Denunțătorul este cel care spune o poveste despre ceea ce s-a întâmplat între mai mulți indivizi, printre care este și el.
Există primul denunțător, care ia caimacul, scapă de pedeapsă dar rămâne și cu tot ce a rezultat din acea afacere tenebroasă.
Există și al doilea, dar și al treilea dar și al nu știu câtelea denunțător.
Cu toți este o problemă. Ei au cam încurcat-o.
Deci denunțătorul care ia potul are fericirea lui, fericirea denunțătorului, pentru că:
- nu-l interesează ce se întâmplă după ce el a denunțat;
- nu este afectat materialicește;
- se plmbă glorios;
- societatea îl căinează;
- unii cred că ar trebui să moară de rușine;
- eliberarea de secret îl reconfortează;
- crede că are idealul de dreptate;
- se simte eliberat de o greutate care îl apăsa.
Nu mai contează nimic atunci când universul lui nu se mai destramă. Totul se recompune ca o construcție filmată când este demolată și se reia filmul de fa sfârșit spre început.
Totul devine din imaterial material, din greu în prăbișire liberă, împonderabil și în plutire fără sfârșit.
Unde-i lege, nu-i tocmeală. Acum, noii prozatori exersează aemeni marilor poeți care scriau sonete și glosse sau rondeluri, o nouă specie literară, poeme în proză numite denunțuri. Apar numai mii și mii de întrebări în care invidioșii spun că regretă că nu au luat parte și ei la afaceri ilicite, căci și ei ar proceda la fel, pentru a se bucura în tihnă de roadele unei participări descrise în detaliu intr-o nouă specie literară, numită denunț.
(05 aprilie 2016)
No comments:
Post a Comment