365 împotriva României: Maria OLARU și tristețea legendelor nevăzute

Un doctorand din Syria care era coordonat de profesorul al cărui doctorand eram și eu, mi-a povestit că la el în Syria învățătorul este tratat cu mare respect, tot așa cum sunt tratați toți cei care contribuie la formarea noastră. La noi, lucrurile sunt exact pe dos. Am văzut cum după ani și ani, este scrisă o carte în care sunt prezentate modalitățile de la antrenamentele gimnastelor care veneau cu tone de medalii de aur și care campioane devenind își scoteau părinții din foame. De nenumărate ori, părinții campioanelor atunci când erau întrebați despre poziția lor socială, spuneau că sunt muritori de foame. Ei își duceau copilele să facă gimnastică în speranța că fetițele vor cuceri aurul la mondiale și la olimpiade, vor încasa acele prime suculente și vor reuși să-și depășească statutul de nefericire perpetuă. După ani și ani, a apărut o carte care a produs mare tristețe celor care au reușit să scoată din niște fetițe anonime, dar foarte  talentate,  mari campioane. 

Ceea ce a făcut respectiva și aici mă refer la Maria OLARU, despre care enciclopediile scriu enumerând titlurile și medaliile cucerite, dar despre care eu nu voi scrie nimic pentru că nu vreau, îmi amintește de o întâmplare care mi s-a întâmplat mie undeva înainte de 1999. Eu aveam un office în Vlad Dracul sectorul 3 și într-o dimineață am găsit la ușă un plic ce conținea pagini copiate dintr-o carte de la British Council și pagini copiate dintr-o carte de informatică publicată la Teora, scrisă de niște romîni. Se vedea de la o poștă că românii plagiaseră 1:1. Mi se servise un ceva care dacă-l duceam la România Mare se publica și deveneam o celebritate de moment, anulându-mi cariera și munca mea de 30 de ani. N-am făcut-o pentru că încă mai aveam un gram de creier la cutia craniană. N-aș face-o nici azi. Cred că nu am aruncat până anul trecut foile acelea.

Mi s-a făcut milă de Maria OLARU care a publicat o carte scriind de loc frumos despre marii ei antrenori, cei care au dus-o pe culmile măiestriei, doar pentru a avea o bucurie de moment, fără să știe câtă tristețe naște în sufletele celor care au scos-o din anonimat. Dovadă stau anonimele care se tot duc pe colo și pe colo și nu urcă pe nicio treaptă a podiumurilor. În opinia mea, autoarea cărții trebuie să se considere o victimă a torturii, să returneze medaliile forumurilor care i le-a atribuit, să ceară stoparea sumei pe care o primește lunar ca rentă viageră, să returneze sumele primite până în ziua de azi, după care să se judece cu statul român ca victimă a torturilor suportate la Școala sportivă de la Deva. În cazul în care câștigă procesul, statul să o despăgubească la cele mai înalte standarde pentru suferințele trăite, iar apoi statul să-și recupereze banii de la cei vinovați. Cred că o autosesizare ar trebui să se facă din această clipă, pentru că noi avem nevoie de dreptate în respectiva problemă. Procesul de la Nürenberg ar trebui să fie model în demersul lui Maria OLARU. S-ar dovedi că în țara noastră nu face oricine ce-i trece prin minte, adică nici Maria OLARU să scrie cărți și nici la Deva să se întâmple atrocități, să fie foarte clar. De mîine trebuie să înceapă totul, să se cerceteze totul, să se înghețe plățile rentelor, să se pună sechestre până la lănurirea situației.
Sunt tare curios dacă marii campioni olimpici ai țării au făcut recenzii cărții scrise de Maria OLARU și au văzut în acesta un port-drapel al revoluției în sportul mioritic, acum zero medalii olimpice.

(05 august 2018)