Eu și mersul pe jos

Mie mi-a plăcut să merg pe jos. Am mers pe jos mulți kilometri ori de câte ori am avut ocazia. Cânt în anul 1994 am fost în Franța, la Belfort mergeam seară de seară pe jos mulți kilometri. Am stat la Paris o săptămână și am mers atât de mult pe jos încât am făcut bătături la picioare și nu oricum, ci cu sânge. Nu m-am lăsat și am mers pe jos prin tot Parisul. Aveam hotel undeva lângă o gară și de acolo am ajuns la Arcul Fraternității pe jos. Sunt mândru de mine că șase zile am bătut Parisul la pas și am văzut tot ce era de văzut trecând de pe o stradă pe alta, pe jos.

Și în anul 2000 când am vizitat USA am mers mult pe jos. În Des Moines am mers de la aeroport unde aveam hotelul până în centrul orașului și chiar ne-a prins o ploaie torențială, dar nu ne-am lăsat și am mers la pas de am ajuns la hotel plouați și în suflet.

Când eram tineri, eu și soția mea, plecam de pe Metalurgiei de la capăt din Berceni și mergeam pe jos până la pădurea Băneasa. Mâncam acolo mici și beam o bere și reveneam acasă tot pe jos. Era o mare plăcere pentru noi mersul pe jos.

Nici acum nu-mi displace mersul pe jos. Când am fost în Canyon am mers pe jos foarte mult. Când merg pe munte, merg pe jos. Nu mai am rezistența de altădată, dar dacă este nevoie, merg pe jos prin parcuri și pe oriunde este posibil, cu aceeași plăcere ca în vremurile de demult.

Acum merg pe bandă la sală fără probleme la 5 Km/h și mă simt foarte bine și în cele 60 de minute, dar mai ales după ce plec de la sală.


(15 mai 2023)