Noi, cei care suntem bântuiți de fantome, scenarii și apocalipsă, musai trebuie să interpretăm într-o notă personală ceea ce se întâmplă în PSD. Vedem forțe obscure preocupate de destructurarea PSD-ului și căutăm oriunde altundeva să găsim explicații, care de fapt ar trebui să fie în interiorul acestui partid și în acțiunile oamenilor care sunt acolo, fie la bază, fie la vârf.
Am văzut pe viu ceea ce s-a întâmplat cu plecarea din PSD a lui Nicolae ONȚANU, apoi a lui Teodor MELEȘCANU, apoi a lui Mircea GEOANĂ, a lui Gabriel OPREA, a lui Victor Viorel PONTA și a multor altora, care au crezut că idealurile lor nu se mai suprapun cu ceea ce a devenit partidul o dată cu scurgerea timpului.
De fiecare dată, s-a crezut că rupând hălci din partid, cei care au plecat, au realizat marile lor proiecte, ceea ce s-a dovedit a fi fals, căci totul a fost ca bețele de chibrit care pâlpâie și ajunse la partea finală se sting instantaneu. Se știe că cei care pleacă nu primesc admirația nimănui, ci cel mult sunt folosiți ca unelte, iar după ce devin inutil sunt aruncați la tomberon exact ca șosetele găurite în talpă, scorțoase și foarte urât mirositoare de nespălare.
Acum există aparența că forțe uriașe s-au reunit pentru a duce o luptă care în final se va solda cu destructurarea partidului, luptă care a traversat pași precum:
- caracterizări colorate prin utilizarea de sloganuri tari precum MUIE PSD și Ciuma Roșie,
- intarrea la pârnaie a președintelui partidului în 27 mai 2019,
- ruperea alianței dintre PSD și ALDE,
- depunerea unei moțiuni de cenzură care se va vota întro zi de joi,
- îndreptarea tunurilor spre candidatul PSD la președinție, care este și femeie în același timp,
- interpretarea deciziei CCR cum convine părților, partidelor, oricum altfel.
Totul se produce ca la meciurile de fotbal când de vină sunt:
- echipa de arbitrii care au fost părtinitori cu adeversarii noștri,
- soarele care i-a incomodat cu razele lui nemiloase pe ai noștri,
- gazonul care nu a corespuns piciorușelor jucătorilor noștri,
- spectatorii care nu au încurajat suficient echipa,
- trecerea timpului care a diminuat șansele de câștig pentru ai noștri,
- Liviu DRAGNEA care a plătit pe acele femei ilegal.
Nu sunt de vină jucătorii care nu se antrenează suficient, care pierd nopțile cu femeile în baruri, nici staful tehnic lipsit de autoritate și de dorința de a fi cei mai buni, căci oricum salariile babane curg indiferent de rezultate, federația fiind foarte generoasă.
Colegul meu Karl MARX, vorba lui Valeriu ZGONEA care era coleg cu Mihai Viteazul, orice sistem dispare datorită propriei lui dezvoltări, ceea ce înseamnă că dacă va sucomba vreodată PSD-ul, în niciun caz nu se va întâmpla că cineva din exterior se zbuciumă să facă acest lucru, ci toate nenorocirile i se vor trage din exterior și nu din dezertări sau supărări, ci din lucruri cu mult mai profunde, precum lipsa de coeziune generată de schimbările radicale din societate, când clasa de mijloc nebugetară va fi undeva la peste 30% din forța de muncă ocupată. Ori acum, ceea ce numim noi clasă de mijloc are un aspect caricatural, întrucât este hrănită direct sau indirect din banii bugetului, ea doar mimând mediul privat, fiind legată ombilical de afaceri cu statul. Așa că, destructurarea PSD-ului se va produce undeva peste ani și ani, să zicem, dacă și numai dacă statul își va lua mâna de pe întreprinzătorii particulari, iar aceștia nu vor mai aștepta cu mâna întinsă mila statului ca lor să le fie un pic mai bine și să supraviețuiască gâfâind.
Ceea ce vedem acum în legătură cu PSD-eul sunt numai acțiuni neinspirate fie ale liderilor lui, fie ale altora din preajma lui, care dovedesc lipsa de cunoștințe de management politic, pentru că un mare tenor nu trebuie să iasă din scenă când publicul îi aruncă roșii borșite și ouă clocite pe scenă, ci când este în plină glorie, pentru a fi regretat, plâns și rămas în amintire ca mare artist. Momentul irosit de PSD a fost 26 mai 2019, când părăsirea scenei coincidea cu momentul să dacă nu de glorie, de grație cu siguranță.
Ceea ce vedem acum în legătură cu PSD-eul sunt numai acțiuni neinspirate fie ale liderilor lui, fie ale altora din preajma lui, care dovedesc lipsa de cunoștințe de management politic, pentru că un mare tenor nu trebuie să iasă din scenă când publicul îi aruncă roșii borșite și ouă clocite pe scenă, ci când este în plină glorie, pentru a fi regretat, plâns și rămas în amintire ca mare artist. Momentul irosit de PSD a fost 26 mai 2019, când părăsirea scenei coincidea cu momentul să dacă nu de glorie, de grație cu siguranță.
(05 octombrie 2019)
No comments:
Post a Comment