Sunt siderat cum tezaurul dacic a plecat din țară pentru a fi expus la un muzeu obscur din Olanda, știut fiind faptul că Olanda este raiul hoților de opere de artă. Ne aducem aminte cum unele opere de artă au fost furate chiar de românași de-ai noștri, dintre care unele au fost chiar arse, undeva într-un sat mioritic.
După teribila aventură a brățărilor dacice, plecarea din țară a obiectelor de tezaur arată nu numai iresponsabilitate, ci lipsă de respect față de istoria poporului român. Acum toată lumea ridică din umeri și plânge, dar răul s-a produs. Nici măcar lecție nu se numește această nenorocire, ci este un lucru abominabil, căci prin neglijență crasă am devenit săraci lipiți pământului, căci piesele furate făceau parte din puținul cu care istoria ne-a dăruit. Acum nu mai avem acest puțin și am rămas ai nimănui, căci fără istorie suntem nimeni, ai nimănui.
Precis la Hollywood a început să se scrie scenariul unui film despre acest furt și deja mari actori se și gândesc la rolurile pe care le vor juca, iar succesul va fi colosal, istoric mai precis.
(25 ianuarie 2025)
No comments:
Post a Comment