Eu aveam ceva slide-uri pentru retroproiector, aveam și ceva planșe, dar am mai făcut încă vreo câteva, să cuprind cât mai multe aspecte din teză, ca atunci când voi fi întrebat ceva, să nu stau să bâjbâi printre hârtii pentru a căuta răspunsul și mai ales, să nu fie nevoie să scriu ceva pe tablă, căci acolo erau șase table imense unde se scria tot ce doreai, fără a fi nevoie să se șteargă ceva prea des.
Aveam emoții mari, căci profesorul George THEILER era renumit pentru exigența sa și pentru modul direct de a se adresa interlocutorilor. În ziua și la ora stabilită am ajuns la amfiteatrul I, am așteptat câteva minute și au venit profesorul George THEILER și profesorul Ludovic TÖVISSI. Eu am urcat pe scenă, am dat drumul la retroproiector, iar cei doi profesori s-au așezat în primul rând de bănci. Am început să vorbesc. Totul a durat cam trei ore și ceva, căci după câteva slide-uri venea o avalanășă de întrebări, iar eu trebuia să întrerup prezentarea și să răspund. Eram un pic antrenat, căci mai făcusem niște prezentări, dar nu fusesem întrerupt niciodată.
Profesorul George THEILER era atent la toate detaliile și dorea să se convingă că tot ceea ce spuneam se susține și că am argumentele necesare pentru a demonstra că este corectă abordarea mea.
Marele meu noroc a fost că învățasem cu ani în urmă de la cercetătorul științific Csaba FABIAN să fac analiză dimensională tuturor ecuațiilor sau inegalităților din modelele pe acre le construisem și profesorul George THEILER ținea foarte mult la corectitudinea construcțiilor pe care eu le prezentam.
Nu am avut discuții în contradictoriu și nici concluzii din care să rezulte că mai trebuia să sap câte ecva legat de un slide sau de un model sau de o soluție pe care o prezentam. După fiecare dialog, reluam prezentarea tezei mele de doctorat.
Eu aveam exercițiu de vorbire, căci erau seminarii unde trebuia să vorbesc și aveam uneori chiar și cinci seminarii pe zi, deci eram cu experiență de a vorbi fără întrerupere. Vedeam cum se derulează prezentarea mea și vedeam cum profesorul George THEILER rămâne la fel de concentrat și cu același interes de a-mi pune întrebări. La un moment dat, mi-a cerut să fac un rezumat la tot ceea ce prezentasem. M-am conformat. După aceea, mi-a zis să concluzionez. Am concluzionat. Am discutat după aceea despre bibliografie. Am încheiat. Profesorul George THEILER mi-a spus că am făcut o treabă bună și ne-am strâns mâinile, fiecare plecând la treaba lui.
Seara, conducătorul meu de doctorat, profesorul Ludovic TÖVISSI mi-a dat telefon și mi-a zis că am făcut o treabă bună și că profesorul George THEILER a întrebat când e ziua susținerii tezei, dar nu exista fixată acea zi, iar profesorul Ludovic TÖVISSI a spus că a doua zi să ne vedem să stabilim pașii pentru a urgenta susținerea tezei în ședință publică.
Pe mine m-a impresionat profesorul George THEILER căci de la înălțimea sa, a rezervat câteva ore pentru mine, pentru a-mi prezenta teza de doctorat. Mai mult, a urmărit cu atenție deosebită prezentarea mea, iar analiza pe acre a făcut-o la fiecare pas, era bazată pe principiile pe acre le stăpânea foarte bine și dorea să vadă dacă și eu respect acele principii. tactul său, profunzimea gândirii sale, capacitatea de a se apropia de un subiect pe care eu îl dezvoltam în teză, m-au impresionat teribil de mult și m-au făcut ca mult timp să mă gândesc la acest minunat om de știință și să-i acord respectul meu nețărmurit.
No comments:
Post a Comment