Scriitorul Zaharia STANCU a scris romanul DESCULȚ și acolo mama băiatului numit DARIE îi apune copilului:
- Să nu uiți, DARIE! DARIE, să nu uiți!
Iar băiatul își asigură mama:
- N-o să uit, mamă! N-o să uit!
Gândindu-mă la vorbele lor, mi-au revenit în minte zicerile din piepturi proletare în marșurile organizate de revoluționarii în funcție la începutul anilor '90.
Eram în buricul Bucureștiului, în zona Piața Romană - Dorobanți și am văzut coloane de muncitori de pe platforma industrială PIPERA care scandau repetat și obsesiv lozinca:
MOARTE INTELECTUALILOR!
Nu mi-am imaginat că cei care cu câteva săptămâni înainte fuseseră oameni noi, făuritori de nădejde ai societății socialiste multilateral dezvoltate, s-au schimbat dintr-o dată și și-au dat seama că toate nenorocirile ce s-au abătut asupra țărișoarei noastre se datorează intelectualilor. Este foarte adevărat că intelectualii au format în comunism o pătură, pe care clasa muncitoare o disprețuia și o lua peste picior, iar toate frazele adresate de activiștii de partid inginerilor, profesorilor, actorilor, cercetătorilor științifici începeau cu apelativul tovărășele, dar era de înțeles, căci clasa conducătoare trebuia să-și exprime într-un fel autoritatea. Numai că de la tovărășele, până la MOARTE INTELECTUALILOR! ar fi trebuit să fie un drum lung, chiar foarte lung. Disprețul față de intelectualii autentici s-a văzut și se vede, iar rezultatele sunt care sunt, căci fără specialiști de înaltă clasă nu există nici management autentic, nici învățământ performant, nici inovații și nici invenții, iar societatea o ia rău de tot la vale. Acum, vreau să văd și eu cui îi mai dă mâna să urle din toți rărunchii: MOARTE INTELECTUALILOR! căci industrine nu mai e, căci platforme industriale nu mai sunt, căci școli profesionale nu mai sunt, iar peste tot sunt biciclete cu tineri care au în spate ranițe cu mâncare pentru clienți.
- Să nu uiți, DARIE! DARIE, să nu uiți!
Iar băiatul își asigură mama:
- N-o să uit, mamă! N-o să uit!
Gândindu-mă la vorbele lor, mi-au revenit în minte zicerile din piepturi proletare în marșurile organizate de revoluționarii în funcție la începutul anilor '90.
Eram în buricul Bucureștiului, în zona Piața Romană - Dorobanți și am văzut coloane de muncitori de pe platforma industrială PIPERA care scandau repetat și obsesiv lozinca:
MOARTE INTELECTUALILOR!
Nu mi-am imaginat că cei care cu câteva săptămâni înainte fuseseră oameni noi, făuritori de nădejde ai societății socialiste multilateral dezvoltate, s-au schimbat dintr-o dată și și-au dat seama că toate nenorocirile ce s-au abătut asupra țărișoarei noastre se datorează intelectualilor. Este foarte adevărat că intelectualii au format în comunism o pătură, pe care clasa muncitoare o disprețuia și o lua peste picior, iar toate frazele adresate de activiștii de partid inginerilor, profesorilor, actorilor, cercetătorilor științifici începeau cu apelativul tovărășele, dar era de înțeles, căci clasa conducătoare trebuia să-și exprime într-un fel autoritatea. Numai că de la tovărășele, până la MOARTE INTELECTUALILOR! ar fi trebuit să fie un drum lung, chiar foarte lung. Disprețul față de intelectualii autentici s-a văzut și se vede, iar rezultatele sunt care sunt, căci fără specialiști de înaltă clasă nu există nici management autentic, nici învățământ performant, nici inovații și nici invenții, iar societatea o ia rău de tot la vale. Acum, vreau să văd și eu cui îi mai dă mâna să urle din toți rărunchii: MOARTE INTELECTUALILOR! căci industrine nu mai e, căci platforme industriale nu mai sunt, căci școli profesionale nu mai sunt, iar peste tot sunt biciclete cu tineri care au în spate ranițe cu mâncare pentru clienți.
(31 ianuarie 2025)
No comments:
Post a Comment