Sunday, November 15, 2020

Tragedia de la Piatra Neamț

    Despre tragedia de la Piatra Neamț s-a vorbit, se vorbește și se va mai vorbi mult timp. Sunt sigur că va apare acolo un altar cu flori, cu o troiță și cu lumânări și vor fi oameni care vor aduce omagiul lor acelor oameni care au dispărut în groaznicul incendiu. 
S-au perindat pe ecranele televizoarelor:
- medici,
- politicieni,
- oficiali,
- cetățeni,
- rude,
- jurnaliști,
făcând afirmații dintre cele mai diverse, cutremurătoare și triste. Unii căutau vinovați. Alții povesteau ceea ce au văzut. Alții își dădeau cu părerea. Au existat și unii care vorbeau de parcă erau sculați din pat și nu se treziseră sau abia veniseră de la chef, căci vorbeau cu un limbaj de lemn, rătutiți fiind și rătăciți în generalități neavenite, în raport cu gravitatea momentului.
    S-a vorbit de periodicitatea de 5 ani de la cele trei incendii și aici mă refer la cel de la maternitate, la cel de la club și acum cel de la spital, dar nu s-a scos o vorbă despre esența nenorocirilor, care este unică și anume carențe manageriale grave. La noi nu se înțelege că a fi manager înseamnă a avea o meserie, aceea de manager. La noi, cine vrei sau cine nu vrei se instalează pe fotoliul de manager, ca și cum a fi manager ar fi ca mersul pe stradă, da băutul apei sau ca ștersul la poponeț. Adică oricine vrea, se face manager.                       
    Cele trei nenorociri sunt grave și de aceea ies în evidență, dar carențele de management sunt atât de frecvente încât nu le mai știm șirul. 
    Și la Piatra Neamț s-au produs erori manageriale pe toate nivelurile, căci managementul nu se face doar în vârful unei organizații, ci la toate nivelurile, inclusiv la nivelul de execuție. Noi toți lucrăm după ureche și nu avem proceduri. Pentru orice activitate trebuie să existe procedură de execuție. Pentru orice activitate, cel ce o execută trebuie să arate că știe procedura. Numai după ce executantul a fost învățat cum se aplică procedura va trece la lucru efectiv în producție. la noi toată lumea crede că s-a născut învățată și nu trebuie să învețe proceduri, nu trebuie să aplice proceduri. De aici rezultă toate nenorocirile, căci a nu aplica proceduri înseamnă a genera riscuri, dintre care unele sunt cu efecte groaznice, ca la Piatra Neamț.
    După război mulți viteji se arată, dar niciunul nu pune degetul pe rană. Atât timp cât vom fi superficiali, creativi în exces și nu vom avea proceduri, nu vom ști proceduri și nu vom aplica proceduri, vom avea parte numai de necazuri, trebuind să ne trezim la realitate și să devenim conștienți că așa nu mai merge, să fim disciplinați și să înțelegem că meseriile se învață și nu oricum, ci temeinic, fără improvizații.


(16 noiembrie 2020)

No comments:

Post a Comment