Tuesday, March 14, 2023

1.000 de oameni care m-au impresionat: Gheorghe FRĂȚILĂ

 Colegul meu din clasa a VIII-a de la Școala Medie Internat cu Practică în Producție Dimitrie CANTEMIR de la Breaza, era bucureștean. Când aveam câteva clipe libere, discutam despre diferite lucruri, căci el văzuse la mine că mai cumpărat când și când plicuri cu timbre de la chioșcul de ziare de pe strada principală din orașul Breaza.
Discutam despre filatelie. Gheorghe FRĂȚILĂ nu mi-a spus niciodată că și el colecționează timbre, dar asculta ceea ce eu îi spuneam despre un caiet unde puneam timbrele. I-am spus despre um mi-a aruncat tata timbrele pe foc pentru că de fiecare dată când îmi dădea bani să mă tund, în loc să merg la frizer, eu cumpăram timbre de la poșta de pe Bulevardul Republicii, de lângă Casa Armatei din Pitești. A fost un fel de a mă pedepsi, dar cred că și-a dat seama că a exagerat, căci după aceea prin tot ceea ce a făcut, a corectat acel exces de zel de a mă pune la punct, de a-mi da o lecție.
Probabil colegul meu Gheorghe FRĂȚILĂ m-a văzut că am suferit și că nu mi-a trecut, căci orice s-ar zice, chiar dacă am cumpărat alte timbre și mi-am refăcut colecția, au mai fost timbre pe care nu le-am mai găsit, timbre la acre mă gândesc și acum la peste 60 de ani de la incident și de care oftez, gândindu-mă că le-am pierdut. Când ne-am întors la școală după vacanța de iarnă a elevilor de la începutul anului 1962, colegul meu Gheorghe FRĂȚILĂ mi-a adus un plic prima zi, cu primul cosmonaut american John GLENN, plic pe care îl mai am și acum și de câte ori îl privesc mă gândesc la fostul meu coleg de școală Gheorghe FRĂȚILĂ. După ce s-a desființat școala, fiecare elev s-a dus la rostul lui și de atunci nu l-am mai văzut pe colegul Gheorghe FRĂȚILĂ. În ASE am avut un coleg asistent universitar ca și mine care se numea Gheorghe FRĂȚILĂ, dar era doar o coincidență de nume. Colegul meu dintr-a opta m-a impresionat prin gestul lui, care mi-a dovedit că există oameni cu noblețe extraordinară pe acest pământ.


(14 martie 2023)

No comments:

Post a Comment