PhD și primul pas

PhD este prescurtare la doctor of philosophy, iar în zilele noastre desemnează mai ales titlul de doctor în științe atunci când cineva vrea să-și tipărească o carte de vizită în limba engleză. Am ales această titulatură pentru că la noi prin dr. se subânțelege și titlul pe care îl au doctorii, cei care practică medicina. Eu cred că este riscant ca un doctor în științe să-și pună la ușa apartamentului Fam.dr. Ionescu, pentru că vor bate la el oameni în nevoie și el se va scuza că nu este medic, ci doctor în nu știu ce domeniu al nu știu cărei științe.

Primul pas în chestia cu doctoratul este acela ca viitorul doctor în științe să se e apropie de un domeniu de activitate, care să-i facă plăcere, să se simtă util și să vrea să aprofundeze problematica de acolo. Uneori, dar foarte rar, această alegere este dintr-o dată, fără nicio dificultate. Alteori, alegerea este foarte anevoioasă pentru că:

• există mai multe domenii pentru care omul are atracție și pe care le simte în egală măsură ca fiind bune pentru viitor, ca generatoare de idei și de soluții originale, considerându-le câmpuri de cercetare cu șanse foarte mari de a realiza o teză de succes;
• sistemul de instruire l-a format pe tânăr să învețe foarte bine la toate disciplinele așa fel încât acesta așteaptă de fiecare dată fie probleme de rezolvat, fie materie de învățat, iar atunci când i se cere să aibă inițiativă este complet derutat;
• își pune mereu tot felul de întrebări specifice omului temător sau nehotărât care vrea să știe totul despre ceea ce va face în viitor, lucru pe care nimeni nu i-l specifică, mai ales din cauză că doctoratul nu depinde de cei din jur, ci depinde de cel care este doctorand și traversează singur stagiul doctoral, conducătorul științific având un cu totul alt rol decât acela de a zice da sau nu ori de câte ori există neclarități.

Apropierea de un domeniu presupune:

• citirea unor cărți care să aibă în titlu cuvinte cheie ce definesc domeniul;
• citirea de articole publicate în ultimii ani despre respectivul domeniu;
• citirea de articole din proceedings-uri de la conferințe pe domeniul respectiv;
• identificarea de grupuri și de forumuri în mediul virtual;
• asigurarea că problemele sunt de actualitate și nu sunt răsuflate;
• identificarea oamenilor aici sau în alte universități care să aibe preocupări asemănătoare;
• ca tot ce ar realiza să fie muncă în echipă dar să se vadă ceea ce a făcut fiecare;
• un nivel al costurilor care nu face ca abordarea să fie prohibitivă.

Alegerea domeniului este asemeni alegerii sportului pe care vrea să-l practice cineva, asemeni alegerii instrumentului la care ar dori să cânte cineva. Este plonjarea într-un necunoscut, darcu credința că totul va fi frumos și rezultatele nu vor întârzâia să apară. Atunci când este aprofundat domeniul, se clarifică:

• toate conceptele cu care se lucrează;
• toate problemele care sunt rezolvate;
• lista de probleme imposibil de rezolvat:
• elementele de bază ale cercetării fundamentale;
• problemele teoretice și practice la care se lucrează;
• rezultatele estimate a se obține în următorii câțiva ani;
• relațiile care vor permite testarea și validarea soluțiilor;
• nivelul de efort necesar pentru a obține soluții originale.

Domeniul în care va lucra cineva trebuie să fie de avangardă, însă nu trebuie luat în considerare un domeniu în care nu există nimeni aici sau în altă parte cu care să se discute, să se schimbe idei.  Dacă domeniul ales are și o școală puternică în universitatea unde dorește să facă doctoratul este cu atât mai bine pentru că:

• există contracte de cercetare;
• doctorandul este integrat în echipe de cercetare;
• sunt laboratoare unde să se testeze tot felul de încercări;
• probabilitatea de a găsi coordonator științific este foarte mare;
• tradiția naște emulație și certitudinea de a obșine rezultate este mare.

Pofta vine mâncând și pe măsură ce este aprofundată documentarea se clarifică multe aspecte, inclusiv se va ști cu precizie:

• ce nu trebuie făcut;
• care sunt elementele cu uzură morală;
• unde sunt hibele ce crează dificultăți;
• temele cu șanse de succes;
• care sunt costurile abordărilor;
• unde este optimul durată/efort.

Numai după ce este claridicat domeniul, se impune trecerea la pasul al doilea, dar până atunci, nu. Fără aria de cuprindere clarificată, orice abordare seamăna cu niște nisipuri mișcătoare. Domeniul este una, cercetarea este alta și teza de doctorat este cu totul altceva. Nu trebuie pusă căruța înaintea boilor, adică teza înaintea domeniului. Domeniul prezintă proioritatea maximă. Stabilirea domeniului este esențiala. Fără a ști care este domeniul în care doctorandul va lucra, înseamnă a umbla pe stradă printre mașini  legat la ochi.

(03 iulie 2016)