Saturday, January 19, 2019

Alegerile europarlamentare: listele prin vot

Listele construite pe baza voturilor depind de reprezentativitatea votanților. Dacă se construiesc prin votul unui grup restrâns de conducători, ele sunt încărcate de subiectivism, de influența modului în care șeful pune problema. Dacă votul este într-o colectivitate largă și este secret e una, dacă este deschis, e altceva. Trebuie văzut dacă se vrea un vot real, folosind votul secret sau se vrea ceva formal, prin vot deschis, cu turma, cum se zice.
Dacă votul nu este pregătit și se improvizează, listele nu vor avea nicio valoare. Aceste liste se construiesc simplu.
Se face fondul de propuneri.
Se tipăresc buletinele de vot cu persoanele de votat.
Se votează.
Se numără voturile.
Se ordonează în ordine descrescătoare după numărul de voturi.
Rezultă exact lista de candidați.
Am văzut cum se construiesc astfel de liste și am văzut moduri mai mult sau mai puțin subtile de a fi viciate, chiar în condiții de unanimitate de pe poziția 1 s-a ajuns la poziția 9 prin includerea în frunte a unora nevotați din varii motive. Este clar că respectivii nu s-ar fi votat nici ei înșiși, dar ocolindu-se votul au ajuns acolo unde trebuia.
Listele construite prin vot dau șansa șefului de a scăpa de responsabilitatea alcătuirii, căci nimeni nu va ridica clonțul mai ales dacă el a avut suficientă minte de a mima transparența legată de alcătuirea listelor de pe buletine și de derulare a votului și a numărătorii. Am văzut la viața mea, astfel de proceduri 100% manipulate, dar care au lăsat impresia de vot democratic perfect.



(19 ianuarie 2019)

No comments:

Post a Comment