PhD - Greșelile doctoranzilor

Există diferite motivații ale tinerilor pentru a demara un stagiu doctoral. Una este să începi și cu totul altceva este să-l și termini. Mulți încep stagiul doctoral plini de elan, iar cei care încheie cu succes sunt destul de puțini. Cei care abandonează suferă unele dezamăgiri și de foarte puține ori au puterea să recunoască erorile care li se datorează. Ca la fotbal unde se dă vina pe teren, pe arbitru sau pe public, în cazul doctoratului, toate se sparg în capul coordonatorului de doctorat, lui găsindu-i-se cele mai teribile motive din care doctorandul nu a finalizat. În opinia mea, eșecul are la bază numeroase cauze, dintre care voi enumera numai câteva.

• Supraestimarea resurselor de care dispune tânărul, în ideia că el crede că stagiul doctoral este asemănător derulării studiilor de la licență sau de la masterat, unde timpul alocat pentru un examen sau pentru întocmirea unui referat era suficient de limitat, știut fiind faptul că multe aspecte se rezumau la a citi, a reproduce și uneori la a interpreta. În stagiul doctoral trebuie urmate niște fluxuri anevoioase, mai ales atunci când între domeniul tezei de doctorat și cel în care doctorandul lucrează există o intersecție aproape vidă. 
  
• Lipsa antrenamentului de a munci ritmic are efecte nefavorabile asupra întregului stagiu doctoral. Elaborarea oricărui raport sau chiar a tezei de doctorat presupune muncă asiduă, ritmică și de calitate. Chiar dacă în studenție, chiar dacă la masterat sau chiar dacă în producție lucrul în salturi se dovedește cât de cât eficient, la doctorat așa ceva este o catastrofă sigură. Nu există la doctorat posibilitatea ca ideile originale să vină la comandă, mai ales la înghesuială. Este imposibil să fie scrise 40 de pagini într-o săptămână, în condițiile în care doctorandul nu a scris niciodată 5 pagini coerente despre un subiect, fără copy-paste. 
• Ideia de a spune totul despre o problemă, fără a avea un fir roșu conducător, este dată de regulă din necunoașterea tematicii abordate. Lucrurile sunt foarte clare. Există o temă, există un obiectiv. Totul trebuie făcut în acel context, fără a considera că totul trebuie luat de la zero. Am văzut cazuri în care un autor a scris o lucrare de 620 pagini în care erau redate elemente din documentația Excel cu detalii supărătoare. Toate se datorau faptului că respectivul nu avea imaginea a ceea ce înseamnă a face un referat despre o problemă a sa, în care trebuie să vină cu lucruri originale. 
• Atunci când doctorandul pornește cu idei preconcepute se fac nenumărate erori legate de domeniul de cercetare și ceea ce este și mai grav, se datorează faptului că respectivul îi vede pe toți din jurul său ca pe niște anexe. Coordonatorul științific este în mintea doctorandului un fel de servitor la dispoziția sa, care trebuie să asculte și să învețe de la el ce și cum, deși lucrurile stau cu totul invers. Numai o astfel de abordare mecanicisto-empirică are ca efect apariția temelor cu uzură morală sau a temelor care reprezintă din start drumuri înfundate, fără nicio șansă de a fi finalizate ca teză de doctorat care să includă soluții originale.
• Lipsa de comunicare cu coordonatorul științific prin dorința de a-l surprinde pe acesta cu un produs finit, pe care autorul consideră că reprezintă o capodoperă. Este puțin probabil ca
  
  doctorandul să-i citească gândurile coordonatorului și este și mai puțin probabil ca doctorandul să aibă imaginea parcursului pe care el trebuie să-l realizeze. Numai pornind de la faptul că la nivelul coordonatorului științific există o experiență acumulată, un doctorat de succes, o abilitare de succes și multe articole și conferințe, doctorandul ar terbui să accepte că are în față un interlocutor valabil și nu o slugă sau un robot care să-i spună lui în mod necondiționat: yes man.

Am cunoscut doctoranzi, oameni deosebiți, care aveau arta de a amâna realizarea sarcinilor ce le reveneau și de a nu elabora texte de niciun fel. Atunci când o făceau, veneau cu improvizații și cu lucruri atât de fragmentate încât se vedea de la o poștă că nu sunt nădușite și nici originale nu sunt. Trebuie remarcat faptul că atunci când doctorandul nu are încredere în conducătorul său științific, comunicarea dintre cei doi va fi deficitară și în niciun caz rezultatele nu vor fi cele scontate, iar doctorandul va trăi frustrări nenumărate, în cascadă și decisive, care îl vor duce la eșecuri dintre cele mai usturătoare. Prea mult elan, prea multă energie și dorința de a face lucruri excepționale într-un timp foarte scurt, cu siguranță se concretizează prin abordări superficiale, modeste, fără originalitate. Unii tineri înainte de orice, trebuie să înțeleagă că o teză de doctorat este 99% transpirație și doar 1% inspirație, nu invers, adică doar copy-paste.

(24 iunie 2017)