese spiritul operei sadoveniene. Din film mi-a plăcut o schemă muzicală a deplasării celor două armate, cu alternarea de ritmuri.
Filmul Felix și Otilia realizat după romanul Enigma Otiliei în regia lui Iulian MIHU, care a folosit scenariul scris de Ioan GRIGORESCU, nu s-a ridicat deloc la înălțimea romanului scris de marele George CĂLINESCU. Actorii Radu BORUZESCU și Julieta SZÖNYI s-au zbuciumat fără rezultat, căci totul parcă era făcut ca nimic să nu iasă cum trebuie și totul se datora regizorului care avea în minte cu totul altceva decât se afla în romanul inițial.
Au mai fost și alte cărți mari ecranizate, dar m-am plictisit să tot scriu despre eșecuri de ecranizare.
Nici transpunerile cinematografice din dramaturgia noastră nu s-au bucurat de realizări cel puțin egale cu opera transpusă în film. Piesa O scrisoare pierdută pusă pe peliculă în 1953, de către celebrul regizor de teatru Sică ALEXANDRESCU, cu o distribuție de excepție din care au făcut parte Radu BELIGAN, Grigore VASILIU BIRLIC, Alexandru GIUGARU, Elvira GODEANU, Marcel ANGHELESCU, Ion FINTEȘTEANU, Niky ATANASIU, Costache ANTONIU, Ion TALIANU, a rămas un film modest, chiar prea modest. Nici filmul D-ale carnavalului din 1959 în regia lui Aurel MIHELEȘ și, Gheorghe NAGHI, cu o distribuție excepțională, a rămas un film neclar, zgomotos, cu mult sub piesa de teatru a lui CARAGIALE. Nici celelalte filme după opera lui CARAGIALR nu au excelat, fiind chiar mediocre și mă refer la Telegrame, Două lozuri și De ce trag clopotele Mitică în regia lui Lucian PINTILIE, care nu a depășit bariera pe care singur și-a ridicat-o cu capodopera sa și mă refer la filmul Reconstituirea din 1968 în care au jucat actorii George MIHĂIȚĂ, GEORGE CONSTANTIN, Ileana POPOVICI, Vladimir GĂITAN, Emil BOTTA, Ernest MAFTEI, Ștefan MOISESCU. Era primul film altfel din cinematografia românească, fără schematisme, cu acțiune, cu metafore și fără final fericit, previzibil.
Filmul Dincolo de barieră al lui Francism MUNTEANU, după piesa Domnișoara Nastasia, realizat în 1965, a fost o interpretare liberă a piesei lui Victor Ion POPA
Am văzut în anul 1961 la Cinema Muncitoresc din Pitești filmul american Șapte mirese pentru șapte frați, pe care îl consider o capodoperă a genului de film muzical. Subiectul este superb. Actorii sunt superbi. Acțiunea este foarte bine concepută. Filmul are un final fericit. Și după mulți ani, am văzut filmul în 2024 și parcă timpul nu a așezat praf pe el, căci a fost realizat acum 70 de ani.
Nu spun că am făcut o obsesie pentru piesa HAMLET a lui SHAKESPEARE, dar recunosc că am văzut versiunea engleză din 1948 a filmului cu Laurence OLIVIER în rolul lui Hamlet și mi-a plăcut foarte mult, căci nu se depărtează de piesa originală. Am văzut și filmul sovietic din 1964 dedicat lui Hamlet în regia lui Grigori KOZINTSEV, avându-l în rolul titular pe actorul Innokenty SMOKTUNOVSKY, film care mi-a plăcut mult, dar care avea ceva din atmosfera rusească a stepei și a hainelor greoaie din guberniile friguroase. Am văzut și filmul Hamlet din 1990 cu Mel GIBSON în regia lui Franco ZEFIRELLI, dar nu am căzut în șpagat, ceea ce mi-a părut rău, căci regizorul a montat multe spectacole de operă devenite clasice. El a făcut și un film după piesa Romeo și Julieta în 1968, care mi-a plăcut enorm, căci actorii au fost excepționali, iar ZEFIRELLI a înțeles spirtul piesei la perfecțiune.
În liceu am văzut filme interesante, precum:
S-a furat o bombă, Alo, ați greșit numărul, Vacanță la mare, Vikingii, Cel mai mare spectacol, Trapez, Cavalerul Pardaillan, Mizerabilii cu Jean GABIN, dar și multe, foarte multe altele.
Am chiulit cu clasa pentru a vedea filmul englezesc Tinerii cu Cliff RICHARD, cel care peste ani avea să fie pe locul al II-lea la Eurovision cu cântecul Congratulations. Era un film color, cu multe cântece, iar cântărețul Cliff RICHARD era tânăr, căci în 1961 când s-a turnat filmul el avea 41 de ani.
Au urmat filmele lui Federico FELLINI, Michelangelo ANTONIONI, Luchino VISCONTI, Stanley KRAMMER, Akira KUROSAWA, Francis Ford COPPOLA, dar și mulți alții.
Cinematografia românească de după 1989 nu-mi place deloc. Este un fel de neo-realism italian pe plaiurile mioritice, dar de o calitate mult mai slabă. Când am văzut filmul Moartea domnului LĂZĂRESCU realizat în anul 2005 de regizorul Cristi PUIU, nici nu am crezut că e vorba de un film, ci de faptul că stau pe holul unui spital din spațiul mioritic și totul se întâmplă lângă mine. Ori eu nu merg la film să dau bani, când realitatea de lângă mine nu mă costă nimic. Și cu filmul Taximetriști din 2023, al regizorului Bogdan Theodor OLTEANU, lucrurile stau la fel, căci despre înjurături în clar, nu trebuie să plătesc bilet, când la mine în mahala le aud live cu costuri zero. Ceva mai închegat este filmul Teambuilding din 2022 al regizorilor Matei DIMA, Cosmin NEDELCU și Alex COTEȚ și pentru el aș fi plătit bilet.
(28 septembrie 2025)
