Am observat că foarte mulți absolvenți de liceu:
- nu știu să recite versuri dar vorbesc elevat despre poezia respectivă;
- se blochează în fața exercițiilor care ies din șabloane;
- spun că au învățat cândva, dar au uitat acel subiect;
- reproduc cu vorbele altora abordări care nu sunt ale lor;
- spun uneori lucruri care nu se potrivesc contextului.
Toate acestea se datorează faptului că elevilor li se predă un text.
Elevii memorează textul.
Elevii reproduc textul.
Elevii sunt evaluați în raport cu măsura concordanței dintre textul spus și cel predat.
Chiar profesorii își bazează expozeurile lor pe texte memorate.
În acest context, asemeni actorilor care memorează texte, se dezvoltă caăacitatea de a memora a elevului și capacitatea de a reproduce. Elevii nici nu gac legături între elementele memorate și nici nu se obosesc să treacă la un alt mod de a înțelege lucrurile, pentru că nimeni nu le explică faptul că multe lucruri sunt simple, se construiesc din aproape în aproape folosind deducții logice, fără a mai memora decât puține lucruri. Întrebând dintr-o curiozitate dacică să zic așa, despre teorema fundamentală a trigonometriei, vreo 40 de studenți foarte buni de informatică, mă gândesc la persoane cu medii de peste 9,00 în liceu am avut surpriza că:
- 20 nu auziseră de ea;
- 15 auziseră dar nu și-o mai reaminteau;
- 5 au auzit au zis ceva dar deloc exact ca la carte.
Sunt sigur că ei au știut-o la vremea respectivă foarte bine, asemeni unui actor care joacă rolul titular, dar evident după un timp, nemaijucând rolul, actorul îl uită. Așa și studentul, fost acum 3-4 ani trigonometrician, clar că fără a mai exersa, a uitat și teorema fundamentală a trigonometriei. Dacă profesorul lui la clasă îi desena un triunghi dreptunghic, dacă profesorului îi scria relația ce decurge din teorema lui Pitagorra și dacă împărțea acea relație la simbolul impotenuzei, rezulta chestia cu sin pătrat și cos pătrat care adunate dau 1. Adică buclucașa teoremă a trigonometriei.
Era un banc cu unul care dorea să angajeze un contabil. Vine un candidat și-l întreabă cât fac 2 + 2? Respectivul zice repede 4. Nu este angajat. Vine al doilea și tot așa. Al treilea, scoate o foaie de hârtie și un pix, scrie 2 + 2 =, se gândește și zice: fac 4. Acesta este cel angajat.
Era un banc cu unul care dorea să angajeze un contabil. Vine un candidat și-l întreabă cât fac 2 + 2? Respectivul zice repede 4. Nu este angajat. Vine al doilea și tot așa. Al treilea, scoate o foaie de hârtie și un pix, scrie 2 + 2 =, se gândește și zice: fac 4. Acesta este cel angajat.
Când învățământul românesc se va debarasa de această modalitate de a învăța, care nu este de a învășa, ci de a memora, când elevul va fi învățat să realizeze construcții logice, să deducă, să demonstreze, adică mai pe românește să gândească, atunci vom vorbi de schimbări radicale. Până atunci nici 2 și cu 2 nu mai fac 4. Pardon.
(30 august 2016)
No comments:
Post a Comment