Monday, August 1, 2016

Doctorate în discuții aiuritoare

Despre doctorate se poartă acum niște discuții absolut contraproductive. Se vorbește de condiții de elaborare a tezelor de dinainte de 2000 și condiții diferite de după 2000. Lucrurile sunt foarte simple. Și înainte și după anul 2000 tezele de doctorat era obligatoriu să:

  • aibă un nivel științitic ridicat:
  • să conțină soluții originale;
  • soluțiile să aibă un nivel de generalizare corespunzător;
  • soluțiile să fie validate pe cale experimentală:
  • teza să aibă la bază o documentare serioasă;
  • autorul să facă dovada că știe domeniul despre care a scris în teză.
Oricare dintre referenți își încheie referatul printr-o frază care sună cam așa: având în vedere documentarea solidă de care a dat dovadă autorul, nivelul științific ridicat al tratării, existența a unui număr însemnat de soluții teoretice originale incluse, claritatea expunerii, respectarea cerințelor deontologice impuse derulării unei activități de cercetare științifică, îmi exprim acordul să se acorde titlul de doctor în științe, domeniul XXX, domnului YYY, autorul tezei de doctorat intitulată ZZZ. Referatul este datat și semnat. Titlul de doctor nu și-l acordă fiecare doctorand când vrea și cum îl taie capul. El are un conducător științific, este o comisie care face referate, este un Consiliu profesoral, un Senat universitar, dar există și o comisie la MEC, iar ministrul semnează. Deci nu există un singur vinovat, doctorandul, ci e și el dar sunt și toți ceilalți care l-au girat, adică și mai grav, i-au fost complici.
Deci, dintotdeauna o teză trebuia să respecte aceleași cerințe și înainte de anul 2000 și după acest an. Rezultă cu claritate că nici atunci și nici acum nu se respectă norme care au existat dintotdeauna în activitatea de elaborare a unei teze de doctorat. Că s-a trecut la o interpretare dâmbovițeană a lucrurilor este cu totul altceva. Acum că există peoduse online cu care se analizează similitudini cu ceea ce există în mediul virtual, este numai o cale de a se gestiona și bara furtul intelectual. Calitatea unei teze o dă doctorandul sun îndrumarea conducătorului științific. Punct.




(01 august 2016)

1 comment:

  1. Da domnule profesor, ai dreptate cu privire la cerintele unei teze de doctorat si la responsabilitatea tuturor celor care, intr-una dintre calitatile aratate de Dv., propune acordarea titlului de doctor. Asa a fost si cu tezele noastre sustinute inainte de 1989. Nu inteleg insa ce ai vrut sa exprimi prin urmatoarea fraza: ,,rezultă cu claritate că nici atunci și nici acum nu se respectă norme care au existat dintotdeauna în activitatea de elaborare a unei teze de doctorat."
    Astept

    ReplyDelete