Idilismul kitschos din spațiul mioritic

Văd cum mulți cetățeni deplâng globalismul și vor să reînvie acel tradiționalism cu plugul de lemn, cu costumul tradițional, cu opinci, cu pâinea făcută în țest și multe, multe alte, ca să nu spun că sunt prezentate case vechi, nerecondiționate, cu pereții strâmbi și cu mobilă sărăcăcioasă și care au pe jos pâmânt, iar pe perete atârnă o lampă cu gaz având sticla murdară de fum.

Dacă toate acestea ar rămâne undeva într-un muzeu al tradițiilor nu aș avea nimic de zis. Numai că toate aceste motive sunt reluate la o altă scară, devenind prin așa-zisele actualizări sau modernizări, niște chestii extrem de kitschoase. Dacă privim posturile Tv de folclor Hora, Etno și Favorit vedem:

- peisaje prelucrate cu un artificial revoltător,

- soliste cu straie îngrozitor de greoi cusute,

- cântăreți cu burtă și cu cămăși cu flori imense,

- folosirea unui colorit atât de strident că obosește,

- texte stupide, primitive, fără esență,

- pași de dans țopăiți,  repetați simplist la nesfârșit, 

- niște tradiții încropite și deformate din ignoranță.

În condițiile unui proces de informatizare accelerat, dar nevoit al economiilor naționale, dar impus din rațiuni pur economice de maximizare a profiturilor actorilor privați care acționează în producție, servicii și în media, rămânerea în acel idilism clasic, pitoresc la o adică, este imposibil de realizat, iar mersul societății duce la schimbări radicale, uneori însoțite de derapaje concretizare prin apariția de kitschuri atât în olărit, în cântec, în arhitectura rurală, cât deformarea obiceiurilor sub deviza perpetuării acestora. Să ne amintim cum o cântăreață din zona Buzăului își placase casa părintească cu gresie verde. Să nu uităm câ în vremea revoluției portocalii veșmintele unui mitropolit al Ardealului sanctificat, dar și pereții școlilor din Timiș deveniseră portocalii, să fie evidențiată epoca de către slugile din acele vremuri ale prezidentului.

Idilismul kitschos din spațiul mioritic este expresia decăderii unor inși, nu ale unui popor, căci dacă X și Y fac năzbâtii care se văd, nu înseamnă că X și Y se identifică cu poporul, dar nici cazuri particulare nu mai sunt dacă răspândirea năzbâtiilor se extinde, ci trebuie acționat rapid nu prin acte normative, ci prin atitudinea pasivă a cetățenilor care nu cad în plasa unor inițiative jalnice. Numai așa se explică de exemplu cum în vremurile de pandemie nu mai sunt acele manifestări ale unor exaltați fără aderență la marele public și vedem cum se cern valorile de non-valori, căci nici scandalurile starletelor nu mai sunt ceea ce au fost înainte de pandemie, când prioritățile erau altele decât sunt acum.

(7 noiembrie 2020)