Monday, January 20, 2025

Pandemia ca diversiune

Fără să vreau am asistat la o conversație la un telefon mobil dintre un nene și un necunoscut mie, nene care era în autobuzul-troleibuz 97 fost 133 pe când mă îndreptam spre Piața Romană unde aveam  o întâlnire cu doi foști doctoranzi ai mei. Tipul vorbea foarte tare. M-a șocat ce spunea și mă uitam la reacția celor din jurul lui, oameni pe care tipul nu-i impresiona deloc. Zicea nenea că pandemia de COVID 19 a fost o diversiune care să-l dea jos pe Donald TRUMP, care supărase pe multă lume și chiar și pe chinezi pe zona comerțului, iar chinezii, zicea nenea, i-au administrat o lecție lui TRUMP, forțând debarcarea lui cu pandemia ca diversiune. Probabil l-o fi șocat pe necunoscutul de la celălalt telefon, căci nenea din autobuzul-troleibuz 97, i-a reamintit zicerea că a fost nevoie să moară oameni și a accentuat că în pandemie miza mai mare, dar și cerința a fost milioane de oameni, nu ca la Colectiv.

M-a cutremurat asocierile făcute de nenea din autobuzul-troleibuz 97, dar oamenii construiesc scenarii care mai de care mai fanteziste din orice asociere de două sau mai multe evenimente care în realitate nu au legătură între ele, dar cine merge pe teoria conspirației face legături depinzând de imaginația fiecăruia. Faptul că discuția a durat atât de mult, căci eu am coborât la Piața Romană, după 40 de minute de mers cu autobuzul-troleibuz 97, bănuiesc că nenea avea mult mai multe argumente, pe care le-a dezvoltat cu mare aplicație, la nivel de detalii, care mă copleșeau și mă speriau, văzând ce preocupări sinistre are el.




(20 ianuarie 2025)

No comments:

Post a Comment