Am trăit să văd multe la viața mea, dar la toate le-au pus capac două lucruri:
- conducerea colectivă,
- greaua moștenire.
Conducerea colectivă este un fel de rahat cu perje, căci niciodată dacă se pune o problemă nu se va ajunge la un rezultat, iar dacă se va obține ceva, acel ceva este fie rezultatul unui vor în care majoritatea a hotârât, fie rezultatul consensului, adică acea soluție care nu spune nimic și care nu duce la nimic.
Conducerea colectivă presupune totuși un șef. Am văzut cum acest șef, dacă este autoritar vine cu o idee, care se discută. Ideea este ajustată un pic și apoi este supusă la vot. Ceea ce este sigur se leagă de faptele că:
- ideea este a șefului,
- s-a discutat,
- a fost luată o hotărâre,
- șeful și-o asumă,
- ceilalți semnează de decor.
Foarte mulți tac atunci când se iau deciziile, dar vorbesc pe la colțuri, cum că ei ar fi făcut altfel. Sunt foarte rare consemnările în procesele verbale a opiniilor separate. Pe la CCR se dau detalii când cineva are o altă opinie.
Când se schimbă șeful, evident, cel ce vine la cârma organizației, musai vorbește de greaua moștenire, dar nu este o grea moștenire oarecare, ci una la care el a pus umărul, căci a participat la luarea tuturor deciziilor și în procesele verbale el nu figurează cu vreo opinie separată. Mai mult, nici nu și-a smuls părul din cap și nici foc nu a dat hainelor sale de firmă, în piața publică în semn de protest față de deciziile proaste luate de fostul șef, decizii cărora el s-a opus din răsputeri. La o analiză mai atentă se va devea că și el a contribuit la cascada de unanimități cu care fostul șef punea cărămidă peste cărămidă la greaua moștenire pe care i-o lasă noului șef.
(09 august 2019)
No comments:
Post a Comment