România educată este un proiect extrem de ambițios. Unii spun că este proiectul nostru de țară. Alții spun că a fost lansat acum șase ani, dar nu s-a făcut prea mult la el pentru că PSD, PSD și iar PSD a pus bețe-n roate. Așa o fi.
Dacă chiar așa era, am nedumerirea de ce nu s-a lucrat la el și în noiembrie 2020 când PNL a venit la putere grație lui PONTA și TĂRICEANU, nu a fost puse pe masă:
- pachetul de legi ale educației,
- structurile organizaționale,
- procedurile manageriale,
- standardele de calitate,
- etapele de derulare,
- cei 6% din PIB în bugetul pe 2021,
astfel ca din 2021 deja să se treacă în forță la implementarea acestui proiect, încât să se scurteze durata de atingere a obiectivului definit acolo.
România educată este un proiect foarte vast, în care toată România trebuie angrenată, căci este proiect de țară și nu proiect de partid sau de persoană sau de coaliție.
Eu știu că în orice proiect se procedează cam așa:
- se definește obiectivul într-o propoziție de cel mult 10 cuvinte,
- se stabilește durata,
- se elaborează etapele,
- se stabilește valoarea proiectului,
- de definește lista de activități,
- se stabilesc resursele necesare,
- se construiește matricea rolurilor,
- se construiește devizul,
- se definesc procedurile de lucru,
- se adoptă,
- se finanțează,
- se trece la treabă,
- se fac evaluări și corecții.
După opinia mea, acest proiect de țară este definit pe termen lung, să zicem 25 de ani și toate forțele politice trebuie să participe la elaborarea lui, iar adoptarea să se facă prin consens. Așa cum a început, mă face să cred că asemeni oricărui proiect definit de cei de la putere, când se va schimba puterea va fi reluat de la zero și vom rămâne în același punct de unde am plecat, dar s-au chetuit resurse importante și s-a pierdut timpul. Zic.
(10 iulie 2021)
No comments:
Post a Comment