Friday, October 25, 2019

Președinte din primul tur

Se vede că istoria se repetă. Ceea ce s-a produs în 1990 în Duminica Orbului, se va produce în 10 noiembrie 2019, adică la 29 de ani de atunci. Prezidentul va fi ales din primul tur pentru că este:
- predictibil,
- cunoscut,
- ambițios,
- constant,
- măsurat,
- familist,
- echilibrat.
A făcut dovada prin poziția publică avută că știe să:
- organizeze,
- conducă,
- propună,
- evalueze,
- corecteze,
- gestioneze,
ceea cee este foarte important pentru un prezident în contextul atât de complicat în care trăim și când în țară sunt atât de diverse forțele politice care acționează în direcții contradictorii. După atâțea ani, poporul a înțeles că cele două tururi nu sunt necesare și mersul la vot nu va avea acea conotație negativă de la alegerile anterioare, ci va fi bazat pe ideea de a arăta că lucrurle sunt analizate, că 2+2=4 și mai ales că încrederea în vorbe și în fapte este esențiale, iar semantica chiar și de Dâmbovița este mereu neschimbață, fără nuanțe și interpretări oarecare.


(25 octombrie 2019)

No comments:

Post a Comment