Sunday, November 1, 2020

Erorile capitale ale românilor

Noi suntem un popor iertător, tolerant, ospitalier, mândru, muncitor, vizionar, creativ, viteaz și cinstit. De aceea eu nu înțeleg de ce politicienii noștri de rahat au procedat într-un mod imbecil atunci când au decis să facă erorile capitale următoare care constau în a nu publica listele cu elemente de identificare ale:
- turnătorilor și colaboratorilor securității,
- profitorilor de pe urma ruinării BANCOREX,
- prelaților care au colaborat cu securitatea,
- profitorilor din banul public prin contracte oneroase.
Atât timp cât multe dintre elementele enunțate s-au constituit în piese de șantaj sau de manipulare, cu siguranță că vor trebui să treacă undeva la 75 de ani până informațiile din acele liste vor căpăta caracter istoric, dar rănile adânci ale acestui popor nu se vor vindeca niciodată. Explicația este simplă, din moment ce sunt puși să ia decizii capitale cei implicați în tăierea nodului gordian, niciodată acest nod nu va fi tăiat, iar mocirleala se va întinde și va cuprinde toate colțișoarele societății, deși peste 90% din cetățeni sunt eroii buni ai acestui popor, dar ca și în cazul miliardarilor planetei sub 3% din idivizi dețin 97% din bogățiile Pământului.
Explicațiile date acum la ceea ce s-a întâmplat în Decembrie 1989 au menirea de a demobiliza poporul și de a-i demitiza vitejia, căci să fie clar, nicio manipulare, oricât de bine finanțată sau regizată ar fi, nu are cum să scoată în stradă milioane de oameni. Scoaterea în stradă a 200 mii de oameni sau chiar 500 mii este o posibilitate, fie pe bani, fie prin tehnici de manipulare, dar niciodată nu va ieși în bătaia mitralierelor milioane de oameni, așa ca în Decembrie 1989. realitatea a arătat că pe bani au fost mobilizați undeva la 300 mii oameni în București și câte 30 mii prin unele orașe din țară, dar în niciun caz nu ies puhoaie de oameni decât din dorința de a se face o schimbare de regim, adică o REVOLUȚIE, să fie clar!



(01 noiembrie 2020)

No comments:

Post a Comment