Despre soprana Irina BAIANȚ am aflat într-o emisiune Tv unde era o moderatoare care încerca să afle câte ceva despre succesele muzicale ale artistei. Am auzit și ceva interpretat de Irina BAIANȚ și am considerat că este o voce bună și că ytrebuie să mă documentez ca să scriu un articol despre realizările sale. Intrând pe Internet am găsit foarte puține elemente din care să scriu un articol așa cum mi-am dorit eu, căci doream să știu:
- pe ce scene a cântat,
- ce repertoriu are,
- dacă a participat la concursuri,
- care sunt planurile de viitor,
- ce mari cântăreți i-a u fost parteneri.
Acolo nu am găsit elemente relevante, adică filmulețe pe youtube cu arii din opere fie ddin spectacole, fie din concerte. Soprana Irina BAIANȚ are o voce bună, curată, puternică, după ceea ce am auzit din fragmentele la care am avut acces.
Este bine pentru ea să nu se lase antrenată în cerințele presei care urmărește rating și ratingul nu se face din analize de repertoriu, de interpretare, de performanță, ci din chestii ieftine legate de relațiile mondene cu diferite personaje, de despărțiri, de cuplaje și altele asemenea, care sunt la limita scandalurilor de presă. E ste adevărat că sunt personaje care au devenit moderatoare doar după ce au ținut luni de zile presa de scandal cu niște elemente de un penibil greu de depășit, numai că Irina BAIANȚ nu are de ce să fie asociată unor astfel de abordări, căci spre deosebire de așa-zisele vedete, Irina BAIANȚ are voce, are talent, are ce arăta publicului, căci tinerețea este de partea ei.
(09 noiembrie 2020)
No comments:
Post a Comment