Ca în vremurile bolșevice când lumea credea că folosirea calculatorului va aduce concedieri în masă în rândul birocraților, s-a dovedit că folosirea unui calculator aduce, din contră, angajarea a numeroși programatori, operatori date, analiști, statisticieni, ciberneticieni, căci calculatorul vine cu noi cerințe, cu noi posibilități de interpretare și de analiză, tot așa se întâmplă cu inteligența artificială. Lumea crede că inteligența artificială îl va înlocui pe om. Inteligența artificială, nu-l va înlocui pe om, căci inteligența artificială face orice face omul în afară de activitatea de creație, activitate care este specifică doar omului.
Este adevărat că dacă vrem să facem o activitate de cercetare științifică și avem niște serii de date și dorim să studiem existența unor corelații între aceste serii de date, fără existența software înzestrat cu inteligență artificială:
- construim tabelul cu seriile de date,
- scriem programul de calcul coeficient corelație,
- introducem seriile de date,
- efectuăm calculele,
- facem analiza existenței corelațiilor.
În condițiile existenței de software cu elemente de inteligență artificială, rolul nostru este de:
- a introduce seriile de date,
- a solicita calculul coeficienților de corelație,
- cere efectuarea analizei,
- cere concluzii.
Toate acestea sunt posibile pentru că există software pentru:
- calculul coeficienți corelație,
- compararea valorilor obținute,
- stabilirea apartenenței numerelor la sub-intervale,
- generarea de texte concluzii privind existența corelațiilor,
- nuanțare felului de corelație.
Noutatea inteligenței artificiale sperie, ca orice noutate, dar când ne vom obișnui, vom vedea că inteligența artificială este unul dintre cele mai bune lucruri care ni s-a întâmplat, exact așa cum este invenția motorului electric prezent peste tot în viața noastră sau tomograful computerizat, care salvează vieți. Cu inteligența artificială se face mult zgomot pentru nimic, pentru că sunt prezentate extremele în utilizarea ei, pentru a-i speria pe oameni și cei mai slabi de înger, pică în plasă pentru scurt timp, căci în clipa în care își cumpără un telefon smart, se bucură instantaneu de beneficiile inteligenței artificiale care transformă acel telefon într-o unealtă indispensabilă prin faptul că preia multe din rutinele posesorului și-l scutește de a mai face lucruri repetitive, enervante, ezitante și obositoare.
(06 februarie 2025)
(06 februarie 2025)
No comments:
Post a Comment