Unificarea dreptei românești ar însemna:
- contacte între liderii diferitelor partide de dreapta;
- găsirea unor puncte convergente în programe;
- acceptarea necesității de a forma un întreg;
- eliminarea criticilor și negărilor reciproce;
- analiza realistă a obiectivelor urmărite;
- construirea unei strategii comune.
După cum stau lucrurile, liderii partidelor de dreapta par a fi doar niște pietre foarte tari care se cred incompatibile între ele și care îl loc să se frece de dușmanul lor tradițional și veșnic, stânga, se freacă între ele, erodându-se reciproc, temeinic și iremediabil. De regulă, unirea dreptei se faceîn momente critice și pentru ea, dar și pentru țară. În criza guvernamentală de săptămânile trecute s-a văzut infantilismul partidelor de dreapta din Ro. Am sesizat că fiecare dorea să:
- se impună;
- arate valoarea sa;
- conducă detașat;
- strige mai tare;
- preia inițiativa;
- creeze avantaje;
- devină prioritar.
În final, s-a văzut că întâlnirile de la Cotroceni cu prezidentul au avut durate scurte și mai ales, au arătat acestuia că dreapta nu este pregătită nici măcar să ocupe funcția de ușier la tribunal sau să stea cu lumba scoasă ca lumea să umezească timbrele pentru a le lipi pe cereri, tot la intrarea de acolo. Cred că lipsește un adevărat lider, destupat la minte, care să vadă care sunt punctele comune ale dreptei și care să aibă o strategie simplă, pe termen lung și care să reușească să-i pună la aceeași masă pe toți orgolioșii și mai ales să aibă caăacitatea de a-i convinge că vor continua tot așa, dreapta nu are nicio șansă de a guverna în următorii 20 de ani. Stânga este rea. Stânga este foarte rea. Și ce dacă, atunci când dreapta este molâie? Vreau schimbare!
(30 iunie 2017)
No comments:
Post a Comment