Dacă Nicușor DAN a ieșit învingător în campaniile electorale unde a mers ca independent sau ca fondator al USB sau USR, se datorează faptului că el a fost altceva în raport cu toți politicienii hârșiți în ale politicii mioritice, politică măruntă, pierdută în hățișuri și intrigi de doi bani, lipsită de perspectivă, dimensiune și măreție.
Sarcina lui Nicușor DAN și a echipei lui de campanie nu este deloc ușoară pentru că Nicușor DAN trebuie:
- să rămână același personaj, natural, direct, gânditor și calm,
- să aducă teme noi, pe care să le stăpânească la nivel de detaliu,
- să nu improvizeze, un doctor în matematici este riguros,
- să includă în vocabularul lui cuvinte cheie specifice mediului rural,
- să evite intrarea în mocirlei politicii dâmbovițene, nesemnificative,
- să fie un cu totul altfel de candidat prin simplitate, modestie și empatie.
Echipa sa de campanie știe multe lucruri și-i definește strategia de urmat lui Nicușor DAN, drept care tot ea trebuie să-l antreneze astfel încât să fie evitate rapid fără a ieși șifonat, acele capcane generatoare de erori impardonabile, pe care toată lumea le comentează, deși oricine le-ar face din moment ce Nicușor DAN este și el om și nu robot sau bază de date pentru a ști procente la două zecimale.
În București este cunoscut Nicușor DAN ca primar al capitalei, dar trebuie să devină cunoscut și în țară. Nu este treabă ușoară, dar echipa sa de campanie trebuie să organizeze deplasări în țară. Eu cred că trebuie găsită o modalitate prin care Nicușor DAN să meargă dintr-un oraș în altul. Îmi aduc aminte cu nostalgie cum Mircea DIACONU bătea țara în lung și în lat cu o mașină de teren, ceea ce i-a impresionat pe alegătorii săi și a devenit europarlamentar ca independent, ceea ce în acele vremuri era aproape imposibil. Și Nicușor DAN trebuie să găsească ceva, nu spun ce, care să-l facă cunoscut rapid în țară, iar oamenii să-l perceapă ca fiind de-al lor. Niște cuvinte cheie noi, un motto popular îl vor ajuta enorm.
(16 februarie 2025)
No comments:
Post a Comment