Înainte de 1989 existau texte de forma:
- adu-mi și mie două-trei șuruburi;
- fă-mi și mie rost de o foaie de tablă;
- adu-mi și mie o basculantă de beton;
- procură-mi și mie 100kg de fier beton;
- dcă-mi și mie două baterii de Rabă;
- fă-mi și mie un plin de motorină de la tine;
- tencuiește-mi casa cu echipa ta;
- descarcă-mi și mie o basculantă de cărbuni de la tine;
- trimite-mi o căruță cu știuleți de la tine;
- construiește un gard metalic aici, vezi tu, cum te descurci.
Proprietatea era a întregului popor, drept care tot întregul popor se înfrupta din ea. Rezulta că:
- șuruburile erau furate de la servici;
- foile de tablă erau șterpelite de la servici;
- basculanta de beton era deturnată de la un șantier;
- fierul beton era luat de pe șantier, construcția acolo devenind mai șubredă;
- bateriile erau luate din depozit, adică furate;
- motorina era luată din rezervorul unei mașini și vândută de șofer pe nimic;
- muncitorii care stăteau fără folos plecau să lucreze de regulă la șefi;
- basculanta cu cărbuni trimisă la cineva, ajungea la altcineva;
- știuleții erau furați din câmp sub ochii i;
- materialele și forța de muncă erau oferite de director, către alt director.
Era un mod foarte interesant de a face tot felul de mânării, ilegale, pe sub mână, pentru a ciuguli relații sau bani, de a rezolva probleme private folosind proprietatea obștească în scop individual. Niciodată practica nu a deranjat pe cineva pentru că era ceva generalizat. De un singur caz știu eu și anume de un ofițer de miliție din Alexandra, devenit celebru că și-a prins mama furând doi știuleți de porumb din câmpul CAP-ului. A du-so în tribunal și femeia a făcut 6 luni de pușcărie că a furat din avutul obștesc, așa se zicea atunci.
Acum nici pe departe nu mai este așa. Nu mai există proprietatea întregului popor, deci nu se mai fură din avutul obștesc. Acum se fură mișto. E cu mult mai mișto să se fure din:
- banul public;
- fondurile europene;
- buzunarul cetățeanului.
Lumea se schimbă și cei ce doresc să facă și ei ceva, găsesc modalitățile concrete să ciugulească, fie că muncesc la negru, fie că mai iau chiar de la privat un cui, o șurubelniță, o găleată de mortar, o cărămidă sau un ghem de sfoară.
Atunci, toți furau statul. Acum, unii se fură între ei. Ce mișto! Vorba lui Iri Columbeanu din vremea când era cu Moni în tandrețuri.
(09 august 2016)
No comments:
Post a Comment