Cei care își văd șansele diminuat chiar în turul al II-lea al alegerilor prezidențiale, vorbesc de blat între Viorica DĂNCILĂ și Klaus IOHANNIS. Așa cum ne stă nouă bine, nu sunt de vină partidele balama, nu sunt de vină candidații care nu s-au remarcat cu rezultate de excepție care să convingă pe toată lumea, ci sunt de vină numai și numai Viorica DĂNCILĂ și Klaus IOHANNIS care și-au dat mâna ca ei să ajungă în turul al II-lea. O aberație mai mare nici nu avea cum să apară, căci neputința de a impune candidați infailibili a partidelor balama, i-a făcut pe șefii acestor partide să vorbească de blat, de lipsa de interes a candidaților Viorica DĂNCILĂ și Klaus IOHANNIS de a veni în confruntări cu ceilalți 8 candidați, pentru a se bălăcării, exact cum s-a întâmplat pe la alegerile din 2004 sau 2009.
Eroarea făcută de cei care acuză blatul este evidentă și doar cine nu vrea nu vede că între Viorica DĂNCILĂ și Klaus IOHANNIS nu are cum să existe blat pentru că:
- sunt adeversari politici complet definiți,
- atacurile reciproce au fost extrem de intense,
- nu au ceși oferi unul altuia după turul al II-lea,
- votul secret este imprevizibil și nenegociabil.
Există niște reguli nescrise legate de votul secret. Dacă sunt 10 candidați, tot timpul va exista un ocupant al locului I, un ocupant al locului al II-lea și tot așa până la al X-lea loc din lista voturilor obținute. Nu văd de ce oamenii vor să fie toți pe locurile I și al II-lea. este mai rău ca la clasa a I-a unde părinții vor ca odraslele lor să ia premiul întâi, drept care forțează nota în varii modalități, iar învățătoarele, ca să satisfacă orgoliile părinților nesăbuiți, urcă pe scenă la premiul întâi, jumătate de clasă. Spectacolul oferit până azi este modest. Aștept zilele următoare, căci nu mai sunt decât 10 zile până la primul tur și chiar cu timiditate, competitorii își vor da la geoale cu râvnă.
(31 octombrie 2019)
No comments:
Post a Comment