Loc de bună ziua

Când am plecat de acasă, mama mea și tatăl meu mi-au zis cu insistență ca prin tot ceea ce fac să las loc de bună ziua. Nu le-am cerut explicații, dar am înțeles cât de cât despre ce este vorba:

În mintea mea, a lăsa loc de bună ziua a însemnat, înseamnă și va însemna pentru totdeauna:

- să mă țin de promisiune orice-ar fi,

- să nu-l mint pe cel din fața mea,

- să dau soluția corectă problemei,

- să las răutatea mereu deoparte,

- să-mi respect cuvântul dat,

- să ajut pe cel în nevoie.

Ar mai fi și altele. Ceea ce se vede de la un kilometru se leagă de faptul că în viață, cel ce a lăsat loc de bună ziua față de 100 de oameni, când el este în nevoie, cel puțin 70 dintre aceștia îl ajută să-și soluționeze problemele în mod favorabil lui, fără a face niciunul dintre ei rău altcuiva. Mi-am impus să las loc de bună ziua, uneori am reușit, alteori nu am reușit, doar pentru faptul că soluția dorită de solicitant însemna să-mi fac mie rău fie încălcând un minim de principii de moralitate, fie încălcând legea, fie făcând rău altora care nu aveau nicio vină. 

După ieșirea mea la pensie, când se rup toate firele cu lumea, am sesizat cam care este stadiul evaluării comportamentului meu de dinainte, când munceam, doar prin faptul că:

- nu mi se trântesc uși în nas,

- mi se răspunde la salut,

- am locuri unde beau o cafea,

- foștii colaboratori nu mă evită,

- de ziua mea încă primesc mesaje.

Nu știu dacă fără a lăsa loc de bună ziua se produc exact aceleași lucruri, dar să nu se înțeleagă greșit, cum că celor care au încercat să se urce în capul meu și să-și facă nevoile, pentru a le da satisfacție, aș fi acceptat. Lor nu le-am lăsat loc de bună ziua și de la ei nu mă aștept la nimic. Punct.

(09 februarie 2019)