În primul rând vreau să spun că nici după 30 de ani de la căderea comunismului în România nu s-a desfășurat o cercetare cu adevărat științifică a acestui mod de producție, căci mulți care ar fi trebuit s-o facă fie că nu au fost în stare, fie au dat dovadă de limite severe de studiu și de interpretare. Eu am trăit în comunism, născut fiind în 1947, iar în 1989 aveam 42 de ani.
Am cunoscut și pe unii care și-au dat foc carnetelor de membru PCR și în 99,9% din cazuri le spun să le fie rușine, că de pe poziția de membri de partid au făcut mizerii cât cuprinde. Am cunoscut pe unii care se revendicau că provin din familii cu tradiții țărăniste sau liberale, dar nu am cum să uit ce spuneau pe 21 decembrie 1989 sau despre evenimentele de la Timișoara din zilele premergătoare Revoluției.
Derspre Mircea DINESCU, despre Doinea CORNEA, despre Radu FILIPESCU, despre Virgil TĂNASE, despre Gheorghe CALCIU-DUMITREASA și despre Liviu Cornel BABEȘ, Ionel CANĂ am aflat de la postul de radio Europa Liberă. Au apărut după Revoluție atât de mulți disidenți încât acum se spune din cât de puțin am fost, vai, cât de mulți am rămas.
Intelectualii români, în proporție de 98,142782146% nu aveau cum să facă disidență, căci ei nu cunoșteau durerile poporului, având acces la resurse oferite cu dărnicie de partid. Nu vedeai intelectuali de răsunet la cozi, nu vedeai artist de marcă înghesuindu-se la coadă pentru un pui sau un pachet de unt. Ca și acum, intelectualii au știut să-și dezvolte contextul acela care le-a fost favorabil stând în preajma puternicilor zilei, lăudându-le calități imaginare, contribuind la oferirea de titluri academice moca sau făcând plecăciuni penibile la acordarea de firimituri sau de invitații la oarece evenimente. Doar CĂRTĂRESCU a refuzat o invitație, dar nici propunere pentru NOBEL n-a văzut din partea statului.
Dacă vreodată, acum după 30 de ani de la Revoluție, vreun regim va fi catalogat ca rău, sunt sigur că toți lingăii acelui regim vor face front comun și vor considera că au fost oprimați. Luați volumele de Omagii unde scriitorii români se înghesuiau să publice laudele cele mai grotești cu putință la adresa partidului comunist și la adresa lui Nicolae CEAUȘESCU. Cândva, când nu-mi venea să borăsc, am citit acele chestii groaznice și pe unele le-am și pus la mine pe site ionivan.ro dar am aruncat la ghena de gunoi acele gunoaie, care au făcut rău poporului, căci dacă am fi avut și noi o opoziție, cu siguranță că nici CEAUȘESCU n-ar fi făcut greșelile acelea teribile, căci ar fi știut că cineva îl trage de urechi. Nici acum nu avem intelectuali cu coloană vertebrală, patrioți, ci simbriași care pentru 3 arginți și-ar vinde și mama.
În text nu am în al doilea rând și nici în al treilea rând, căci mi-am deșertat hârdăul cu zoaie.
(21 noiembrie 2020)
No comments:
Post a Comment