Tocmai în zilele decisive, haștagiștii nu-și arată forța. În loc să fie zeci de mii în marile orașe și sute de mii în Piața Victoriei, apar numai câteva zeci pe colo și pe colo. Îmi amintesc de poemul Unde ni sunt visătorii scris de Alexandru VLAHUȚĂ. Nu era mare poet acest VLAHUȚĂ, dar a surprins bine imaginea epocii și mai ales necesitatea visătorilor, adică a celor chemați s-o schimbe. Zicea poetul:
Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate,
Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate,
Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite,
Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite,
Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată,
Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată!
Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare?
Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?...
Ceea ce văd este doar sporadic, fără o strategie, fără continuitate și fără forță. Sunt doar acțiuni sporadice, individuale, de imagine, ba cu vopsea la MJ, ba cu pancarte la guvern, ba cu lanțuri. Este prea puțin pentru a se face masa critică, puternică și generatoare de măsuri radicale din partea puterii, care mergând pe creșterea economică, face ceea ce e de făcut, fără a ameliora climatul social, mai ales prin calitatea serviciilor și proceselor de derulare a investițiilor.
(22 februarie 2019)
No comments:
Post a Comment