Saturday, January 19, 2019

Manipularea diasporei

Manipularea diasporei este cel mai simplu lucru care se realizează de toți cei care doresc să dispună de mase de votanți care să voteze numai într-un anume fel, pentru că diaspora:
- este formată din categorii neomogene de persoane,
- este ușor de manipulat din lipsă de surse alternative de informare,
- are nostalgia patriei de unde au plecat și oricine vrea exploatează dorul de țară,
- nu dispune de timp pentru a face analize și preia informații brute,
- primește doar ceea ce i se oferă, iar mercenarii nu se sfiesc să o folosească,
- combină neîmplinirile inițiale cu frustrările care apar din veștile care i se furnizează.
Țin legătura cu multe persoane care sunt în diaspora și aceștia au o imagine foarte proastă despre tot ceea ce se întâmplă în țară, pentru că:
- informațiile care le parvin sunt dirijate,
- se pune accent pe crearea de nemulțumiri,
- așteptările lor diferă de ceea ce se petrece,
- nu se ameliorează cauzele din care fiecare a plecat din țară.
Pentru manipulatori, diaspora este doar o resursă. Este o materie primă ale cărei proprietăți ei le-au studiat foarte bine și caută să o folosească în a realiza scopurile pe care și le propun. Față de alte colectivități eterogene, diaspora este foarte ușor de controlat și de influențat, folosind doar canalele mass-media la care membrii diasporei au acces, televiziunile de știri de pretutindeni care pe motive de rating transmit informații fără a fi analizate prin prisma capacității de manipulare. Dezmințirile care se fac nu au niciun efect real, căci efectele dezinformării s-au produs și nu au caracter reversibil. Am văzut ceea ce s-a întâmplat cu votul din 2009 și din 2014 de la prezidențiale, dar și din 10 august 2018. Rămâne de văzut ca povestea cu Ion și cu lupul, căci a treia oară degeaba bietul Ion strigă că vine lupul și mănâncă oile, căci sătenii nu-l mai cred din moment ce i-au păcălit de două ori.




(19 ianuarie 2019)

No comments:

Post a Comment