Pierderea onoarei

 Pentru prima dată am auzit expresia:

- Ți-ai pierdut onoarea!

Când profesoara dirigintă a aflat undeva prin clasa a XI-a despre o colegă care a făcut treaba aceea pe o mirițte într-o toamnă ploioasă. faptul că eleva n-a roșit, n-a zis nimic și totul a trecut neobservat, mi-a lăsat impresia că a-ți pierde onoarea este ca și cum ai pierdut guma, creionul sau o monedă de 5 bani, cu care fix nu ai ce cumpăra, dacă te duci în magazin căci și o coală de hârtie costă mai mult.

Eu citisem cărți în care dezonoarea era echivalentă cu duelul, cu pierderea vieții. Și despre onoarea pe câmpul de luptă, împreună cu eroismul citisem destul de mut. În război dezonoarea pierdută era echivalentă cu imposibilitatea de a trăi printre semeni ca ființă cu drept de a-i privi pe cei din jur, ci omul dezonorat avea statutul de vierme.

Așa cum știam eu, un om este onorabil dacă și numai dacă:

- este cinstit,

- are o calificare,

- câșitgă banul munciond,

- își respectă părinții,

- nu-și bate nevasta și copiii,

- spune bună ziua când trebuie,

- își plătește dările la stat,

- achită datoriile făcute la prieteni,

- nu are vicii devastatoare,

- este apreciat de cei din jur,

- nu condiționează soluționările problemele din sarcinile de serviciu,

- aplică procedurile cerute de societate.

Eu credeam că există situații în care și în ziua de azi un om își pierde onoarea. Educația pe care am primit-o mi-a spus că cel ce intră în pușcărie că a furat, că a fost violent, că a violat, că a ucis, că a fost corupt, a pierdut onoarea. Mai știam că onoarea pierdută este pierdută și punct. Nici o mie de ape nu-l mai spală pe cel ce și-a pierdut onoarea. Viața arată că acolo unde nu este onoare se întâmplă orice și nimic nu merge cum ar trebui să meargă. Oamenii fără onoare:

- nu-și asumă responsabilități,

- la orice porcărie găsesc justificare,

- fac dintr-o eroare un act de vitejie,

- prezintă răul ca fiind binele perfect,

- folosesc cifrele pentru a-și acoperi neputința,

- fac rău și cu zâmbetul pe buze își mângâie victima pe creștet,

- transformă faptele mizerabile în acte de curaj,

- se prezintă imaculați, deși în realitate sunt mânjiți.

La un moment dat, pierderea onoarei nici nu mai contează pentru mulți dintre semenii noștri din moment ei nici nu și-au pus problema nicio clipă despre acest subiect, căci în familie, în societate și în forurile lor intime conceptul de onoare nici nu există. Pe oamenii mici onoarea îi încurcă teribil, căci dacă ar fi cultivat acest concept, hoția, minciuna, manipularea, corupția ar fi precedate de o clipă de nehotărâre legată de întrebarea dacă este sau nu bine ceea ce se face și ar fi stânjenitor, căci s-ar porni din start cu o umbră de nehotărâre, de nesiguranță și de teamă, caracteristici inadmisibile în viața borfașilor.

(18 februarie 2021)