Cartelele de telefon au reprezentat la un moment dat o modalitate specială de a înlesni comunicarea. omul vorbea de la telefonul public folosind cartele de telefon. Cu dezvoltarea telefoniei mobile, telefoanele publice au cazut în desuetitudine. Sunt folosite ori de cei care nu au telefon mobil, din ce în ce mai puțin, ori de spioni, ori de mafioți, ori de criminali pentru a li se pierde urma.
Dacă afirm ca un colecționar care ar dori să se ocupe de cartele de telefon uzate, are mari șanse de a avea o colecție reprezentativă. Cartelele de telefon sunt ceva care nu depășesc 20 de ani de existență. De aceea un timp am colecționat astfel de piese, dar pe măsură ce a scăzut interesul meu de a folosi telefonul public și interesul pentru cartele a scăzut. Fără nicio problemă folosind telefonul mobil apelez de pe oricine de oriunde, de oriunde mă aflu, în sistemul roaming, devenit și mai avantajos în UE din 2016.
Cartelele telefonice în colecție dezvoltă ambiții de a avea:
- reprezentate cât mai multe țări;
- serii complete din fiecare tip;
- echilibru între calitate și diversitate;
- piese de colecție special definite;
- rarități vândute ca atare.
Am colecționat ani în șir cartele de telefon uzate și am rugat prietenii să mi le aducă, deci să nu le arunce. De multe ori am forțat conversații la telefoane publice special pentru a utiliza cartele mai ales dacă în vitrine erau cartele extraordinar de atractive.
Cartelele de telefon uzate sunt și ele obiecte de colecție. Cea mai spectaculoasă pe care am văzut-o se referea la un moment din istoria USA, când o fotografie a fost descompusă în mai multe cartele și recompunerea era asemeni unui puzzle.
(06 martie 2016)
No comments:
Post a Comment