Saturday, February 15, 2025

Standardizarea și digitalizarea

Mulți cred că a introduce elemente de standardizare în procesul de digitalizare se produce limitarea originalității portalurilor și se exercită limitări în domeniul creativității, ceea ce nu este adevărat. Când se vorbește despre standardizare se definesc o serie de principii, de reguli, de cuvinte de vocabular și de poziționare a butoanelor, dar și a simbolurilor, pentru a reduce timpii de căutare la nivel de utilizator.
Dacă se standardizează portalurile campusurilor virtuale, cei ce participă la acest proces, trebuie să cadă de acord asupra unor aspecte legate de:
- denumirile butoanelor,
- pozițiile butoanelor,
- numărul maxim de clickuri,
- modul de selecție al limbii,
- structurile arborescente,
- revenirile la nivelul precedent.
Fiecare portal are conținutul său digital, pentru că fiecare universitate are numărul ei de facultăți, amplasarea clădirilor, tipologiile de proiecte, dar cetățeanul trebuie să găsească la toate portalurile butoane ce corespund:
- istoricului,
- conducerea,
- carta universității,
- facultățile,
- departamentele,
- studenții,
- profesorii,
- contact.
Este clar că la contact trebuie să fie dată o adresă, niște numere de telefon, o hartă, o adresă de e-mail, dar și alte elemente care să-i ușureze cetățeanului informarea. 
Tot așa trebuie procedat și în cazul portalurilor de la școli, licee, inspectorate. În niciun caz nu trebuie ca la entități de același tip să existe variații de structuri ale grafurilor asociate, ceea ce ar face extrem de dificilă căutarea de la o entitate la alta pentru a găsi informații de aceeași natură.
În procesul de digitalizare nu este vorba de a fi original, ci de a crea structuri respectându-l pe cetățean, astfel încât acesta să minimizeze timpii de căutare și de regăsire a informațiilor necesare. Creatorii de conținut digital original sunt în altă parte, nu în cazul entităților cu același obiect de activitate. Acolo este vorba doar de a adapta conținutul la particularitățile fiecărei entități. La fiecare departament se va scrie ceva despre istoric, despre membri departamentului și la fiecare membru se va pune alături un link spre un CV. Trebuie ca standardizarea să ducă la același mod de trecere de la un nivel K la un nivel K+1 al arborescenței și similar, revenirea de la nivelul K+1 la nivelul K să se facă la toate postalurile acelorași entități în același fel.
Dacă aveți curiozitatea bolnăvicioasă să accesați campusurile virtuale ale oricare două universități din spațiul mioritic, de atâta originalitate care s-a năpustit pe proiectanții acestor portaluri, veți constata lipsa standardizării și veți pierde o groază de timp dacă vreți să găsiți ceva comun la ele.
Știați că există și un indicator al standardizării portalurilor?


(15 februarie 2025)

No comments:

Post a Comment